Figură centrală a enciclopedismului francez, Denis Diderot a influențat decisiv Iluminismul raționalist al secolului al XVIII-lea.
Născut pe 5 octombrie 1713 la Langres, în sânul unei familii înstărite de burghezi, Diderot este îndemnat de tatăl său, un fabricant de cuțite, să urmeze o carieră eclesiastică, motiv pentru care el pleacă la Paris unde aprofundează studii de teologie, filosofie și drept. Din păcate, nu se știe aproape nimic despre viața lui între 16 și 29 de ani. Însă, la terminarea studiilor, Diderot își dă seama că preoția nu este ceea ce își dorește. După o întâlnire cu Jean-Jacques Rousseau, cu care leagă o prietenie strânsă, se consacră în întregime artei scrisului. Fără venituri însemnate, trăind mai mult în lipsuri, dar mânat de o dorință arzătoare pentru cunoaștere, timp de 25 de ani Denis Diderot se concentrează doar asupra Enciclopediei.
Povestea apariției Enciclopediei începe în anul 1745, când un librar parizian, Le Breton, îi însărcinează pe Diderot și d’Alembert cu traducerea lucrării Cyclopaedia, alcătuită de englezul Chambers, aflată în 1742 deja la a V-a ediție.
Anul 1748 aduce pentru Diderot provocarea ce îi va capta energia creatoare de-a lungul întregii vieți. În acest an i se acordă o autorizație oficială pentru publicarea unei opere noi: Enciclopedia sau Dicționar rațional al științelor, artelor și meseriilor. În 1750, Diderot și d’Alambert publică Prospectul Enciclopediei, unde explică scopul, planul și condițiile de publicare, arătând că lucrarea aceasta va reprezenta „un tablou general al eforturilor spiritului uman în toate domeniile și în toate secolele”.
Imediat după apariția primului volum, în 1751, opera devine ținta unor scandaluri stârnite în urma unor teze teologice ale unui colaborator de-al lui Diderot, abatele de Prades, inserate într-un articol numit Certitudine și considerate eretice de către călugării iezuiți. După o întrerupere de un an, cauzată de o hotărâre a Consiliului de Stat, care interzicea vânzarea și deținerea primelor două volume, între 1753 și 1757 apar volumele de la 3 la 7.
Următorii doi ani aduc tensiuni și dezamăgiri pentru ostenitorii Enciclopediei. În urma atentatului neașteptat împotriva lui Ludovic al XV-lea, se produc mari neliniști în mediile conservatoare, care acuză cu severitate „operele subversive ale filosofilor”, obținând un control mai sever al Librăriei. În urma polemicilor din ce în ce mai violente și a veniturilor extrem de reduse ce le amenințau subzistența, d’Alambert se hotărăște să abandoneze proiectul Enciclopediei în 1758. În anul următor, Papa Clement al XIII-lea condamnă opera; astfel, toate privilegiile regale îi sunt revocate, se interzice vânzarea volumelor publicate și rambursarea tuturor subscripțiilor.
Din fericire, nici un subscriptor nu cere înapoierea sumelor oferite, ceea ce le mai oferă enciclopediștilor puțin răgaz. O altă „lovitură de pumnal” o primește chiar din partea librarului Le Breton – Diderot descoperă, în 1764, faptul că, de câțiva ani, librarul cenzura anumite articole considerate „prea îndrăznețe”. Neputincios în fața editorului său, Diderot acceptă și această nefericită situație și, cu ajutorul neobositului cavaler de Jaucourt, care redactează mai mult de un sfert din articole, își duce sarcina la bun sfârșit (a se vedea și Francis Collet, Ghid de cultură generală. O istorie a gândirii universale din Antichitate până în zilele noastre, Ed. Lider, 2014).
Ultimele zece volume de texte sunt publicate până în anul 1766, iar ultimul volum de planșe, în 1772. Apariția Enciclopediei a însemnat 25 de ani de muncă și de lupte, peste 60 000 de articole, 17 volume de texte, 11 volume de ilustrații, 1 000 de muncitori care au lucrat la această grandioasă operă peste 20 de ani, 24 000 de exemplare cumpărate în 1789, dintre care 11 000 în Franța. Această ilustră înfăptuire a fost rodul tenacității și perseverenței de o viață a lui Denis Diderot, acesta depășind toate dificultățile, interdicțiile și trădările, din dorința nestăvilită de a face să triumfe cunoașterea și adevărul.
