Cititorul din peșteră este o carte cu agendă precisă. Să încurajeze cititul, mai ales în rândul tinerilor. Este o parabolă care îmbracă haina romanului, „o minunată lecție de citit”, după cum recomandă doamna Ioana Pârvulescu.
Eroul romanului este un adolescent din Portugalia. Fugărit de gărzile regale, acesta se refugiază pe o corabie, pornind în larg spre o întâlnire pe care nu și-ar fi imaginat-o, care l-ar fi făcut să se predea gărzilor regale dacă ar fi știut mai dinainte pe cine va întâlni și care îl va schimba până în adâncul ființei.
Ceea ce vor remarca de la început cititorii este faptul că adolescentul din poveste nu este tocmai ceea ce am putea numi „persoană citită”. Lumea cărților îi este complet străină și, ori de câte ori cei din jurul lui fac aluzii la cărți sau la idei din cărți, băiatul este „depășit”. Nu știe de unde să ia autorii sau titlurile respective și ce semnificație ar putea avea menționarea lor într-o discuție.
Urmează o furtună, un naufragiu, iar când se trezește, adolescentul descoperă că se află într-o peșteră ticsită de... cărți. Aici îl cunoaște pe Anibalector, o creatură misterioasă, un monstru cu o înfățișare asemănătoare cu a gorilelor, dar nu orice fel de monstru, ci unul cult, educat, care citește cărți și vorbește nenumărate limbi străine.
Ținut captiv de monstrul care nu știe încă dacă să-l înfulece sau nu, adolescentul este atras treptat într-o serie de conversații interesante, cum nimeni nu și-ar imagina că ar putea purta cu un monstru, într-o peșteră, pe o insulă pustie. Aceste conversații sunt miezul cărții. În ele, autorul pune ideile principale ale cărții. Băiatul este exponentul unei lumi pentru care cartea a devenit mai degrabă o piesă de decor, ceva frumos de pus în raft, ca să bucure privirea musafirilor. Anibalector este „șoarece de bibliotecă”, o specie pe cale de dispariție: un cititor de cărți.
Pasajul de mai jos este ilustrativ, sintetizând într-o bună măsură esența romanului.
Adolescentul îl întreabă pe Anibalector:
„— Tu... Tu cunoști Biblia?
— Sigur că o cunosc. O carte strașnică, de altfel, plină de acțiune și aventură. Colosul și-a încrețit fruntea. Tu nu?
— Da... Nu... Vreau să spun, o cunosc, dar n-o cunosc.
— Rău. Ai citit-o, sau n-ai citit-o?
— De citit, chiar citit, nu.
— Nu?
— Am răsfoit-o...
— Ai răsfoit-o?
Am simțit nevoia să mă justific.
— Nu fac mai puțin decât alții. Acum aproape nimeni nu mai citește.
Neobișnuitul meu interlocutor și-a scărpinat căpățâna.
— Nu citiți? Atunci cu ce vă ocupați? Cum vă petreceți timpul?
— Păi... Se dau multe concursuri la televizor. Din cauza campionatului. Și după campionatul ăsta vine celălalt campionat. Și celălalt campionat. Și mai sunt concursurile. Și novelele...” (p. 45)
Ca în toate basmele, adolescentului i se oferă o portiță de scăpare sub forma unei provocări: să citească ceea ce îi dă Anibalector: O mie și una de nopți, cărți de Jules Verne, de Mark Twain, de Dostoievski și altele. Și, pe măsură ce eroul parcurge carte după carte, începe să schimbe idei cu mult mai înțeleptul (și cititul) său amic, iar discuțiile lor devin mai interesante. Una dintre plăcerile pe care le oferă Cititorul din peșteră este inserarea din loc în loc, în dialogul adolescentului cu Anibalector, a unor minunate observații despre cărți, despre rostul lor și despre sensul existenței noastre, gânduri care să ne pună pe gânduri.
Microromanul lui Zink este o scurtă expunere cu rol apologetic, plină de imaginație, pentru întoarcerea la carte, o pledoarie prezentată generației televizorului și internetului. Cartea a fost publicată în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii.
Îmbinând fantezia cu umorul, cu aluzii la diverse opere literare, dar și la metehnele societății contemporane, portughezul Rui Zink, profesor universitar și autor de eseuri, piese de teatru, cărți pentru copii și romane, ne oferă prin Cititorul din peșteră un veritabil manifest pentru întoarcerea la carte și, totodată, o lectură plăcută, în condițiile în care campaniile pentru promovarea lecturii în rândul tinerilor s-au înmulțit în ultimii ani, devenind agasante prin numărul și insistența lor— cel puțin pentru unii. Tocmai de aceea, cartea profesorului Zink este binevenită. Autorul stimulează cititul printr-o carte despre citit.
Concluzia lui Zink e simplă: cititul are puterea de a îmblânzi monștrii din noi, de a ne cizela, de a ne transforma viața prin idei.
Cititorul din peșteră a fost publicată în limba română de Editura Humanitas (în mai multe ediții, cea din care am citat fiind din 2013), în traducerea Micaelei Ghițescu.
Cu drag,
Florin Bică,
șoarece de bibliotecă
