Să te bazezi pe tine însuți - poveste terapeutică

Uneori viața intră comod într-o rutină. Creștem, fiind obișnuiți cu ceea ce ne este familiar și acolo simțim că suntem în siguranță. Timp de generații, așa a fost pentru locuitorii unui sătuc de munte. Urmaseră o tradiție care adapta viața modelelor ritmice ale naturii. Cartofii erau cultivați în sezonul lor. Proviziile se schimbau în funcție de pășunile sezonale, în susul și în josul povârnișurilor de munte. Fiecare se aștepta ca acest pattern să continue pentru totdeauna.

Dar tot așa cum tiparele sunt ceva familiar, și schimbările sunt inevitabile. Nimic nu durează o veșnicie. Este exact prin ceea ce treceau acești săteni acum. Multe lucruri pe care le trăiau erau în afara controlului lor. În ultimele sezoane clima nu fusese blândă cu ei, iar acum exista mai puțină hrană și erau mai multe guri de hrănit. 

Bătrânul satului s-a adresat sfatului.

- S-ar putea să nu fim în stare să ținem sub control multe dintre lucruruile care se petrec în aceste moment, a spus, așa că e nevoie să ne adaptăm lor. Este singura cale de a asigura supraviețuirea și fericirea oamenilor noștri. 

Sfatul a decis să trimită zece tineri la drum spre capitală, unde ar putea găsi de lucru și, era de sperat, ar trimite bani pentru a sprijini comunitatea. 

Odată aleși, cei zece tineri au pornit în lunga și anevoioasa lor călătorie. Aveau de trecut peste numeroase creste munotase, de învins râpe abrupte și de traversat ape învolburate. Au trăit multe experiențe noi și provocatoare în dumul lor, au reușit să o înfrunte pe fiecare în parte, până ce părea că vor fi în fine dejucate. Dar deodată, în fața lor a apărut un obiect aparent de nedepășit, un râu adânc, cu ape repezi, plin de curenți înșelători și vâltori puternic învârtejite. I-au examinat un timp malurile acoperite cu bolovăniș, căutând locul de traversare cu apa mai mică și mai liniștită. Exista o singură posibilitate – o porțiune presărată cu pietre umede și alunecoase pe care să pășească în înaintarea lor spre malul celălalt. Ascuns parțial de un țărm stâncos și de pomi, traseul nu le era complet vizibil celor care rămâneau pe mal. Nu se puteau ajuta unul pe celălalt. Fiecare bărbat era lăsat în seama propriilor forțe.  

Au făcut pe rând încercarea temerară. Când părea că toți au ajuns la malul celălalt, unul dintre ei a propus să numere grupul, ca să se asigure că sosiseră toți cu bine. Erau numai nouă. Care o fi lipsind: Ce i s-o fi întâmplat? Grupul a intrat în panică, fiecare gândindu-se care dintre camarazii lui o fi alunecat în apele furioase, fiind luați de curenți și înecându-se probabil. Au scrutat malul, dar nu au putut vedea pe nimeni în apă sau aruncat pe țărm. Ce să se facă?

Un al doilea tânăr s-a decis să numere din nou. Rezultatul a fost același. Îngrijorarea lor a sporit și au reluat căutările, mergând cu mai multă atenție de-a lungul malului, dar tot n-au găsit nici cea mai mică urmă a prietenului lor dispărut. 

Încă o numărătoare a confirmat faptele. Fiecare tânăr a numărat la rândul lui și fiecare a ajuns la același rezultat: numai nouă trecuseră cu bine râul. Erau siguri că unul dintre prietenii lor fusese măturat de ape și murise în întuncoasele șuvoaie sălbatice și vijelioase. I-a năpădit un sentiment de trisețe și amărăciune și s-au strâns unul în altul, plângându-și prietenul dispărut. 

Tocmai atunci s-a întâmplat ca un străin să treacă pe-acolo. S-a oprit și i-a întrebat de ce erau atât de nefericiți. I-au povestit cum porniseră zece tineri din satul lor la drum. Trecuseră în mod prosetesc acest râu primejdios și unul dintre prietenii lor dispăruse în această încercare, căci, atunci când au ajuns pe mal s-au numărat și nu mai erau decât nouă. Sigur că se înecase. Nu exista nicio altă explicație, odată ce îl căutaseră cât putuseră ei mai bine. Ce altceva să facă decât să-l plângă?

Călătorul, văzând problema, i-a înrebat numele prietenului care lipsea. Tinerii s-au uitat mirați unul la altul, dar niciunul nu-l putea numi pe cel absent. Străinul le-a cerut să se numere iarăși. Fiecare tânăr a numărat din nou și fiecare a ajuns la aceeași concluzie. În mod hotărât, nu erau decât nouă. 
Izbucnind în râs, străinul a încercat să-i liniștească. 

- Niciunul nu lipsește, le-a spus. Este bine, și într-adevăr important, să ne pese unuia de celălalt și să ne apreciem reciproc. Dar să nu ne apreciem noi pe noi înșine are, de asemenea, complicațiile sale. Problema este că fiecare dintre voi a fost atât de modest, înct a uitat să se numere pe sine.

Sursa: Burns, G. W. (2012). 101 povești vindecătoare pentru adulți: folosirea metaforelor în terapie. București: Editura Trei, pp. 113-116.