Ocolul pământului în optzeci de zile

Este o toamnă rece, mohorâtă. Orele de stat „la gura sobei” se lungesc. Așa că vă propun pentru lectură un roman clasic: Ocolul pământului în optzeci de zile de Jules Verne. Este una dintre cele mai bune cărți ale faimosului autor francez și una dintre cele mai îndrăgite din genul literaturii de aventuri (numită și „pentru tineret”).

Romanul a fost publicat prima dată în 1873 și, de-a lungul timpului, a cunoscut numeroase reeditări, rescrieri (mă refer la variante prescurtate pentru copii), adaptări pentru teatru radiofonic sau sub formă de bandă desenată și ecranizări cinematografice. Unele dintre acestea sunt chiar reușite, și mă gândesc în special la miniseria TV Around the World in 80 Days, din 1989, cu Pierce Brosnan în rolul lui Phileas Fogg și cu fabulosul Sir Peter Ustinov în rolul detectivului Fix. Ba, și mai mult, cartea lui Verne a inspirat diverse persoane să refacă, în realitate, călătoria fictivă în tot atâtea zile ca personajul cărții.

Cu toate acestea, recomand călduros, înainte de orice altceva, cartea, respectiv textul integral. Editura Litera a publicat-o (în 2015) în cadrul colecției „Biblioteca pentru toți copiii”. Dar, nu, nu vă speriați! Nu este o carte doar pentru copii, ci una dintre acele cărți pe care le citești și recitești cu drag la orice vârstă. Cititorii interesați pot găsi însă și alte ediții disponibile în limba română. Editura Adevărul Holding a publicat (în 2010) seria de autor „Jules Verne”, Ocolul pământului în optzeci de zile fiind cel de-al 20-lea volum al seriei. Și tot la Litera a apărut și o ediție de lux, color, cu ilustrații realizate de Robert Ingpen.

Phileas Fogg, personajul principal, este un englez perfecționist, rigid chiar și extrem de punctual, după care îți poți potrivi ceasul și care face pariu cu membrii de la Reform Club, din Londra, că poate face ocolul pământului în nici mai mult, nici mai puțin de 80 de zile. Întâmplarea face că, în ajunul plecării lui în călătorie, are loc un jaf la Banca Angliei, iar detectivul Fix îl suspectează pe domnul Fogg că ar fi autorul. Așa că, la rândul lui, Fix călătorește pe urmele lui Fogg în jurul lumii, căutând momentul potrivit când să-l înhațe — adică să-l aresteze.

Fogg este însoțit de valetul și omul bun la toate Passepartout, un francez cu inimă mare și cam încurcă-lume. Iar de la un moment dat încolo, englezului i se alătură și frumoasa Aouda, o tânără văduvă pe care Fogg o salvează de la moarte în circumstanțe pe care vă las să le descoperiți singuri. Călătoria lui Fogg este demonstrația clară a adevărului exprimat printr-un vechi proverb: „Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Altfel spus, planul de călătorie întocmit de englez este dat peste cap în repetate rânduri de episoade, circumstanțe și întâmplări pe care nici cel mai scrupulos planificator nu le-ar fi putut lua în calcul. De fiecare dată însă, determinarea și ingeniozitatea lui Fogg îl scot din încurcătură și îl duc mai departe către țelul său.

Evident, titlul cărții trădează din start faptul că încăpățânatul Fogg va reuși să își aducă planul la îndeplinire, însă frumusețea romanului nu constă în cunoașterea acestui fapt, ci în interacțiunea dintre personajele foarte diferite, în aventurile lor care, în ciuda pericolelor, nu o dată stârnesc hazul și în stilul alert, care te ține în priză. Sigur că, astăzi, o astfel de călătorie ar fi posibilă într-un timp mult mai scurt, de doar câteva zile și, fără îndoială, evitând multe dintre pericolele pe care le-ai fi avut de înfruntat în secolul al XIX-lea. Or, tocmai aceasta este una dintre sursele succesului de care se bucură romanul, de aproape un secol și jumătate: faptul că te poartă într-un alt timp, prin atât de multe locuri (continente), într-o lume în care Anglia deținea un veritabil imperiu colonial, iar lumea nu era niciunde obsedată de „corectitudinea politică”.

Pentru cei care au mai „încercat” unele dintre cărțile lui Jules Verne și știu că acesta are uneori lungi pasaje descriptive, cu numeroase indicații de tip „latitudine și longitudine”, aș preciza că Ocolul pământului în optzeci de zile este un roman mai aerisit, ușor de citit, cu dialoguri bogate și un stil sprinten.

Dacă vă plac călătoriile sau dacă sunteți chiar în cursul unei călătorii, cartea aceasta v-ar putea fi un bun tovarăș literar. Este o carte cu umor englezesc, chiar dacă a fost scrisă de un francez. Este un ocol literar al lumii, care vă va lua cel mult două zile.

autentifică-te pentru a adăuga comentarii