Experimentează · miercuri, 8 ian.

Respiro Help

Gânduri tăcute: Centrul furtunii

 

  • O soție s-a supărat pe soțul ei când acesta s-a întors devreme de la serviciu. Când el a salutat-o bucuros, ea l-a fixat cu privirea.

  • Un soț s-a enervat pe soția lui când acesta i-a spus că dusese la bibliotecă niște cărți al căror termen de returnare fusese depășit.

  • O soție s-a înfuriat pe soțul ei când s-a lăudat în fața unor prieteni despre ce grozav gătea ea.

În fiecare situație, gestul pozitiv al partenerului a declanșat furie. De ce? Cei furioși au fost surprinși de propriile lor reacții. Partenerii acestora au fost uimiți: ei așteptau aprecieri, nu un atac. Pentru că partenerii furioși erau în terapie cognitivă, știau cum să interpreteze sensurile simbolice ale evenimentelor. La o analiză atentă, fiecare dintre ei au reușit să-ți amintească anumite gânduri stârnite de fapta bine intenționată a celuilalt. Aceste gânduri au fost atât de efemere, încât, fără exercițiu, partenerii furioși n-ar fi fost în stare să le surprindă.

  • Soția celui care a ajuns mai devreme acasă s-a gândit: „De ce a trebuit să vină așa devreme? Încearcă să mă verifice?”

  • Soțul care întârziase să ducă înapoi cărțile de la bibliotecă și-a spus: „Încearcă să mă facă să mă simt prost. Vrea să-mi demonstreze că face lucrurile mai bine decât mine?”

  • Soția lăudată pentru talentele ei în bucătărie s-a gândit: „De ce trebuie să se laude cu faptul că gătesc? Prietenii noștri vor crede că nu vrea decât să le smulgă laude”.

Astfel de reacții uimitoare devin mai clare când începem să monitorizăm aceste gânduri trecătoare. Atunci când ne putem da seama de gândurile automate pe care le avem (monologul nostru intern), putem înțelege mai bine cum reacționăm și de ce reacționăm exagerat.

La prima vedere, pare că gesturile celorlalți conduc direct la reacțiile noastre de furie, anxietate, tristețe și altele asemenea. Rostim (sau cel puțin gândim) lucruri cum ar fi  „mă superi” sau „mă enervezi”, însă aceste afirmații nu sunt chiar corecte. Ele sunt adevărate doar prin faptul că nu am fi avut emoția respectivă (furie, anxietate, tristețe) dacă cealaltă persoană nu s-ar fi purtat în acel fel. Însă acțiunile persoanei sunt doar fapte pe care noi le interpretăm. Reacția noastră emoțională își are originea în interpretarea noastră, nu în actul propriu zis.

Dacă nu am interpreta mai întâi ce se întâmplă, reacțiile noastre ar fi haotice. În funcție de circumstanțe, pumnul ridicat ar putea însemna o amenințare, o chemare la solidaritate sau un gest al reușitei. Modul în care decodificăm gestul, îi conferă semnificația potrivită (sau nepotrivită). Totuși, din cauza erorilor noastre apărute din prejudecăți, neatenție, oboseală și altele, interpretăm foarte ușor în mod greșit motivele oamenilor și reacționăm neadecvat sau chiar distructiv. Astfel de greșeli sunt foarte des întâlnite în relațiile apropiate. 

Însă putem sesiza propriile interpretări greșite atunci când apar concentrându-ne pe gândurile noastre automate. După ce reușim să depistăm aceste gânduri, le putem analiza și le putem corecta dacă nu sunt realiste.

Deoarece etichetarea automată apare atât de rapid, o soție, de pildă, poate fi conștientă doar de faptul că se simte jignită de soțul ei și, probabil, de o anumită imagine pasageră și supărătoare a lui. Critica ulterioară, poate să nu reflecte „jignirea” reală, ci mai degrabă reacția ei la aceasta, cu alte cuvinte dorința ei de atac, mai degrabă decât motivul atacului. Pentru a descoperi adevăratul sens al „jignirii”, femeia trebuie să conștientizeze interpretarea ei automată.

Pentru a înțelege motivul supărării, de obicei este suficient să identificați gândul automat, care adesea spune totul, relevând semnificația reală a evenimentului.

Ajungem uneori la concluzia că primul gând automat pe care-l conștientizăm nu relevă întreaga poveste: există în continuare un alt înțeles ascuns care generează acel gând indignat, iar această semnificație mai subtilă implică de obicei o amenințare care stârnește un sentiment dureros, cum ar fi anxietatea sau durerea. Aceste sensuri ascunse sunt ceea ce am descris mai devreme ca frici ascunse.

Beck, A. T. (2012). Iubirea nu este de ajuns: cum rezolvi problemele de cuplu cu ajutorul psihoterapiei cognitive. București: Editura Trei, pp. 176-178.

 

Login Ca sa adaugi un comentariu trebuie sa te loghezi.

Articole Similare

Ce simți atunci când ești anxios?
Ce simți atunci când ești anxios?
Trei elemente cheie ale dezvoltării personale
Pentru a permite unei persoane să își dezvolte întregul potențial, teoria auto-determinării sugerează că este esențial să încurajăm capacitatea de autonomie a acesteia.
Am un comportament pasiv-agresiv?
Pentru unii oameni, agresivitatea pasivă poate deveni parte integrantă în personalitatea lor, astfel încât influențează majoritatea relațiilor.
Să înțelegem furia. De ce uneori este utilă?
De ce oare ar trebui să ne enervăm mai des?
Cum să dai sfaturi
Indiferent dacă este cerut sau nu, un sfat poate fi sau supărător, sau util; poate distruge relații sau poate avea un efect pozitiv.