Corespondențele au întotdeauna darul de a ne suscita interesul, indiferent că autorii scrisorilor au fost oameni celebri ori obișnuiți. Chiar dacă modalitățile de comunicare s-au schimbat semnificativ în ultimele două, trei decenii, iar vremea scrisorilor trimise în plic timbrat a apus în multe locuri de pe glob, unii dintre noi găsesc mereu încântare citind scrisori din alte timpuri.
Scrisori de Vincent Van Gogh se numără fără îndoială printre cele mai frumoase schimburi de gânduri din lume (vezi, în limba română, cele două volume apărute la Editura Meridiane în 1970, în traducerea excepțională a lui Em. Serghie). Din această bogată corespondență, cele mai multe sunt scrisorile (652) pe care Vincent i le-a trimis fratelui său Theo. Apoi, pe lângă acestea mai sunt și cele câteva scrisori trimise mamei și surorii lui, precum și unor prieteni ori cunoștințe.
Cele două volume sunt cea mai bună traducere în limba română a scrisorilor lui Van Gogh și cea mai completă ediție. Epistolele au fost publicate în ordine cronologică, fiind indicate și localitățile de unde au fost expediate. Cea mai mare parte a scrisorilor aparțin „perioadei franceze” a faimosului pictor, Franța fiind țara unde i-a plăcut cel mai mult să locuiască.
Perioada în care au fost scrise este plasată în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1872-1890), scrisorile oglindind nu doar viața tumultoasă a marelui om și artist care a fost Vincent Van Gogh, ci și relația plină de afecțiune dintre el și Theo. În plus, scrisorile sunt documente ce reflectă epoca respectivă.
S-a spus despre Lev Tolstoi că și dacă ar fi scris o singură carte (Moartea lui Ivan Ilici) tot ar fi fost considerat un mare scriitor. Cred că același lucru ar putea fi spus și despre Van Gogh – și dacă n-ar fi pictat nicio pânză, și ar fi fost doar autorul acestor scrisori, tot ar fi rămas în istorie.
Scrisori ne dezvăluie opiniile pictorului cu privire la artă (cu precădere despre literatură și pictură), dar și detalii despre propriile trăiri sufletești, despre lupta de a răzbi de la o zi la alta din punct de vedere financiar, despre marile lui bucurii, dar și despre marile sale tristeți și regrete.
Vincent Van Gogh a locuit de-a lungul vieții în numeroase locuri din patru țări – Olanda, Belgia, Anglia și Franța. În Scrisori găsim descrieri ale locurilor unde a ajuns, ale oamenilor pe care i-a întâlnit, ale picturilor sale ori ale altora, ale experiențelor sale de viață. Van Gogh a fost nu numai un artist de geniu (care și-a început cariera artistică la 27 de ani), dar și un mare vizionar. Marele lui vis a fost să fondeze un atelier de pictură în sudul Franței, un fel de sălaș pentru pictorii talentați și săraci. Deși a reușit să-l inițieze și să-l aibă ca prim rezident pe alt pictor celebru astăzi (Paul Gauguin), din pricina unor neînțelegeri proiectul nu a dăinuit.
Impresia pe care o lasă citirea corespondenței lui Van Gogh este aceea că ne aflăm în fața unui om care a luptat necontenit cu greutățile vieții. Pictorul a fost un nonconformist și a avut nevoie de libertate deplină pentru a putea crea. Fără ajutorul financiar al fratelui său, probabil că n-ar fi existat toate picturile sale extraordinare, pe care le admirăm astăzi în muzeele lumii.
Pasiunea lui Van Gogh pentru pictură a fost devoratoare. Erau zile întregi când nu mânca decât o bucată de pâine numai ca să aibă suficienți bani pentru mai multe tuburi de culori. Faptul și-a pus amprenta asupra sănătății sale. Vincent a fost și un cititor pasionat, o bună parte a scrisorilor lui conținând numeroase referințe literare.
Sunt foarte multe detalii interesante în Scrisori despre Van Gogh ca artist, ca om, despre gândurile și înfăptuirile sale.
„Totul în viața lui Van Gogh a fost cu adevărat uriaș... exceptând impactul pe care l-a avut în timpul vieții.” Cu aceste cuvinte, criticul de film William Bibbiani a rezumat viața artistului olandez, o viață care cred că merită cu prisosință să fie cunoscută, lucru pe care aceste Scrisori sunt cele mai în măsură să ni-l faciliteze.
