Să înțelegem furia. De ce uneori este utilă?
De ce oare ar trebui să ne enervăm mai des? Cercetătorul Ryan Martin, profesor de psihologie în cadrul Universităţii din Wisconsin-Green Bay povestește despre ce-i enervează pe oameni și explică câteva din procesele cognitive din spatele furiei și de ce o doză sănătoasă poate fi chiar utilă. „Furia există pentru că le oferea strămoșilor umani dar nu numai, un avantaj evolutiv, e o forță puternică și sănătoasă din viața noastră”. Dintr-o perspectivă evoluţionistă, toate emoțiile sunt adecvate în anumite circumstanțe atunci când sunt experimentate la un grad optim, oferind resursele pentru a funcționa eficient spre un obiectiv dorit.
Cum stabilim care este nivelul optim? De exemplu, anumite niveluri de stres și anxietate ne împing să performăm la un nivel înalt. Imaginaţi-vă că vă aflaţi în poziţia de student, care se pregăteşte să susţină un examen la o disciplină dificilă, iar acest eveniment din viaţa voastră vă provoacă o stare de furie. În acest caz, furia ne va propulsa să facem ceva în acest sens şi să găsim soluţii la problema pe care o avem de depăşit, având o funcţie de energizare a întregului nostru sistem fizic şi psihic. În situațiile de zi cu zi, nemulţumirea servește ca o forță pozitivă pentru a ne motiva să ne ridicăm în fața noastră și pentru a găsi soluții creative provocărilor cu care ne confruntăm.
De asemenea, Ryan Martin vorbeşte în cercetările sale despre faptul că furia ne face conştienţi de nedreptăţi sau lipsa de justiţie. Mai mult, ne dă energia să depăşim acea nedreptate. Spre exemplu, ne putem enerva din cauza faptului că în lume, într-un an, se consumă 1 milion de pungi de plastic pe minut. Gândindu-ne la cum să economism fără a ne reduce standardul de viaţă, furia poate fi canalizată spre scrierea unor petiţii, spre crearea unor asociaţii care să găsească soluţii şi alternative cu privire la acest aspect. Studiind de asemenea şi ce anume îi nemulţumeşte sau îi îngrijorează cel mai tare pe oameni, Martin a ajuns la concluzia că motivele pentru care oamenii se pot enerva sunt fascinante, unele fiind mai generale şi superficiale precum: „cand pierde echipa mea preferată”, „cand oamenii mestecă zgomotos în public”, iar altele mult mai specifice: „la stick-urile USB există doar două moduri de a le introduce, de ce oare eu am nevoie de trei încercări?”. Evident, există şi motive importante care pot genera furia, cum ar fi: bullying-ul, sexismul sau încălzirea globală. Indiferent de natura lor putem concluziona că ne enervam în situaţii neplăcute, care par nedrepte sau când ţelurile noastre sunt blocate. Acum că înţelegem care ar putea fi motivele pentru care ne enervam, urmează să ne răspundem la întrebarea „de ce ne enervăm?”. Abordarea cognitivă susţine faptul că, de fapt, ne enervăm în funcţie de cum anume interpretăm evenimentul. De asemenea, furia apare în cazul in care avem o toleranţă scazută la frustrare.
Acelaşi psiholog ne explică importanţa a ceea ce simţim şi ceea ce facem în momentul provocării. În starea de pre-furie putem avea nevoi general biologice, precum nevoia de hrană, de apă, de somn sau confruntări de natura subiectivă: suntem îngrijoraţi pentru că suntem în întârziere. Când simţim toate aceste lucruri este normal ca provocările să pară mai grave decât sunt de fapt. Nu provocarea este cea mai importantă, nici starea de pre-furie, ci cum interpretăm acea provocare. Astfel, când vine vorba de interpretarea provocării există două estimări pe care le putem face şi anume: estimarea primară şi estimarea secundară. În estimarea primară, decidem cu ce anume ne confruntăm, evaluând evenimentul în sine, dacă este bine sau rău, injust sau just sau dacă este blamabil, iar în estimarea secundară decidem cât de rău ne afectează în contextul vieţii noastre acest eveniment.
