Privind în urmă, ne întrebăm adesea cum ar arăta viața noastră dacă am fi făcut alte alegeri, dacă am fi luat alte decizii sau dacă am fi dat dovadă de mai mult curaj. Probabil unul dintre cele mai mari regrete pe care le poate avea un om este acela de a lăsa ca dorințele și aspirațiile sale să devină un vis frumos, mult prea frumos pentru a se întruchipa în realitate.
La începutul secolului al XIX-lea, un tânăr din Londra dorea să devină scriitor. Însă părea că toate circumstanțele îi erau împotrivă. Nu avea decât o cultură vagă, tatăl său fusese închis pentru datorii neplătite și cunoștea adesea chinul foamei. Fiind nevoit să-și susțină familia, și-a găsit o ocupație într-un antrepozit unde mișunau șobolanii: lipea etichete pe flacoane de colorant. Noaptea dormea într-o mansardă oribilă, împreună cu doi golani. Avea atât de puțină încredere în el și era atât de sensibil la batjocură, încât numai în toiul nopții avea curajul să-și ducă manuscrisele la cutia de scrisori. Unul după altul, acestea îi erau refuzate. În sfârșit, sosi și ziua cea mare: una dintre povestirile lui fusese acceptată. Nu i se plătea nimic, e adevărat, dar nu-l interesa acest aspect. Editorul îl felicitase, crezuse în talentul său și îl apreciase pentru munca depusă. Fericirea sa nu mai cunoștea limite. Rătăcea pe străzi plângând de bucurie, iar în acel moment, viața lui a luat o cu totul altă întorsătură. Speranța și-a făcut loc în suflet, dându-i curaj să creadă în frumusețea visului său.
Copilul nu este altul decât Charles Dickens, figură reprezentativă a realismului secolului al XIX-lea, care a lăsat în urma sa unele dintre cele mai frumoase pagini din literatura universală: Marile speranțe, Aventurile lui Oliver Twist, David Copperfield, Dombey și fiul, Dugheana cu vechituri etc. Dickens nu este decât una dintre multele personalități ale căror împrejurări nu le-au fost prielnice dezvoltării. Cu toate acestea, ei au reușit să se ridice deasupra tuturor obstacolelor, înfruntând realitatea și făcând tot posibilul pentru a o schimba. Într-un final, ei au reușit.
William James, poate cel mai mare psiholog al Americii, spunea că „nu folosim decât o mică parte din posibilitățile noastre fizice și morale. Omul trăiește mai prost decât ar putea. El posedă tot felul de comori de care nu este conștient.” De asemenea, Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai secolului XX, face o afirmație care ne poate uimi: „Cât despre geniu, dotare, talent – toate aceste concepte convenționale nu sunt decât aiureli. Fiecare dispune de aceste posibilități, dar la fiecare ele sunt blocate în mod diferit.” Adesea găsim mii de scuze și ne victimizăm, considerând că toate evenimentele din viața noastră ne conduc spre un eșec. Gândește-te pentru un moment: dacă toate acestea ar dispărea, ai avea curajul să acționezi? Cine vrei să fii mâine? Ei bine, fii acea persoană astăzi!
Surse bibliografice: 1) Dale Carnegie, Arta de a reuși în viață, Garmond, București, 1992, pp. 164-166; 2) Klaus Umbach, Celibidache – celălalt maestru, Vivaldi, București, 1998, p. 273.
Articol de Luana Bărbuceanu