Scrisoare post-despărțire sau despre cum să treci peste o despărțire neașteptată
Pe când trăiam fără să ştiu
Ce e iubirea şi durerea
Mereu doream să le cunosc
Şi să le împărtăşesc puterea.
Azi, când trăiesc ştiind ce e
Iubirea, ca şi suferinţa,
Îmi pare rău că n-am ştiut
Să preţuiesc ce-i neştiinţa.
„Azi” de Traian Demetrescu
Citisem într-un articol că plecăm mereu. Și așa e. Părăsim timpul prezent pentru trecut sau viitor citind o carte sau urmărind un film. Lăsăm în urmă casa în care am copilărit, ziua de astăzi, pentru ziua de mâine. Plecăm din relații. Ne despărțim de oameni și de locuri dragi. Putem spune că viața, printre altele, se alcătuiește dintr-un lung șir de plecări. Pană când... ajungem să plecăm de tot. Au ceva în comun toate aceste despărțiri? Unele sunt de bună voie sau de comun acord, altele ne iau pe neașteptate, însă toate, dar toate sunt firești. Se întâmplă! Și mie, și ție, și ei, și lor.
Știu, te întrebi de ce tu. „Acestă întrebare este una foarte pământeană … de ce tu? De ce noi? De ce orice? Pentru că momentul acesta pur și simplu este. Ai văzut vreodată gândaci prinși în chihlimbar? Da. Ei bine, aici suntem… prinși în chihlimbarul acestui moment. Nu există de ce.”. Sau, cel puțin, așa spune Kurt Vonnegut. Însă, știi ce există? Există situația sau situațiile - a plecat fără să spună nimic, nu îți răspunde la telefon, îți dă seen la mesaje… Exiști tu cu gândurile tale și există iubire, tristețe, îngrijorare, furie, vină, dezamăgire, singurătate, rușine, confuzie, speranță, plâns, țipat în pernă, mesaje, discuții, dureri de cap și lista poate continua. Și, chiar te rog să o continui! Pune tot pe foaie! Asta te-ar putea ajuta să ai o imagine mai clară asupra trăirilor tale.
Dacă te uiți peste ce ai scris, ai impresia că tocmai ți s-a servit un cocktail de emoții. Unele dintre ingredientele băuturii îți sunt cunoscute, altele nu. Cert este că viața ți-a pus în față ceva tare, ceva care te-a lovit puternic și care s-ar putea să lase urme. Începi să te gândești la cât de mult ai prețuit tu această relație și inevitabil îți spui că celălat nu a valorizat ceea ce ați avut… că nu a valorizat atât cât ți-ai fi dorit tu. Și, atunci, îți simți sufletul rănit, simți că ai suferit o cruntă respingere.
Te înfurii gândindu-te că s-ar putea să te fi respins ca să te rănescă, ceea ce tu consideri că e nedrept. Tu nu meritai una ca asta, îți spui. Și... îți amintești că ți-a spus un prieten la un moment dat că a auzit el într-un podcast că furia poate fi o mască în spatele căreia se poate ascunde multă durere și suferință. Îți observi ochii. Așa e, a apărut și tristețea, ți se poate citi în privire. Cum să nu apară când crezi că ai pierdut neprețuitul?! Devine și mai greu când îți dai seama că nu mai e acolo, că odată cu plecarea sa a dispărut și o sursă importantă de suport. Și, așa, singurătatea începe să te apese. Dintr-o dată parcă totul pare incert. Te găsești într-o situație pe care crezi că nu ști cum să o rezolvi, te întrebi cât va dura și cum o să arate viața ta de acum înainte. Te cuprinde îngrijorarea. E ok. Asta însemnă că acorzi atenție situației și că ești pe cale să găsești o rezolvare. Însă, ai grijă ca îngrijorarea să nu se transforme în anxietate – pentru asta, încearcă să cauți soluții la probleme din prezent pe care le poți controla, nu să îți imaginezi pericole care s-ar putea să apară în viitor.
Te gândești și îți spui că viața nu e un barman prea priceput. Că trebuie să fi încurcat băuturile. Tu nu asta ai comandat – suferință, respingere, furie, tristețe, singurătate, îngrijorare… Revii la versurile de la începutul scrisorii și realizezi că, de fapt, tu n-ai știut exact ce comanzi. Faci un pas în spate și, printre lungi cugetări despre ce este dragostea, îți propui să devii din personaj, narator al acestei povești pe care o intitulezi simplu – „O poveste cu un sfârșit”. Și, ca un narator iscusit, începi să derulezi obiectiv firul povestirii.
Din acestă poziție ai puterea de a da răspunsuri la întrebări care păreau fără răspuns și poți alege ce se va întâmpla în următorul capitol. În timp ce scrii, te întrebi ce te-a învățat acestă experiență, ce spune ceea ce s-a întâmplat despre relație, despre tine și depre celălalt. Până ajungi la final, realizezi că ai reușit să dai un sens la tot ceea ce s-a întâmplat. Acum știi că e posibil să îți fie teamă de respingere, știi că ai suferit pentru că ceea ce ați avut a însemnat mult pentru tine, știi ce decizii să iei în viitor în așa fel în cât să schimbi lucrurile care îți pot provoca tristețe, te știi mai bine pe tine.
P.S.1: Ține minte că unele lucruri necesită timp și, de aceea, ai răbdare! Permite-ți să simți, dă-ți timp și spațiu pentru a sta cu emoțiile tale, acceptă-le și împărtășește-le.
P.S.2: Pentru momentele în care simți că nici tu nu te mai înțelegi sau când simți că ai nevoie de o altfel de mângâiere pune-ți căstile în urechi, pornește playlist-ul „O poveste cu un sfârșit” în versuri și ieși la o plimbare sau fă-ți un ceai și aruncă o privire peste „O poveste cu un sfârșit” în imagini și cuvinte.
Înainte de a scrie am citit/ ascultat:
Dumitrescu, C. (2020). Despre plecarea din fiecare zi. Dilema veche, nr. 865, 5.
Leary, M. R. (2015). Emotional responses to interpersonal rejection. Dialogues in clinical neuroscience, 17(4), 435.
#271: Intimacy, Emotional Baggage, Relationship Longevity, and More - Esther Perel (https://podcasts.google.com/feed/aHR0cHM6Ly9yc3MuYXJ0MTkuY29tL3RpbS1mZXJyaXNzLXNob3c/episode/Z2lkOi8vYXJ0MTktZXBpc29kZS1sb2NhdG9yL1YwL1RHSkhMZGsyel81Q0plM2xzdXVhTGh0M1JXVWhNSXBBODZ3V1IwdlFwOVk)
5 minute pentru o minte sănătoasă - Teama de respingere și nevoia de acceptare (https://youtu.be/o0N3XEsOzVE)
5 Minute pentru o minte sănătoasă - Practici pentru gestionarea anxietății (https://youtu.be/xHvKL8Sq4Wg)
5 Minute pentru o minte sănătoasă - Despre tristețe, cu blândețe și îndrăzneală (https://youtu.be/iA6m4xQus6A)
Autor: Mădălina Vacariu
