Experimentează · marți, 12 iun.

Respiro Help

Află cum pot cele cinci limbaje ale iubirii să-ți îmbunătățească relația de cuplu

EXISTĂ O CHEIE A FERICIRII ÎN RELAȚIA DE CUPLU?

Fiecare dintre noi s-a întrebat, cel puțin o dată, în ce constă cheia fericirii într-o relație, cum rezistă cupluri zeci de ani împreună, iubindu-se pătimaș, sau deopotrivă, de ce există o rată a divorțurilor atât de ridicată.

Se pare că Gary Chapman, un binecunoscut consilier matrimonial american, a găsit răspunsul și l-a transpus în cartea lui care a ajuns să fie vândută în peste 10 milioane de exemplare, Cele cinci limbaje ale iubirii.

El susține că limbajele iubirii sunt: declarațiile de iubire, timpul în doi, darurile, serviciile și contactul fizic, fiecare persoană exprimându-se în mod dominant folosind unul dintre acestea.

Desigur că putem înțelege și vorbi și alte limbaje, numai că unul este, în mod analog, echivalentul limbajului matern pentru fiecare dintre noi: putem învăța o mulțime de limbi străine, însă cea cu ajutorul căreia am învățat să iubim, de ce se învârte planeta sau de ce nu este corect să traversăm pe roșu reprezintă fundamentul pe care se consolidează toate celalalte.

De asemenea, studiile ne arată faptul că stadiul de îndrăgostire durează, în medie, 2-3 ani. După ce aceasta dispare, Gary Chapman susține că, pentru ca relația de cuplu să dureze, trebuie să menținem rezervorul afectiv al partenerului plin.

Prin rezervor afectiv, autorul se referă la nevoia fundamentală de afecțiune pe care o are fiecare dintre noi, nevoie ce necesită a fi alimentată în mod constant. Cum facem asta? Aflăm care este limbajul lui primar și îl iubim așa cum are nevoie.

IATĂ CUM POT CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII SĂ-ȚI ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ RELAȚIA DE CUPLU

Declarațiile sunt cuvinte de laudă pe care i le putem adresa partenerului nostru. Ele nu trebuie să fie complicate, forțate, compuse cu multă trudă. Nu trebuie să îi scriem acestuia o poezie de dragoste pentru a se simți iubit.

Este suficient să îi spunem, de pildă, cât de bine îi stă în costumul pe care îl poartă, ce supă bună a făcut sau cât de frumos a fost gestul lui atunci când a spălat vasele. Este important să remarcăm și să dăm atenție lucrurilor mărunte, să le împărtășim și, dacă limbajul partenerului este reprezentat de declarații, rezervorul afectiv al acestuia va fi întotdeauna plin.

Pe lângă complimentele propriu-zise, există și alte căi prin care îi putem face declarații partenerului nostru, cum ar fi încurajările. Toate acestea trebuie rostite pe un ton frumos și cu politețe, deoarece, dacă dai ordine, vei primi exact opusul la ceea ce te aștepți.

Pentru a avea efectul dorit și pentru ca mesajul și sentimentul de iubire să ajungă la partenerul nostru, aceste declarații trebuie să fie sincere și autentice. În acest fel, pe lângă dragostea reală pe care o va simți acesta, declarațiile vor întări comportamentul încurajat, astfel consolidandu-se o relație mai fericită și mai puternică.

Timpul în doi este cel de-al doilea limbaj al iubirii. Deși intuitiv, acest concept este adesea greșit înțeles, dat fiind faptul că timpul petrecut în doi necesită atenție mutuală. Prin urmare, o seară pe care cuplul o petrece „impreuna” în sufragerie, pe canapea, uitându-se la televizor sau citind, nu va umple rezervorul afectiv al niciunuia. Simpla prezență fizică este insuficientă.

Timpul în doi reprezintă acele clipe în care partenerii se privesc în ochi și discută cu adevărat, cinele romantice în care telefoanele sunt puse deoparte iar atenția este canalizată doar asupra persoanei dragi. De asemenea, activitățile comune precum călătoritul, tenisul, pescuitul, voluntariatul reprezintă tot o formă a acestui limbaj de iubire.

Cel de-al treilea limbaj al iubirii este cel al darurilor. Nu înseamnă că dacă o persoană are nevoie de un cadou pentru a se simți iubită este materialistă.

Cei al căror limbaj de iubire sunt darurile nu pun preț pe dar în sine, pe costul acestuia, ci mai degrabă pe încărcătura afectivă și pe actul de a dărui.

Există și situații în care ne putem dărui pe noi înșine, situații în care partenerul are cea mai mare nevoie de timpul și de prezența noastră, trupul tău devenind simbolul iubirii tale.

