Tu cât de mult timp petreci în compania ta?

Prea rar avem timp pentru noi

Trăim într-o perioadă când internetul, știrile și chiar librăriile abundă de informații despre managementul timpului. Alergăm pentru a fi mai organizați, pierdem timp încercând să-l structurăm eficient pe cel care ne-a rămas la dispoziție. Și, de cele mai multe ori, nu reușim să identificăm ironia din astfel de situații.

Nu o identificăm pentru că suntem prea ocupați făcând managementul timpului. E bine să ne preocupe modul în care ne petrecem timpul, e bine să fim atenți la resursele pe care le investim în orice activitate alegem sa facem la un moment dat. Ceea ce, însă, ar trebui să ne preocupe este modul în care prioritizăm activitățile pe care alegem să le facem pe parcursul unei zile. De ce fac o activitate și nu alta, de ce stau cu o anumită persoană și nu cu altcineva?

Prioritizarea activităților este un aspect amplu dezbătut în literatura psihologică. Eisenhower a dezvoltat un model prin care ne recomandă să structurăm activitățile noastre în funcție de importanță și urgență, să ne concentrăm asupra activităților importante încercând să evităm aglomerarea de sarcini în categoria important și urgent. Și aici apare, de cele mai multe ori, problema. Ce hotărâm a fi important pentru noi?

Cum putem să ne facem timp pentru noi?

Gândește-te la tine, la modul în care se derulează o zi obișnuită din viața ta. De câte ori până acum ai ales ca odihna, relaxarea, somnul să fie o prioritate? Cel mai probabil de prea puține ori. Aaaa... e adevărat. Sunt și acele persoane care fac din relaxare și somn o prioritate în orice zi, care au nevoie de cel puțin 11 ore de somn și 2 ore de pauză la prânz pentru a funcționa optim.

Oamenii care și-au învățat organismul să funcționeze într-un ritm relaxat. Chiar și atunci. Învățându-ne așa, resimțim mult mai uspr oboseala și stresul. Dar chiar și cei care alergăm cât e ziua de lungă avem aceeași problemă cu oboseala: uităm să prioritizăm odihna. De ce e important să facem o prioritate din relaxare? Pentru că avem nevoie de recuperare, atât în plan fizic dar, mai ales, în plan psihologic.

Supraîncărarea cu activități duce la o formă de epuizare numită burnout. E simplu. Pe fondul resurselor suprasolicitate căpătăm percepția cum că nu mai facem față provocărilor, și se instalează stresul în forma lui cea mai avasată. Iar această formă de stres ne face să alergăm și mai mult, să ne agităm și mai mult pentru că percepm din ce în ce mai mare discrepanța dintre resursele noastre și provocările ce ne stau în față.

Alergarea, agitația, îngrijorarea se întețesc, noi avem resurse limitate, și intrăm într-un cerc vicios din care suntem singurii ce putem ieși în pierdere. Și, de cele mai multe ori, se întâmplă astfel de lucruri în pragul momentelor importante – cum ar fi sesiunea, antrenarea într-un nou loc de muncă, schimbări majore de viață – când avem nevoie de luciditate.

Și atunci, ce putem face? Putem fi atenți ca, de fiecare dată când ne facem agenda săptămânii, de fiecare dată când weekend-ul bate la ușă după o spătămână grea, să punem timp deoparte pentru odihnă, să prioritizăm relaxarea înțelegând că astfel ne oferim oportunitatea de a funcționa optim în fața provocărilor.

Un articol scris de Oana Ghimbuluț