Rusia a reprezentat pentru țara noastră un tărâm al contrastelor, dar și o prezență fizică în urma căreia au rămas sechele vizibile pentru o lungă perioadă de timp. Trebuie totuși să recunoaștem moștenirea ambivalentă pe care a lăsat-o în urmă contactul cu civilizația rusă, în special datorită primei modernități românești, de la debutul secolului al XIX-lea. Însă evenimentele acelea fac parte mai degrabă din bagajul de studiu al istoricilor decât din preocupările românului de rând.
De fapt, cât de mult ar trebui să ne preocupe rușii la începutul secolului al XXI-lea? Sau, și mai bine zis, cât de interesați sunt rușii de noi acum când, teoretic, suntem mai alipiți curentelor europene occidentale decât vechilor legături de prietenie și fraternitate cu vecinul de la Răsărit. Astfel de dileme sunt aduse în atenția noastră de volumul Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase, o antologie de texte, publicată de Editura Humanitas.
Primul text este scris de profesorul Ioan Stanomir, „Reperele unei istorii. Umbra Rusiei”, care reia în termeni generali contactul dintre cele două culturi, prezentând tabloul unei relații problematice, cu multe cusururi.
A doua perspectivă îi aparține lui Marian Voicu, producător de documentar, având ca titlu „Visul lui Cotovschi”, în care face o trecere în revistă a eforturilor depuse pentru formarea unei limbi moldovenești și impactul pe care l-a avut și încă îl are aceasta asupra societății. E un text mult mai relaxat și personal decât prima expunere, mai degrabă academică.
Al treilea text, „5 drumuri deschise pe care mai pot intra rușii”, al jurnalistei Sabina Fati, vorbește tocmai despre eventualitatea existenței unor breșe care să poată amenința securitatea României. Argumentele sunt destul de rezonabile încât să fie măcar luate în discuție, dacă nu mai mult.
Penultimul text, „Valul democrațiilor iliberale și ofensiva Rusiei împotriva Occidentului”, scris de Valentin Naumescu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, lărgește perspectiva, aruncând o privire asupra scenei politice europene și a evenimentelor recente ce pot fi interpretate ca fiind provocate sau cel puțin exploatate în folos propriu de către Rusia.
Volumul se încheie cu textul „Când m-am născut, rușii veniseră deja”, al lui Vitalie Ciobanu, om de cultură din Republica Moldova, acesta îmbinând imaginea formată la prima mână, în timpul copilăriei în Republica Socialistă Sovietică Moldova, cu o analiză pertinentă și pe alocuri nouă a marilor clasici ruși, încă necesari pentru a înțelege această țară mare.
Ce putem învăța din Vin rușii!? Că istoria nu s-a terminat odată cu sfârșitul Războiului Rece, ci încă se desfășoară, făcând echilibristică pe o funie subțire și fără plasă de siguranță. Că, de multe ori, confortul și apariția unor conflicte interne inutile pot reprezenta un pericol de moarte. Că educația aleasă este un rival al tiraniei. Și că, așa cum spunea și Lucian Boia cândva, istoria este imprevizibilă. Iar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe-o ureche.
