Cărțile mari aduc cu ele întotdeauna un anumit bagaj pe care cititorul trebuie să-l sorteze dacă se încumetă să deschidă volumul. Ochii care s-au ațintit dinainte, păreri care s-au născut deja și prejudecăți formate. E mult mai greu să te apropii de astfel de opere.
Jurnalul Annei Frank poartă multe etichete și naște anumite așteptări. Renumele ei s-a răspândit pe întreg mapamondul. Anne Frank, ca și persoană, a ajuns la rândul ei vedeta altor cărți în care îi este studiată familia, anturajul, mediul în care a crescut și în care și-a petrecut puținii ani din viață. Dorința ei de a deveni cunoscută, chiar o scriitoare faimoasă s-a îndeplinit, deși probabil că nu în manieră în care se aștepta.
Așadar, dacă cineva dorește să pună mâna pe Jurnalul ei și să-l citească, ce poate găsi acolo? Cu siguranță, că în primul rând va da de Anne. Annelies Marie Frank, născută pe 12 iunie 1929, fiică a lui Otto Frank și Edith Hollander, soră a lui Margot Frank, proprietară a pisicii Moortje și a unui jurnal unde și-a notat gânduri din timpul celui mai crunt conflict al istoriei recente.
Amsterdamul anului 1942 devine un loc nesigur pentru orice familie de evrei, iar familia Frank reușește să își găsească un loc de adăpost la etajul firmei unde lucra tatăl. Trupele de ocupație nazistă, după ce cuceriseră Țările de Jos în 1940 au ajuns să-și înăsprească domnia asupritoare an după an. Însă cu sprijinul unor binefăcători olandezi, reprezentați de partenerii de afaceri, familia Frank împreună cu familia van Pel și mai târziu cu Fritz Pffefer, un dentist și prieten de familie, se vor muta într-o anexă secretă ascunsă în spatele unei biblioteci.
Ce poate ieși din această situație extrem de nefastă? Ce poate scrie un copil de treisprezece ani într-un jurnal pe care când vrea să-l vadă publicat şi când și-l imaginează pierdut și poate prea ridicol pentru a fi citit de altcineva? Cum vede un copil războiul, privațiunile și mai mult adulții sau existența umană?
În mod cert fiecare dintre aceste teme apar la un moment dat în paginile Jurnalului. Anne, deși are 13 ani și scrie până la 15 când este arestată, dă dovadă de precocitate și de multe ori, mai ales înspre final, reușește să surprindă bine, în tușe realiste aspecte ale vieții, expresii ale bunătății, răutății sau micimii umane.
Se găsesc momente de stânjeneală, repetiții ce evocă simplu și elocvent rutina și plictiseala ce se instalează chiar și într-o situație atât de tensionată. Apar și momentele de candidă copilărie, de bună înțelegere între Anne și părinții ei, mai ales tatăl de care este mai atașată sau șotiile care nu puteau lipsi într-o asemenea vârstă. În acest climat se înfiripă și o relație mai specială cu Peter, fiul familiei van Pel, un băiat singuratic și care o atrage pe Anne ca un frate, prieten și în cele din urmă mai mult, relația dintre cei doi crescând organic.
Sunt puține momentele în care se ia contact cu lumea de afară, deși principalele știri de pe front survin și stările celor ascunși sunt descrise în raport cu mișcările de trupe, exprimând speranță sau îndoială cu privire la momentul eliberării. Universul interior e mult mai important și de aceea enumerarea cadourilor primite la aniversarea zilei de naștere sunt mai importante decât marile confruntări militare.
În concluzie, merită citit Jurnalul lui Anne? Da, pentru că vei privi războiul dintr-un alt unghi. Vei ajunge și tu să-l vezi pitit în spatele unei biblioteci, singurul obstacol din calea capturării. Vei mânca la aceeași masă cu oameni reali, cu probleme și cu speranțe care credeau într-o zi de mâine care n-a mai venit.
Vei ajunge să vezi lumea prin ochii unei fete care oferea mult și pentru care doar soarta nefastă a făcut-o să fie redusă la tăcere cu mult înainte ca să exceleze în arta scrisului pe care o stăpânea încă din acele zile. Vei câștiga un prieten pentru zilele negre care îți va vorbi despre propriile ei zile când cerul părea să cadă. Și ea îți va aminti că odată și odată soarele va putea răsări.
