Rețeta succesului pe care o propune Ben Carson este una tradițională — „rețeta bunicii”, cum s-ar zice… De ce să-l credem pe Ben mai mult decât pe alții? Simplu, el este dovada vie că rețeta a funcționat.
Asta nu înseamnă că rețeta va funcționa de fiecare dată. Cel puțin, nu la fel.
Nu orice copil care citește două cărți pe săptămână va deveni un neurochirurg celebru. Nu orice adolescent care își folosește timpul pentru a învăța lucruri noi și pentru a deprinde diverse abilități va ajunge să separe chirurgical siamezi. Însă oricine își asumă principiile prezentate în volumul Și tu ai creier va avea șansa de a face din viața lui mai mult decât oricare dintre cei care își „prăjesc” creierul în fața televizorului.
Și tu ai creier. Ghidul adolescentului pentru o gândire cutezătoare este ultima dintre cărțile publicate de dr. Ben Carson până acum, o carte în care faimosul medic și speaker revizitează propria copilărie și propria adolescență pentru ca, în partea a doua, să le prezinte celor tineri faimosul său concept pedagogic — THINK BIG!
Un capitol întreg este dedicat de dr. Carson mamei sale, cea care i-a fost cel dintâi mentor și care, în ciuda lipsei de educație, a avut suficientă înțelepciune încât să știe care erau pericolele majore care îi pândeau pe cei doi fii ai săi și care era calea cea mai bună de a le evita.
Autorul se referă, între altele, și la evenimentele mai recente din viața sa: pensionarea; discursul celebru susținut la evenimentul „Mic Dejun cu Rugăciune”, în prezența președintelui Barack Obama; implicarea în viața publică etc. Nu acesta este însă scopul cărții. Ben Carson scrie pentru noile generații de tineri, pentru cei care au acum ocazia de a face ceva cu viața lor.
Titlul este inspirat de o întrebare pe care mama lui Ben obișnuia să le-o adreseze lui și fratelui său ori de câte ori aceștia făceau o „prostie” sau când se găseau în vreo situație dificilă: „Tu n-ai creier?” Departe însă de a face din întrebarea asta un reproș sau o măciucă numai bună de zdrobit stima de sine a copiilor, mama le-o adresa astfel încât ei să înțeleagă că aveau un creier care era capabil să gândească și să-i ajute să se descurce în orice situație. Ce principiu pedagogic banal și uimitor totodată (dacă stăm și ne gândim că mulți părinți își revarsă frustrările asupra copiilor, tăindu-le orice elan și încredere în sine)!
Poate că mai mult decât în cărțile sale anterioare, dr. Carson vorbește despre importanța credinței în Dumnezeu. Cu prilejul recentelor campanii pentru selectarea candidaților la președinția Statelor Unite, faimosul neurochirurg a fost atacat pe tema credinței sale creștine și a concepțiilor sale conservatoare. Diferența dintre critici și neurochirurg este că el a realizat lucruri uimitoare pe masa de operație, și asta nu în pofida, ci tocmai datorită principiilor și valorilor în care a crezut și crede.
Unul dintre capitolele care mi-au plăcut mult este cel în care autorul vorbește despre importanța cărților în viața, educația și devenirea lui. Dr. Carson spune: „Atunci când citești, mintea ta lucrează la o scară mai mare deoarece construiește căi neurologice. (…) Cu cât vei face mai des lucrul acesta, cu atât mai alimentată și mai bogată va deveni imaginația ta” (p. 242).
La finalul cărții — o spun de pe acum —, cititorii vor constata că nu li s-au spus „secrete mari”. De fapt, își vor da seama că nici măcar nu este vorba despre „secrete”. Rețeta lui Ben Carson este una clasică, la îndemâna oricui. Probabil că greutatea stă în faptul de a găsi în noi înșine determinarea necesară pentru a ne apuca de „gătit” propria viață. Dar poate că, parcurgând istoria vieții și a luptelor personale ale acestui medic, vom avea parte de scânteia necesară.
Volumul Și tu ai creier este al 8-lea din colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș”, fiind publicat de Editura Viață și Sănătate și având o copertă ilustrată de artistul Sebastian Baculea. Textul a fost tradus din limba engleză de Anca Alexa.
Cu drag,
Florin Bică, „moașă” a ediției în limba română