Cărțile ce evocă războiul au un anumit gust și creează întotdeauna o anumită stare de nesiguranță, combinată totuși cu fascinație. Un război semnifică forță distructivă eliberată și un vârtej de neoprit care stârnește interesul oamenilor față de desfășurarea evenimentelor. Iar al Doilea Război  Mondial, un război încă viu în mentalul colectiv nu face notă discordantă.

Imperiul soarelui este un roman scris în anul 1984 de autorul britanic J. G. Ballard și se desfășoară, după cum am menționat, în anii conflagrației mondiale pe frontul asiatic. Este parțial o scriere autobiografică, Ballard fiind martor al evenimentelor în zilele conflictului. Acțiunea începe la câteva zile după atacul japonez de la Pearl Harbour (7 decembrie 1941) și descrie căderea orașului Shanghai în mâinile puterilor Axei.

Această furtună a războiului este privită prin ochii unui copil. Jim Jamie Graham este fiul unor europeni bogați ce dețin o afacere în oraș, în zona rezervată coloniștilor. Se bucură de toate beneficiile statutului său și își explorează pasiunea sa pentru avioane, inclusiv cele aparținând aviației japoneze, ce în curând va deveni rivală a Marii Britanii.

Odată cu înaintarea armatelor imperiale japoneze în oraș, Jim este despărțit de părinții săi și își începe propria sa aventură. Călătorește printr-un oraș fantomă, golit de toate persoanele pe care le putea cunoaște, își așteaptă părinții în fosta casă, iar mai târziu va merge din loc în loc, căutând hrană și adăpost.

În cele din urmă, ajunge într-un lagăr din apropierea Shanghaiului (Lunghua) unde își va petrece următorii ani în compania unor prieteni care îl vor învăța cum să supraviețuiască în acele condiții vitrege și cum să se obișnuiască cu acea situație. În același timp însă, remarcăm naivitatea sa și fascinația crescândă față de avioanele considerate inamice de toți, cu excepția lui. Găsește că tocmai în acel lagăr dezumanizat își poate găsi un rost și undeva în adâncul sufletului său ar vrea ca războiul să nu se termine.

Evenimentele se precipită și greutatea ofensivei aliate îi forțează pe japonezi să se retragă și să părăsească acel lagăr. Se părea că, până la urmă, nici măcar victoria așteptată nu mai era victorie, ci doar un răgaz până la începutul unui nou război. Aici naivitatea lui Jim se îmbină cu o perspectivă asupra lumii deformată de toate cruzimile la care a fost martor. Experimentarea exploziei atomice de la Nagasaki și drumurile străbătute cu niște bandiți întăresc sentimentul de anxietate și nesiguranță din inima copilului. Întâlnirea de la final are un substrat amar și este ușor de remarcat o prăpastie căscată între Jim și părinții săi, trecuți la rândul lor prin iadul prizonieratului.

Considerat unul dintre cele mai bune romane despre război, Imperiul soarelui cu siguranță că nu este o lectură ușor de digerat. Ceea ce șochează cel mai mult, pe lângă teribila realizare a faptului că se bazează pe un fapt istoric real, este procesul de creștere al lui Jamie. Este cu adevărat descumpănitor să-l vezi pe acel copil de zece ani mergând printr-o lume pe moarte, înconjurat de boală, durere și sfârșit la fiecare pas.

În lagăr trece prin aceleași privațiuni ca și ceilalți prizonieri, cu toate distragerile necesare pentru a păstra o aparență și slabă speranță în inima lor. În cele din urmă, războiul se imprimă adânc în ființa lui. Spre final, când tânărul este reunit cu doctorul care s-a îngrijit de el la Lunghua, acesta remarcă trist că el este un „copil al războiului”.

Tema majoră a cărții este tocmai felul în care Jim crește în anii de detenție, cum ajunge să perceapă lumea și cum pierde ceea ce puteau fi anii săi cei mai frumoși. Mintea lui este atât de impresionată și schimbată de acele evenimente, încât simte o autentică legătură cu acel loc infernal al lagărului. La acea vârstă fragedă este pus față în față cu realitatea morții și cu slăbiciunea caracterului uman în lupta pentru o supraviețuire nesigură. Este locul cel mai nepotrivit pentru creșterea caracterului unui copil.

În cele din urmă, este o lectură necesară. Pentru că demonstrează capacitatea omului de a trece printr-un astfel de eveniment și de a merge mai departe, chiar dacă înăuntru va rămâne mereu o  pată neagră. Dar mai ales pentru că, în cazul în care s-ar mai căuta un astfel de vârtej, să știm ce steag să fluturăm și ce să sperăm de la ziua de mâine. Așa că astfel de cărți ar trebui încă citite pentru a ne încuraja să uităm de făurirea unor astfel de imperii iluzorii, pierdute în răsăritul unui soare nenatural.