Dezvoltă o mentalitate de creștere

Unul dintre cele mai influente fenomene în educație din ultimele două decenii a fost cel al mentalităţii de creştere sau dezvoltare. Aceasta se referă la convingerile pe care un elev le are despre diverse capacități, cum ar fi inteligența, capacitatea sa în domenii precum matematica, personalitatea și creativitatea sa.

Susținătorii mentalității de creștere cred că aceste capacități pot fi dezvoltate sau „crescute” prin învățare și efort. Perspectiva alternativă este „mentalitatea fixă”. Aceasta presupune că aceste capacități sunt fixe și nu pot fi modificate.

Teoria mentalităţii flexibile versus mentalitatea fixă ​​a fost propusă pentru prima dată în 1998 de psihologul american Carol Dweck și de chirurgul pediatru Claudia Mueller. A rezultat din studiile pe care aceştia le-au derulat, în care copiii de școală primară au fost angajați într-o sarcină și apoi s-au lăudat fie pentru capacitățile lor existente, cum ar fi inteligența, fie pentru efortul pe care l-au investit în efectuarea sarcinii. 

Cercetătorii au monitorizat modul în care elevii s-au simțit, au gândit și s-au comportat în sarcini ulterioare mai dificile. Elevii care au fost lăudați pentru efortul lor au avut mai multe șanse să continue cu găsirea unei soluții pentru sarcina cerută. De asemenea, au avut mai multe șanse să caute feedback cu privire la modul de îmbunătățire. Cei lăudați pentru inteligența lor au avut dificultăţi în a îndeplini sarcina şi în a căuta informaţii cu privire la modul în care colegii lor au făcut-o. Aceste constatări au condus la deducerea faptului că o mentalitate fixă ​​era mai puțin favorabilă învățării decât o mentalitate flexibilă. 

Care este dovada?

Psihologii cercetează noțiunea de mentalitate - un set de presupuneri sau metode pe care oamenii le au și cum influențează acestea motivațiile sau comportamentul - de peste un secol.

Mentalitatea de creştere își are rădăcinile în anii 70, în teoria psihologului Alan Bandura de la Universitatea Stanford, despre teoria autoeficienței pozitive. Aceasta este credința unei persoane în capacitatea sa de a reuși în situații specifice sau de a îndeplini o sarcină.

Mentalitatea de creștere este, de asemenea, o reproducere a studiului din anii 1980-90 privind orientarea spre realizare. Aici, oamenii pot adopta fie o „orientare spre perfecţiune” (cu scopul de a învăța mai mult), fie o „orientare spre performanță” (cu scopul de a arăta ceea ce știu) pentru a obține un rezultat.

Ideea mentalității de creștere este în concordanță cu teoriile plasiticității creierului (capacitatea creierului de a se schimba datorită experienței) și a activității pozitive sau negative a reţelei neurale (rețelele creierului care sunt activate în timpul sarcinilor orientate spre obiectiv). Studiile arată că mentalitățile elevilor le influențează rezultatele la matematică și științe, capacitatea lor academică și capacitatea lor de a face față examenelor.

Persoanele cu mentalități de creștere pot face faţă mai uşor provocărilor emoţionale, în timp ce cei care nu consideră că au capacitatea de a învăța și de a crește sunt mai predispuși la suferință psihologică. Însă teoria nu a primit sprijin universal. Un studiu din 2016 a arătat că realizările academice ale studenților nu au fost asociate cu mentalitatea lor de creștere. 

Oamenii pot avea mentalități diferite în momente diferite – de creştere sau fixă - asupra unui subiect sau a unei sarcini specifice. Potrivit lui Dweck, „toată lumea este de fapt un amestec de mentalităţi fixe și de creștere, iar acest amestec evoluează continuu odată cu experiența.”

Ce anume influențează mentalitatea de creștere?

Teoria a fost evaluată într-o serie de programe de predare. Un studiu din 2018 a analizat dacă intervențiile care au îmbunătățit mentalitățile de creștere ale elevilor le-au influențat rezultatele școlare. S-a constatat că dezvoltarea unei mentalități de creștere a avut o influență minimă asupra rezultatelor elevilor. Dar în unele cazuri, dezvoltarea unei mentalități de creștere a fost eficientă pentru studenții din medii socioeconomice sărace sau pentru cei cu risc academic.

Un studiu din 2017 a descoperit că dezvoltarea unei mentalități de creștere nu a avut efect asupra rezultatelor studenților. De fapt, studiul a descoperit că studenții cu o mentalitate fixă ​​au prezentat rezultate mai mari. Având în vedere complexitatea proceselor de înțelegere și învățare umană, descoperirile negative nu sunt surprinzătoare. 

Studiile arată că mentalitățile profesorilor și ale părinților influențează rezultatele elevilor. Elevii de gimnaziu ai căror profesori au avut o mentalitate de creștere au arătat rezultate mai mari decât cei ai căror profesori au avut o mentalitate fixă.

Un studiu din 2010 a arătat că percepțiile elevilor de clasă primară despre potențialul lor de îmbunătățire erau asociate cu ceea ce gândeau profesorii lor despre capacitatea academică a copiilor. Într-un alt studiu, copiii ai căror părinți au fost încurajaţi să aibă o mentalitate de creștere cu privire la competențele de educare ale copiilor lor și să acționeze în consecință, au avut rezultate bune.

Teoria mentalității pare să creeze două fenomene separate, ambele care trebuie luate în considerare în predare: capacitatea reală a unei persoane, cum ar fi inteligența, și modul în care aceasta este percepută.

Elevii ar trebui să fie conștienți de cunoștințele lor și să le aprecieze. De asemenea, trebuie să știe că acestea ar putea fi insuficiente, că pot fi extinse și modul în care ar putea face asta. Profesorii și părinții trebuie să se asigure că dialogul cu copiii nu implică doar capacitățile lor. Discuția ar trebui să se axeze pe întrebarea: ce vei ști în plus peste cinci minute?

Sursa: https://theconversation.com/you-can-do-it-a-growth-mindset-helps-us-learn-127710