Obţine cât de mult poţi din ceea ce ai

A fost odată ca niciodată un fermier care avea o fermă nu departe de un sat. El avea o avere foarte mică dar roadele micii sale ferme îi permiteau să-şi întreţină familia. Printre puţinele lucruri pe care le deţinea se afla un bătrân catâr. De-a lungul anilor animalul îl ajutase să are pământul, să ducă produsele sale în sat, şi, înhămat la căruţă, în fiecare duminică ducea familia la biserică în sat.

Satul lângă care fermierul locuia sărbătorea toate ocaziile, şi pentru intrarea în noul an au decis să sărbătorească cu artificii. Nimeni nu s-a gândit cum ar putea afecta acest lucru pe un bătrân catâr aflat într-un grajd din apropiere. Catârul stătea în grajdul său, îşi pusese capul pe pământ, avea ochii închişi, picotind liniştit în seara noului an, când dintr-o dată cerul a explodat în raze ciudate de lumină şi zgomote care ar fi puutut însemna că un război a început. Bietul catâr, crezând că a venit sfârşitul lumii, a luat-o la fugă speriat, alergând terorizat şi neatent de-a lungul curţii.

Aşa cum s-a întâmplat, era o fântână veche în curte. Era uscată şi nefolosită, nemaiavând apă în ea de mai mulţi ani. În mod normal, catârul ar fi evitat-o cu multă grijă. Dar în întunericul nopţii şi copleşit de teroare, catârul s-a împiedicat şi a căzut în fântâna îngustă. Din fericire el a aterizat nevătămat la fundul fântânii.

A doua zi fermierul a fost surprins să nu-şi găsească catârul şi a început să caute de-a lungul şi de-a latul proprietăţii sale. Nu a durat mult până a auzit un vag răget de catâr, cu ecou, venind din adâncurile fântânii, şi spre mirarea sa a văzut catârul stând la fundul fântânii. Nu exista nici o posibilitate ca el să coboare jos în fântână ca să ajungă la catâr. În sat nu exista nici o scară suficient de lungă ca să ajungă la fundul vechii fântâni, şi, în plus, chiar dacă ar fi putut să coboare, cum ar fi putut să scoată catârul? A chemat prietenii săi fermieri în ajutor.

Ei s-au gândit să alcătuiscă un sistem de scripeţi pentru a coborî fermierul jos la catâr, dar pereţii fântânii erau vechi şi se prăbuşeau. Era prea riscant. Chiar dacă ar fi coborât pe cineva jos la catâr, cum ar fi putut ataşa o şa pentru a ridica catârul într-un spaţiu aşa mic? Fermierii stătateau în jurul fântânii, scărpinându-se în cap.

“Este fără speranţă” spuse unul. “Imposibil”, spuse altul. “Va muri de o moarte lentă şi dureroasă acolo jos” spuse un al treilea fermier. Cel mai bine este să îl lipsim de durere. Aşa că fermierii au luat nişte lopeţi şi au început să arunce pământ pentru a îngropa măgarul. La fundul fântânii, catârul simţi ceva ciudat, ca o ploaie uscată, venind peste el; s-a scuturat astfel încât pământul a cazut lângă copitele sale. Catârul s-a mişcat şi pământul s-a întărit sub copitele sale. Mai mult pământ a căzut pe spatele său.

S-a scuturat din nou şi a bătucit din nou pământul căzut. A fost surprins să descopere, după ce a făcut aceasta pentru o vreme, că fundul fântânii se ridicase câţiva centimetri. Se uita la zid şi era cu mai sus decât fusese înainte. Cu cât aruncau fermierii mai mult pământ, cu atât mai mult se scutura catârul şi bătucea pământul sub copitele sale, şi cu atât se ridica mai sus, puţin câte puţin... Da, aţi ghicit, până la urmă catârul a ajuns sus, şi a fost salvat.

După 101 Healing Stories for Kids and Teens de George W. Burns