Serviciile reprezintă acțiunile pe care le putem face în folosul parenerului nostru. Există bărbați pentru care gătitul sau îngrijirea copiilor reprezintă acte supreme de iubire și femei care apreciază mai mult decât orice atunci când partenerul le ajută să spele vasele sau să dea cu aspiratorul. În acest caz, nu există loc de prejudecăți.

Locul femeii nu este în bucătărie iar rolul bărbatului nu este numai de a aduce bani în casă. Ei sunt pe picior de egalitate și niciunul nu este mai prejos decât altul dacă se ajută reciproc.

Ultimul limbaj al iubirii este contactul fizic. El este reprezentat de atingerile fizice din cadrul cuplului: îmbrățișările, săruturile, ținutul de mână, mângâierile sau raportul sexual, toate acestea au potențialul de a încărca rezervorul afectiv al unei persoane al cărui limbaj de iubire primar este contactul fizic.

Până și o mână pusă pe umărul partenerului dimineața, când acesta pregătește cafeaua, îi poate arăta dragostea ta. Așadar, aceste gesturi nu necesită neapărat să fie implicite sau sexuale.

În final, există anumite concepții populare, aparent demodate, care susțin că inima nu este un organ fiziologic, ci un centru organic al iubirii. Prin urmare, pentru a trăi o viață fericită și sănătoasă, acest centru trebuie invadat de iubire nemărginită, rezervorul afectiv necesitând întotdeauna a fi plin. Iată câteva metode pentru a face ca acest lucru să se întâmple:

  • Declarații: Fă un mic joculeț timp de o săptămână, făcându-i  patenerului un compliment în fiecare zi: poate să fie legat de cât de bine arată, cât de mult a muncit la serviciu în ziua respectivă sau cât de mult apreciezi că te susține necondiționat. Vezi la finalul săptămânii dacă asta a schimbat sau nu ceva în relația voastră.
  • Timp în doi: Rezervă-ți în fiecare seară 15 minute în care să stai pe canapea cu partenerul tău și să discutați, privindu-vă în ochi și nefăcând nimic altceva. Doar vă conectați în mod real, vă amuzați, aveți discuții serioase și vă bucurați unul de prezența celuilalt.
  • Daruri: Oferă-i partenerului tău un dar simbolic, ceva care să îl facă să realizeze că te-ai gândit la el și ai depus efort pentru a-l face fericit. Poate să fie o frunză colorată însoțită de un mesaj încurajator și afectuos, precum ”am găsit frunzulița asta și mi s-a părut atât de gingașă și delicată, încât te-am regăsit în ea” sau ”am văzut cravata asta simpatică într-un magazin și m-am gândit că îți completează armonios personalitatea”.
  • Servicii: Încearcă să faci zi de zi câte un lucru pentru partenerul tău: dimineața, cât timp acesta este în baie, poți face patul. Te poți trezi cu 10 minute mai devreme pentru a pregăti cafeaua, poți spăla vasele pe care le-ați folosit la cină sau poți să strângi tu cioburile de la cana pe care tocmai a spart-o. Toate aceste gesturi mărunte contează pentru o persoană al cărui limbaj de iubire sunt serviciile.
  • Contact fizic: Surpinde-ți partenerul cu o îmbrățișare spontană atunci când așteptați metroul, ia-l de mână atunci când mergeți pe stradă, sărută-l pe obraz atunci când pregătește cina sau mângâie-l tandru în timp ce vă uitați la un film. Acesta se va simți cu siguranță iubit, va radia de fericire și rezervorul lui afectiv va fi plin.

În cazul în care nu știi care este limbajul tău afectiv, poți afla făcând acest test:  http://www.5lovelanguages.com/ .

 

Un articol scris de:

Roberta Andrei

                       

            

Articole Similare

Cinci sfaturi scurte despre cum să-ți exprimi opinia
Ca să-ți exprimi opinia fără să întâmpini riscul unor consecințe imprevizibile, e bine să ții cont de câteva sfaturi.
Cinci mituri despre relații și iubire
De foarte multe ori și mai ales într-o căsnicie sau într-o relație de cuplu, nu este plauzibil să crezi că nu vor exista conflicte.
Scrisoare post-despărțire sau despre cum să treci peste o despărțire neașteptată
Ne despărțim de oameni și de locuri dragi. Putem spune că viața, printre altele, se alcătuiește dintr-un lung șir de plecări. Pană când... ajungem să plecăm de tot. Au ceva în comun toate aceste despărțiri?
Cum știi că ai o relație sănătoasă?
Relațiile sunt o parte importantă a unei vieți sănătoase. Studiile au arătat în nenumărate rânduri că legăturile sociale sunt indispensabile sănătății fizice și mintale.
Modalități de a face față pandemiei în izolare
Pandemia de coronavirus și regulile de izolare au adus cu ele un sentiment de încordare, indiferent de unde locuim și cu cine.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!