Două nestemate regale: Branul și Cotroceniul

Orice regim politic supraviețuiește chiar și după dispariție prin ceea ce lasă în urmă, moștenirea lăsată având o dimensiune imaterială (ce rămâne în oameni), dar și una materială (construcțiile și investițiile făcute). Este faimoasă, de pildă, povestea arenelor de la Nurnberg, fief al regimului nazist, care n-au putut fi dinamitate și au rămas în picioare ca mărturii despre niște zile întunecate.

Arhitectura este un bun istoric, o sursă de informații și un suvenir al zilei de ieri. O plimbare printr-un oraș sau prin grădina unei reședințe nobiliare înseamnă un salt în trecut, un popas prin viața unor oameni sau prin momente care au marcat existența noastră. În România sunt numeroase mărturii despre monarhia casei de Hohenzollern. Două dintre ele au căpătat voce prin intermediul a două albume.

Cotroceniul regal (2015) și Castelul Bran. Romantism și regalitate (2017) sunt două albume apărute la editura Curtea Veche într-o colecție dedicată Casei Regale, aflată sub coordonarea istoricului Diana Mandache, autoarea mai multor cărți pe această temă. Cele două albume, îngemănate prin conținut, ne servesc drept ghizi și ne vorbesc despre lumea pierdută, dar ștearsă prin forță, a unei Românii prospere, cultivate și optimiste.

Ambele clădiri au avut o viață proprie înainte de a intra în proprietatea familiei regale, dar au fost reinventate și revitalizate la începutul unui secol ce promitea multe.

Ce oferă aceste două cărți? În primul rând sunt albume de fotografii. Din cele aproximativ două sute de pagini cât însumează ambele volume, o bună parte sunt ocupate de fotografii de epocă, picturi și schițe. Vedem cele două reședințe regale atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru, în perspectivă, dar și în profunzimea detaliului.

Mai mult însă, avem ocazia să vedem în intimitate portretul celor care au făurit statul român modern. Accentul cade, evident, cel puțin în cazul castelului Bran, pe fermecătorul portret al Reginei Maria, supranumită pe bună dreptate „ultima romantică”. Fotografiile acestea au puterea de a-i umaniza și de a ni-i apropia pe cei care, de multe ori, apar într-un panteon îndepărtat al eroilor, sau pur și simplu ne par inaccesibili prin distanța care ne separă de ei în timp. Asta ne face uneori să uităm că și ei au fost oameni.

Pe lângă zecile de fotografii, multe dintre ele inedite, există însă și text. În amândouă cărțile vom găsi o descriere a istoricului clădirilor, de la castel medieval și mănăstire domnească la reședințe regale. Evoluțiile sunt tratate pe scurt, totuși cuprinzător. Ni se oferă răspunsuri și ni se trezesc noi curiozități.

Miezul povestirii e despre rolul pe care l-au jucat monarhii în transformarea monumentelor în case, în simboluri ale unei noi viziuni. În case, înainte de toate, în locuri menite să păstreze imprimat în ele spiritul familiei de Hohenzollern.

Albumele includ și mărturii ale celor care au vizitat domeniile în cauză, precum și documente de arhivă, ce tratează diverse momente din vremea Regatului.

Astfel de albume sunt folositoare pentru a ne aminti de un trecut care se depărtează de noi din ce în ce mai mult. Prin apelul lor la memorie, modele și un stil de viață care, chiar dacă nu perfect, totuși admirabil, privirile ne sunt îndreptate înspre viitor, cu mai multă încredere. Iată, în trecut s-a reușit nașterea unei Românii frumoase și bogate. Și, dacă nu crede cineva, să ia cărțile acestea în mână sau, și mai bine, să viziteze locurile pe care ni le înfățișează ele, locuri în care pâlpâie încă mărețul trecut.