Comunicarea nonviolentă

Cu siguranță cel puțin o dată în viață am fost puși în situația de a participa la o discuție de grup (sau una personală) în care unul dintre participanți era „pus la colț”, judecat,  făcut să se simtă mai puțin important sau vinovat de ceva anume.

Violența nu se rezumă doar la comportamentul fizic precum  loviturile/bătăile, aceasta se poate întâlni și în vocabularul nostru. Dacă vorbim cu o persoană și îi dăm de înțeles că nu este suficient de importantă sau o judecăm putem afirma despre noi faptul că suntem violenți.

Locuind în copilărie la marginea orașului Detroit, Marshall B. Rosenberg a experimentat adesea acest tip de discuții iar din dorința de a găsi o alternativă folositoare pentru violența cu care ne putem confrunta în multe discuții din viețile noastre, in anii ’60 a adus în discuție conceptul de comunicare nonviolentă.

Monica Reu, psiholog, definește comunicarea nonviolentă ca fiind un mod de interacțiune ce facilitează schimburile între oameni și ajută la rezolvarea conflictelor în mod pașnic.

Marshall B. Rosenberg afirmă despre comunicarea nonviolentă în cartea sa „Comunicarea nonviolentă- un limbaj al vieții”, faptul că aceasta este „o modalitate de comunicare ce ne conduce către dăruirea din inimă”.

Comunicarea nonviolentă este centrată atât pe nevoile noastre cât și pe valorile ce le împărtășim zilnic cu cei din jurul nostru. Acest tip de comunicare se bazează pe folosirea acelui limbaj ce ne accentuează compasiunea față de cel de lângă noi.

Putem privi comunicarea nonviolentă ca pe o atitudine a noastră față de situațiile cu care ne confruntăm zilnic iar această atitudine trebuie sa fie bazată pe dorința noastră ca atât nevoile noastre cât și ale celui de lângă noi să fie privite in mod egal.

Dacă nevoile noastre vor fi așezate pe aceeași treaptă cu cele ale persoanelor de lângă noi nu vom fi nevoiți să recurgem la compromisuri sau sacrificii deoarece vom colabora cu cel de lângă noi pentru a găsi cea mai bună soluție pentru a satisface atât nevoile noastre cât și pe ale lui.

Comunicarea nonviolentă reprezintă un mare beneficiu în dezvoltarea mai multor tipuri de relații precum relațiile formale (angajat-angajator), cele de prietenie sau familiale. Comunicarea nonviolentă este compusă din patru elemente si anume observația, sentimentul, nevoia și cererea. Fiecare din aceste elemente are un rol foarte important în dezvoltarea unei conversații în care toți participanții se simt liberi să se exprime și fac acest lucru fără să fie violenți.

Observația reprezintă faza inițială a comunicării nonviolente. Atunci când observăm o acțiune pe care cel de lângă noi o realizează, observăm modul cum acesta acționează sau ce spune cu privire la situația în care se află. În această primă fază a comunicării nonviolente trebuie să avem grijă să ne rezumăm doar la a observa comportamentul celuilalt sau a asculta cuvintele sale fără să evaluăm sau să judecăm ceea ce face sau ce spune.

Cel de-al doilea punct al comunicării nonviolente este sentimentul. Acesta se referă la ceea ce simțim noi atunci când observăm comportamentul celuilalt sau când ascultăm ceea ce ne transmite. Trebuie să fim conștienți de ce sentimente trăim în acele momente, dacă ne bucură,ne sperie sau ne întristează ceea ce auzim.

După ce am observat comportamentul celuilalt și am conștientizat stările pe care le trăim în urma comportamentului său este necesar să identificăm nevoile noastre. Poate avem nevoie să schimbe tonul vocii sau poate simțim nevoia să îi transmitem că ceea ce a făcut sau a spus ne-a bucurat.

Cea de-a patra fază a comunicării nonviolente este cererea specifică. Dacă nu ne simțim în largul nostru când cel de langa noi ni se adresează într-un anumit fel îi putem cere să își schimbe modul de adresare atunci când vorbește cu noi sau îi putem cere să sărbătorească împreună cu noi atunci când ceea ce ne-a transmis ne dă o stare de bine.

Cererea este bazată pe identificarea nevoilor, atunci când am identificat corect ce avem nevoie de la celălat trebuie să acționăm, să îi cerem ceea ce ne trebuie dar în același timp nu trebuie să uităm faptul că cererea noastră trebuie sa țină cont și de celălalt și de cum se simte acesta în legătură cu ceea ce îl rugam să facă pentru noi.

Comunicarea nonviolentă se poate folosi în orice situație. Putem lua ca exemplu întâlnirea cu un prieten. Am programat sa mergem undeva împreună dar când a venit timpul să mergem în acel loc prietenul nostru nu apare. Observăm acțiunea lui fără să presupunem că acesta nu ne consideră suficient de importanți sau că a anulat planurile cu noi.

După ce am observat că nu a venit conștientizăm sentimentele trăite, poate ne simțim triști sau supărați. Urmează cea de-a treia faza a comunicării nonviolente si anume identificarea nevoilor, aveam nevoie ca prietenul nostru să vină în locul stabilit său să ne explice de ce nu a venit. Ultimul lucru pe care il avem de facut este să îi cerem acestuia sa ne explice de ce nu a ajuns sau poate sa reprogramăm pentru o altă ocazie.

Așadar,  comunicarea nonviolentă ne ajută să dezvoltăm relații sănătoase cu cei din jurul nostru, să ne amintim că suntem egali cu cei de lângă noi și că atunci când ne folosim de compasiune putem rezolva problemele mai ușor, fără să afectat relația cu cei de lângă noi.

Un articol scris de:

Larisa Nedelea