Cu toții visăm la acea relație în care nu există certuri, în care partenerul ne este sprijin, în care formăm o echipă draguță etc. Și în care nu trece zi fără o serie de complimente și gesturi pline de iubire. Însă în momentul în care egalitatea dispare dintre cei doi, intervine un șir de nenumărate conflicte. Nu mai simțim acea bucurie de a ne revedea mult iubitul partener, în locul gândurilor bune apare bănuiala, în locul vorbelor de apreciere apar cicăleala și critica ș.a.m.d.
Nu trebuie să complicăm iubirea, însă pentru a menține un cămin fericit, plin de liniște și pace, trebuie să fim conștienți de anumiți factori ce țin de propriul comportament. Tindem să ne aruncăm în a-l găsi vinovat numai pe celălalt, însă schimbarea începe întotdeauna cu noi. Atragem în jurul nostru ceea ce suntem. Nu putem avea pretenții și cerințe de la ceilalți dacă noi înșine nu le respectăm.
„ Dacă Creatorul cerului și al pământului a coborât la nivelul înălțimii mele umane, cu toate dezavantajele pe care le am, stabilind egalitatea unei comunicări incredibil de realizat de imaginația mea, cu ce mă pot justifica atunci când îmi tratez partenerul de viață cu pretenția de a fi altfel decât el? Demonstrează!” Dumnezeu ne-a oferit un model demn de urmat, umilindu-se, pierzând ce avea mai drag, iubindu-ne pe noi mai mult decât pe Sine, deși nu meritam.
Autorul George Uba prezintă în cartea sa Mai bine doi câte o rezolvare pentru des întâlnitele contradicții apărute în timp în viața de cuplu. El își începe fiecare capitol cu câte un model tipic de ceartă între soț și soție, dând bineînțeles și o rezolvare potrivită și practică fiecăruia. Este foarte important să știm din timp cum trebuie să acționăm, cum să avem o atitudine corespunzătoare și ce trebuie să îi spunem partenerului nostru atunci când lucrurile nu mai sunt atât de roz cum păreau să fie la început. Bine spune proverbul olandez că „e mai bine să previi decât să tratezi”. Astfel, cartea poate fi citită și de cei aflați la început de drum, care se pot scuti de complicații mai târziu.
„Ce poate fi mai rău decât faptul că am ieșit la atac? Dacă e război, război să fie! strigă bărbatul, care se instalase de un sfert de oră în sufragerie pentru a gusta din pasiunea lui sportivă.
- Te asigur că poate fi mai rău decât atât, îi dă replica soția celui care și-a ieșit din matca lui, bine stăpânită până atunci.
- Văd că mă ameninți. Vrei să spui că poate fi mai rău decât atât dacă vei încerca să mă disciplinezi în felul tău? [...] Doar nu te-oi gândi la ideea aceea funebră legată de viața mea? dramatiză el, uitând de meci.
- Nici nu mă gândesc la așa ceva. Viața trebuie garantată oricui, mai ales soțului. Dar este ceva mult mai rău, ceva ce ți-am pregătit chiar astăzi și de care o să-ți aduci aminte mereu. ”
A se citi toată cartea pentru a afla pedeapsa interesantă pe care o primeste soțul certăreț.
Articol scris de: Evelina Butnaru