Oamenii și nevoia lor de acceptare necondiționată

Cum apare nevoia de acceptare

Într-o lume plină de necesități care mai de care mai diverse și mai intense, își caută locul una dintre nevoile pregnante ale existenței, nevoie care presupune raportarea pozitivă la propria persoană, la cei care sunt importanți în viața fiecăruia și anume acceptarea. Aceasta își are originile în perioada infantilă, fiind marcată de momentele în care copilul dorește să atragă interesul pozitiv asupra sa în timp ce trece printr-o anumită fază ori activitate.

La această „acceptare”, Carl Rogers, psiholog umanist, adaugă atributul „necondiționată”, atrăgând atenția asupra faptului că acest tip de relaționare cu ceilalți constituie baza stimei de sine (o nevoie de creștere pentru om). Rogers definește lipsa condiționalității ca fiind acceptarea deplină a comportamentului, gândirii, exprimării celuilalt, fără nici o urmă de evaluare critică ori posesivă, cu evitare a tendințelor de atotputernicie.

Creându-se acest context, persoana învață și înțelege că se poate exprima liber, fără a fi judecată sau respinsă. Preocupat de conceptul de sine, Rogers observă prin studiile sale că oamenii crescuți în medii caracterizate prin raportare necondiționată a celorlalți la ei au o mai mare predispoziție spre actualizare, spre deosebire de cei care nu se pot bucura de această ambianță suportivă. Nevoia de actualizare se referă la dorința persoanei de a se realiza în domeniul în care simte că are potențial.

Nevoia studiată în acest articol a constituit un centru de interes și pentru doctorul în psihologia dezvoltări, Eddie Brummelman. Cercetările sale asupra modului în care procesele sociale influențează felul în care copiii se percep au adus la suprafață ideea că aceștia resimt mai puține sentimente negative față de propria persoană în urma unui eșec dacă știu că sunt acceptați și susținuți necondiționat.

Brummelman merge mai departe, centrându-și atenția si pe studenți. Insecuritatea, rușinea ce apar atunci când studentul ia o notă mica, oferă un răspuns incorect, accentuează unele trăiri negative ale acestuia dacă el nu resimte acceptarea necondiționată. Această nevoie este implinită prin colegi, părinți și chiar profesori.

Beneficiile acceptării necondiționate

Prin studii realizate pe această temă s-a ajuns la concluzia că studenții care se simțeau acceptați necondiționat de cadrele didactice raportau nivele mai înalte a stimei de sine și aveau o orientare academică intrinsecă. Studenții ce aveau această orientare erau motivați de lucruri ce vin din interior (intrinsec) și nu de recompense (extrinsec), în contrast cu cei care se considerau condiționați de performanța lor în relația cu ceilalți.

Dincolo de impactul pe care neîndeplinirea acestei nevoi de aprobare de la cei din jur îl are asupra stimei de sine și motivației, s-a studiat efectul neacceptării de sine asupra sănătății mentale și a stării de bine. În urma unui studiu realizat pe un eșantion caracterizat prin acceptare și stimă de sine scăzute s-a observat faptul că nivelurile de anxietate și depresie erau mai ridicate decât cele înregistrate la nivelul populației.

S-a concluzionat că cele două concepte „stimă de sine” și „acceptare de sine” sunt similare într-o oarecare măsură, dar nu sinonime. Prețuirea propriei persoane a fost mai degraba văzută in conexiune cu ideea de trăire, emoție, în timp ce acceptarea a fost asociată cu o stare psihologică generală de bine. Altfel spus, omul se simte mulțumit cu propria viață din mai multe puncte de vedere (psihologic, social, economic, spiritual, medical).

Evaluarea conexiunii dintre depresie și nevoia centrală dezbatută aici a fost reluată într-un studiu realizat pe 94 de studenți, cercetarea precizată fiind publicată într-un jurnal de terapie rațional-emotivă și comportamentală. În urma analizei datelor s-a ajuns la concluzia că, de fapt, neacceptarea condiționată a sinelui modelează relația dintre depresie și perfecționism ancorat social.

Cu alte cuvinte, cei care sunt împăcați cu propria persoană nu vor resimți atât de puternic presiunea socială, având  mai puține șanse să intre în depresie. Acest lucru se referă la faptul că persoana dezvoltă motivație perfecționistă datorită credinței că cei din jur se așteaptă de la ea să fie perfectă. De asemnea s-a constatat faptul că, indirect și într-o mai mică măsură, relația dintre depresie și tendința de atingere a perfecțiunii este afectată și de perfecționismul orientat spre ceilalți.

Acest ultimul concept presupune crearea de așteptări  și standarde nerealiste față de cei din jur, lucru ce le sporește acestora dorința de perfecțiune. Ca o concluzie a studiului s-a afirmat că perfecționiștii care își evaluează valoarea în funcție de mediul social sunt mai predispuși la stres în momentul în care trăiesc evenimente negative ce le anulează valoarea percepută.

Într-o manieră ce duce cu gândul la tema acestui articol, William Shakespeare afirma: „Fiecare este o oglindă pentru celălălt, în care se vede pe sine însuși”. Autoacceptarea atrage după sine acceptarea celorlalți. Acest lucru nu presupune aprobarea acțiunilor sau ideilor celor din jur, ci pur și simplu capacitatea de a-l putea „lua” pe cel de lângă exact așa cum este.

Ideal ar fi ca oamenii să se accepte unii pe alții, decât să folosească etichetarea, prejudecata, stereotipul ori critica. Importantă este ințelegerea ideii că ceea ce se poate observa în comportamentul sau vorbele unei persoane nu furnizează suficiente informații încât să facă posibilă o judecată obiectivă, motiv pentru care acceptarea necondiționată ar trebui pusă în aplicare în interacțiunile cu semenii.

Autor: Maria Cosuțiu