Pentru a înţelege mai bine estimarea secundară, imaginaţi-vă de câte ori nu ne-am spus în minte: „este chiar atât de rău şi nu pot să fac faţă acestei confruntări?” De obicei, când avem o toleranţă scazută la frustrare devenim furioşi sau tindem să interpretăm negativ şi în mod exagerat evenimentul în sine, să atribuim în mod eronat cauza furiei noastre, proiectând-o spre alte persoane sau obiecte. Revenind la exemplul anterior al studentului îngrijorat, acesta tinde să dramatizeze în situaţia în care se află, spunând: „nu voi absolvi facultatea şi nu voi mai avea un viitor. Nu voi mai avea o carieră şi nu voi avea cu ce să mă întreţin. Probabil o să trebuiască să mă mut din nou cu părinţii”, sau să atribuie vina altor persoane pentru a face faţă frustrării: „sistemul educaţional din România nu încurajează studenţii să fie practici, sunt prea multe examene şi discipline inutile. Profesorul este nepregătit şi nu am înţeles nimic la primele ore de curs, drept urmare, nu m-am mai dus”. Toate acestea se numesc distorsiuni cognitive.
Este important să cunoaştem faptul că distorsiunile cognitive nu ţin de inteligența individuală, ci ele apar la fiecare dintre noi. Pe lângă o toleranţă scazută la frustrare şi o atribuire eronată a cauzei, o eroare cognitivă frecvent întâlnită este suprageneralizarea. Să ne imaginăm că după o zi plină la job, plasa în care ţinem toate alimentele recent cumpărate se rupe. În cazul suprageneralizării tindem să spunem: „niciodată nu îmi merg lucrurile. Asta mi se întâmplă tot timpul, iar acum toţi se uita la mine cât de penibilă este situaţia”. Evident, în acest caz ar putea fi posibilă atât dramatizarea: „este absolut îngrozitor ce mi se întâmplă acum”, cât şi atribuirea eronată a cauzei şi acuzaţii personale: „este vina angajaților incompetenţi din supermarket pentru că nu verifică înainte toate pungile”.
De asemenea, în momentul în care suntem furioşi, ne punem nevoile pe primul plan, ignorându-le pe ale celorlalţi. De exemplu, ne grăbim să ajungem la ziua de naştere a şefului nostru, iar în faţa noastră o persoană conduce foarte încet. În acel moment, ne focalizăm întreaga frustrare pe cel din faţa noastră, neinteresându-ne care ar putea fi motivul pentru care persoana conduce atât de încet - anxietate generalizată, stare de oboseală sau boală, experiența insuficientă, iar cauzele pot continua. Nu ştim niciodată ce se poate întâmpla în viaţa unui om, chiar dacă acesta poate fi cauza frustrării noastre.
Ce este de făcut în acest sens?
Primul pas este conştientizarea. Am putea încerca o conştientizare a motivului pentru care suntem furioşi şi să evaluăm corect evenimentul prin estimarea primară şi secundară. Al doilea pas este schimbarea situaţiei, fie că este vorba de o nevoie de natură biologică, fie că este vorba de o situaţie pe care o considerăm nedreaptă. Cu alte cuvinte, să acţionăm pentru a schimba situaţia inconfortabilă. În exemplul anterior, conştientizarea faptului că suntem obosiţi după o zi de lucru ar putea să explice starea de furie. De asemenea, conştientizarea existenţei distorsiunilor noastre cognitive este importantă, deoarece după ce reuşim să facem acest lucru am putea să le reducem semnificativ .
Cum am putea schimba aceste distorsiuni cognitive?
Dacă nu este prea obositor pentru tine ai putea să ţii un jurnal unde să îţi notezi toate aceste gânduri care se pot transforma în comportamente dezadaptative. De asemenea, verificarea realităţii poate fi la fel de utilă. Cu alte cuvinte, poţi verifica dacă ceea ce gândeşti tu este real său adevărat prin diverse întrebări pe care ţi le poţi adresa precum: „de ce gândesc acest lucru? Am dovezi pentru care acest gând este adevărat? Cum altfel aş putea interpreta această situaţie? Pot să mă raportez altfel la situaţie?”.
În concluzie, nemulţumirea şi îngrijorarea pot fi utile, având o funcţie de mobilizare în anumite situaţii, existând numeroase moduri prin care putem să ne exprimăm - putem protesta, putem scrie scrisori, putem face donaţii şi voluntariat, putem crea artă şi literatură. „Aşa că data viitoare când sunteţi nervoşi, în loc să încercaţi să suprimaţi furia, sper că veţi asculta ce va spune acea furie, iar apoi sper că o să puteţi să o canalizaţi către ceva pozitiv şi productiv’’- Ryan Martin.
Articol scris de Cătălina Bunea, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
