Sontag: „Despre fotografie”

Eseurile lui Susan Sontag din volumul Despre fotografie sunt o lectură obligatorie nu doar pentru cei care au orice fel de tangențe cu fotografia, ci și pentru toți cei interesați de artă și, iată, mai recent, de comunicarea prin intermediul imaginii. Unele dintre concluziile autoarei sunt mai valabile astăzi decât în anii 70, când a apărut cartea pentru prima dată. Citiți mai jos un scurt pasaj despre capacitatea fotografiei de a... minți.

Se întâmplă des ca cei care au zărit ceva frumos să exprime regretul că n-au putut face o fotografie. Într-atât de plin de succes a fost rolul aparatului foto în procesul de înfrumusețare a lumii, încât fotografiile, mai degrabă decât lumea, au devenit standardul frumosului. Gazdele mândre de casele lor se vor lăuda cu poze ale locului respectiv, arătându-le vizitatorilor cât de splendid este. Învățăm să ne percepem pe noi înșine fotografic: cineva este considerat atractiv dacă arată bine într-o fotografie. Fotografiile creează frumosul și, după trecerea câtorva generații, îl epuizează. Anumite panorame ale naturii au ieșit aproape de tot din raza de interes inepuizabil a anumitor împătimiți de fotografie. Obsedații imaginii vor considera probabil că asfințiturile sunt clișee; căci, vai, ele arată prea mult a fotografii.

Mulți oameni sunt nerăbdători atunci când urmează să fie fotografiați și nu pentru că se tem că vor fi invadați, precum cei din societățile primitive, ci pentru că le e frică de o dezaprobare din partea aparatului foto. Oamenii doresc imaginea idealizată: o fotografie cu ei în care să arate cel mai bine cu putință. Se simt respinși când aparatul nu produce o imagine a lor mai atractivă decât sunt în realitate. Dar numai câțiva au norocul să fie „fotogenici”, adică să arate mai bine în fotografii (chiar și atunci când nu se folosesc trucaje sau un ecleraj avantajos) decât în viața de toate zilele. Faptul că fotografiile sunt deseori lăudate pentru candoarea lor, pentru onestitate, înseamnă că majoritatea fotografiilor, firește, nu sunt candide. După zece ani de la înlocuirea dagherotipului prin procesul de prelucrare bazat pe developarea negativ-pozitiv (primul proces fotografic practicabil), brevetat de Fox Talbot, la mijlocul anilor ’40 ai secolului al XIX-lea, un fotograf german a inventat prima tehnică de retușuri pe negativ. Cele două versiuni ale aceluiași portret – una retușată, cealaltă, nu – au uimit publicul Expoziției Universale de la Paris, din 1855 (cea de-a doua manifestare de acest gen și prima cu o expoziție de fotografie). Știrea că aparatul foto poate să mintă a crescut și mai mult popularitatea fotografiei.

Consecințele minciunii sunt mult mai intim legate de fotografie decât ar putea fi vreodată de pictură, deoarece fotografiile – imagini plate, dreptunghiulare – pretind că sunt adevărate, o pretenție pe care picturile n-o pot avea niciodată. O pictură falsă (una ale cărei atribute sunt false) falsifică istoria artei. O fotografie falsă (retușată sau modificată sau a cărei descriere este falsă) falsifică realitatea.

 

(Fragment din Susan Sontag, Despre fotografie, Editura Vellant, 2014, pp. 93, 94)

Imagine: Willem Bartel van der Kooi Lecție de pian întreruptă (secvență)