Bibliotecarii zilelor noastre lucrează, de cele mai multe ori, în clădiri special amenajate pentru a servi interacțiunii dintre publicul cititor și carte. În țările care au luat în serios facilitarea accesului la informația scrisă, bibliotecile sunt intens digitalizate și au cataloage online și spații care fac o activitate plăcută din actul lecturii. Însă munca de bibliotecar nu a fost întotdeauna la fel de... curată.

Un exemplu despre dificultățile muncii depuse de bibliotecari ne este oferit de Smithsonian Magazine (versiunea online) și se referă la bibliotecarii din statul american Kentucky, care, în timpul Marii Crize Economice ce a debutat la sfârșitul deceniului trei al secolului trecut, călăreau spre regiunile izolate pentru a duce cărți oamenilor.

Se pare că zona răsăriteană a statului amintit era oricum o zonă defavorizată, săracă, iar criza amplificase mult efectele sărăciei. Peste 30% dintre locuitorii de acolo nu știau să citească. Una dintre măsurile gândite pentru a scoate populația din sărăcie a fost aceea de a stimula educația, inclusiv prin punerea cărților la dispoziția celor interesați.

Cu ani în urmă, prin 1913, o femeie pe nume May Stafford inițiase un proiect asemănător, anume să ajungă călare la cei care trăiau în zone rurale rupte de restul lumii, pentru a le duce cărți. Proiectul a avut însă o viață scurtă, de numai un an. Apoi, la începutul anilor 1920, o căruță cu coviltir, plină cu cărți, circula prin munții din Kentucky, ducând cărți. A fost un proiect similar cu cel dintâi.

În contextul Marii Crize Economice, în primii ani ai deceniului al patrulea a fost inițiat un program oficial, scopul fiind de a-i ajuta pe locuitorii săraci să aibă acces la cărți. Reușita proiectului depindea nu numai de bibliotecarii pe cai, ci și de sprijinul oferit de localnici, „bibliotecile” locale fiind de fapt mici spații amenajate în oficii poștale, în biserici și în alte locuri puse la dispoziție de cetățeni. Cărțile erau cărate cu ajutorul cailor sau catârilor pe cărările pline de pericole ale munților, în condiții vitrege, bibliotecarii suferind adeseori de frig.

Nan Milan, una dintre femeile care și-au pus energia și forțele în slujba cărții și a cititorilor, obișnuia să glumească spunând despre caii pe care îi călărea că aveau picioarele mai scurte pe o parte a corpului, ca să nu se prăvălească de pe îngustele și periculoasele poteci montane.

Odată ajunse la urechile publicului larg, veștile despre bibliotecarii care duceau călări cărți, reviste și manuale pentru săracii din Kentucky i-au determinat pe mulți americani să doneze cu generozitate cărți care să fie folosite în proiectul acesta.

În zilele noastre, munca bibliotecarului nu mai presupune avântarea pe coclauri cutreierate de bandiți, ca în Kentucky, pe vremea crizei economice. Bibliotecarul de azi, contrar cu ceea ce cred unii, anume că el ar fi o persoană care se plictisește în spatele unui birou și, din când în când, caută cărțile de care are nevoie clientul, este un profesionist care ajută cititorul să găsească informațiile de care are nevoie. Munca lui presupune nu doar cultură generală și o bună cunoaștere a cărților din bibliotecă, dar și capacitatea de a comunica eficient, de a reuși să înțeleagă nevoile cititorului și de a-l ajuta să găsească rapid cărțile sau informațiile necesare. Apoi, bibliotecarul trebuie să se țină permanent la curent cu evoluția pieței de carte, cu noutățile editoriale, cu autorii serioși, care merită citiți, deoarece o bibliotecă funcționează ca un organism care se dezvoltă mereu.

În mod eronat se presupune ici-colo că bibliotecarul ar fi un om care citește mult. Într-adevăr, bibliotecarul este, în mod ideal, un cititor pasionat. Altminteri, de ce ar fi ales să lucreze în lumea cărților? Totuși numeroase persoane își imaginează că bibliotecarul citește în timpul programului, fapt care este greșit – cel puțin în cazul bibliotecilor serioase, frecventate de cititori și menținute la zi cu progresele din domeniul biblioteconomiei.

Bibliotecarii de azi se specializează conform cu cerințele și standardele erei digitale. Bibliotecile, acolo unde există fonduri și se fac investiții, sunt digitalizate, iar cei care asigură serviciile în cadrul lor devin buni cunoscători și utilizatori ai noilor tehnologii.

Din păcate, România este codașă la capitolul adaptării meseriei de bibliotecar la noile posibilități și cerințe. Bibliotecile mioritice arată, adeseori, ca niște instituții ponosite, cu cărți îngropate sub praf, cărora aproape nimeni nu le mai deschide copertele. Doar marile biblioteci au făcut pași serioși în direcția amintită. Însă revigorarea lor depinde și de interesul arătat de cititori. Apropo, când ați fost ultima dată la bibliotecă?

Imagine: Bibliotecare din Hindman, Kentucky, 1940. (Sursa: AtlasObscura.com)