Ce este anxietatea socială și cum o putem combate?

Anxietatea socială este definită ca teama de una sau mai multe situații sociale în care cineva ar putea să se comporte jenant și să fie evaluat negativ de către alții (DSM-V; Asociația Americană de Psihiatrie, 2013). Anxietatea sociala este foarte frecventa în populația SUA, cu o prevalență estimată pe parcursul vieții de 12,1% (Ruscio et al., 2008). Persoanele care manifesta anxietate socială pot experimenta o calitate redusă a vieții și deficiențe semnificative în diferite domenii de funcționare, cum ar fi munca și relațiile interpersonale (Wittchen, Fuetsch, Sonntag, Müller & Liebowitz, 2000).

Cea mai frecvent intalnită formă de intervenție pentru anxietatea socială este terapia cognitiv comportamentală. Aceasta urmărește modificarea cognițiilor și comportamentului dezadaptativ folosind atât strategii cognitive (de exemplu, restructurare cognitivă) cât și comportamentale (de exemplu, expunere) (Hofmann & Smits, 2008; MayoWilson et al., 2014). În timpul terapiei de expunere, participanții întâlnesc stimuli temuți în situații care conțin interacțiune socială până când anxietatea scade și/sau așteptările legate de anxietate sunt încălcate. Exercițiile tradiționale de expunere sunt de obicei practicate în timpul terapiei și ca teme pentru acasă.

Expunerea – momentul în care un client intră și rămâne într-o situație de temut în ciuda suferinței, este un ingredient cheie al majorității tratamentelor CBT. Expunerea se bazează parțial pe presupunerea că, clientul trebuie să experimenteze pe deplin situația de temut pentru a avea loc schimbarea simptomelor afective și comportamentale (Foa & Kozak, 1986). O conceptualizare recentă, convingătoare este că expunerea nu duce la uitarea răspunsurilor la frică ale clientului, ci mai degrabă generează o nouă învățare, care concurează cu, dar nu înlocuiește pe deplin, răspunsul original la frică (Bouton, 2002; Bouton & King, 1986).

Utilizarea unor comportamente de siguranță, sunt adesea luate in calcul de persoanele cu tulburare de anxietate socială pentru a reduce probabilitatea percepută de evaluare negativă de către alții (Clark & Wells, 1995). Comportamentele de siguranță iau mai multe forme, dar sunt de obicei corelate cu frica care le însoțește. De exemplu, cei care se tem să vorbească în public, își pot ține mâinile la spate sau rigide în lateral, pentru a le împiedica să tremure in mod vizibil.

Relaxarea musculară progresivă (Berstein, Borkovec, & Hazlett, 2000) este o tehnică binecunoscută pentru gestionarea excitării fiziologice care însoțește adesea anxietatea. Cu toate acestea, s-a demonstrat în mod repetat că are efecte minime atunci cand nu este însoțită de o forma de terapie (Alstron, Norlund, Persson, Harding și Ljungqvist, 1984).

Utilizarea si antrenarea unor abilități sociale pot duce la construirea unui model eficient de combatere a anxietății sociale, presupunând că aceasta provine din abilități inadecvate de interacțiune socială. Tratamentul logic, având în vedere această ipoteză, este predarea și exersarea abilităților sociale, iar acest lucru se realizează de obicei cu o combinație de modelare, repetiție comportamentală, feedback corectiv și întărire pozitivă.

Persoanele care manifestă anxietate socială pot poseda abilități sociale adecvate, dar fară sa reușească să le implementeze ca urmare a anxietății sau a convingerilor negative despre comportamentele proprii. Astfel apar unele deficite în aplicarea abilităților sociale atunci când, de fapt, nu este cazul. În plus, antrenamentul abilităților sociale implică inevitabil expunerea la situații de temut, ceea ce face ca efectele acesteia să fie greu de separat de cele ale expunerii.

Utilizarea restructurării cognitive pentru persoanele care suferă de anxietate socială se bazează pe rațiunea că nu situația, ci gândurile proprii despre situație sunt cele care generează anxietate (Beck & Emery, 1985). Persoanei în cauza i se prezintă de obicei acest model și exemple de sprijin. Aceasta împreună cu terapeutul lucrează apoi la identificarea gândurilor automate, care sunt definite ca gânduri negative, adesea inexacte, care produc stres (Heimberg & Becker, 2002). Terapeutul ajută la conturarea gândurilor automate pentru client, iar clientul exersează apoi identificarea și contestarea gândurilor automate în interiorul și în afara sesiunii.

O formă relativ nouă de terapie prin expunere este Virtual Reality Exposure Therapy (VRET). În timpul VRET, participanții se confruntă cu stimuli generați de computer (de exemplu, interacțiune socială virtuală) care pot provoca niveluri subiective ridicate de anxietate socială (Morina, Brinkman, Hartanto & Emmelkamp, 2014; Powers et al., 2013). Cercetările cumulate sugerează că VRET este eficienta în tratamentul mai multor tipuri de anxietate (Meyerbröker & Emmelkamp, 2010; Morina, Ijntema, Meyerbröker, & Emmelkamp, 2015; Opriş et al., 2012; Parsons & Rizzo, 2008). În timp ce VRET a fost studiata pe larg în fobiile specifice, cercetările privind eficacitatea VRET în tratamentul anxietății sociale sunt încă limitate. Mai multe studii sugerează că VRET poate reduce simptomele acesteia (Anderson, Zimand, Hodges & Rothbaum, 2005; Anderson, Rothbaum & Hodges, 2003; Klinger et al., 2005).

Modalitatile analizate mai sus sugerează că acum avem tratamente psihosociale eficiente pentru combaterea anxietatii sociale. În acest sens, domeniul a avansat considerabil, însa mai este loc și pentru investigarea altor metode. De exemplu, ar putea fi studiat în ce măsura mindfulness ar putea avea un loc util în terapia CBT pentru anxietatea socială (de exemplu, prin îmbunătățirea capacității persoanelor de a se concentra asupra mediului, mai degrabă decât asupra lor înșiși). Așteptăm cu nerăbdare un viitor în care tratamentele pentru anxietatea socială sa continuă să devină mai variate și la indemana oricarei persoane care se confrunta cu aceasta.

Bibliografie:

Bögels, S. M., Alden, L., Beidel, D. C., Clark, L. A., Pine, D. S., Stein, M. B., & Voncken, M. (2010). Social anxiety disorder: questions and answers for the DSM‐V. Depression and anxiety, 27(2), 168-189.

Kampmann, I. L., Emmelkamp, P. M., Hartanto, D., Brinkman, W. P., Zijlstra, B. J., & Morina, N. (2016). Exposure to virtual social interactions in the treatment of social anxiety disorder: A randomized controlled trial. Behaviour research and therapy, 77, 147-156.

Rodebaugh, T. L., Holaway, R. M., & Heimberg, R. G. (2004). The treatment of social anxiety disorder. Clinical Psychology Review, 24(7), 883-908.

Autor: Cârstea Ruxandra

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca