Cărțile – prieteni falși sau adevărați?

Se spune că în viaţă nu vei avea timp să citeşti toate cărţile bune, aşa că va trebui să te limitezi doar la cele mai bune. Deseori am fost sfătuiţi să citim, să citim şi iarăşi să citim tot ce ne cade în mână, fără discernământ, pentru a asimila cât mai mult.

Însă te-ai gândit vreodată că, asemenea corpului nostru, mintea îşi obţine puterea din hrana pe care o primeşte? Astfel, mintea poate fi îmbogăţită şi înnobilată prin gânduri care fortifică, întăresc, cresc capacitatea de a face conexiuni sau poate deveni îngustă, cu o gândire superficială, incapabilă să poarte o conversaţie în afara subiectelor comune. Înainte de a citi o carte, te provoc să-ţi pui câteva întrebări:

1. Mă pot împrieteni cu această carte?

Încrederea se câştigă în timp. Cu toţii avem nevoie de timp pentru a căpăta încredere într-o persoană şi pentru a ajunge să-i facem anumite destăinuiri, să-i ascultăm sfaturile şi îndrumările. De aceea, înainte de a citi o carte, este important să-i cunoşti autorul. Caută informaţii despre el, asigură-te că viziunea lui despre viaţă se potriveşte cu viziunea ta şi gândeşte-te apoi dacă merită să-ţi deschizi sufletul înaintea lui.

2. Se va încheia prietenia odată cu ultimul paragraf?

Ştii că ai citit o carte bună atunci când întorci ultima pagină şi simţi că experienţa nu s-a încheiat, ci abia atunci începe cu adevărat. Aceasta va contribui la formarea universului tău interior, care se va reflecta în toate domeniile vieţii. Toate cunoştinţele îşi vor lăsa o amprentă asupra modului tău de gândire, asupra comportamentului şi asupra caracterului.

3. Cât de uşor voi citi această carte?

„Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai mult. Cel mai greu înveţi când citeşti cărţi uşoare; însă o carte extraordinară care vine de la un gânditor remarcabil este o corabie a gândirii, plină până la refuz cu adevăr şi frumuseţe.” (Theodore Parker, reformator şi aboliţionist american din secolul al XIX-lea)

4. Mă va duce lectura mai aproape de realizarea visurilor mele?

Gândeşte-te dacă acea carte va face o diferenţă în viaţa ta. Gândeşte-te dacă vei fi acelaşi după ce vei întoarce şi ultima pagină. Simţi că te va îmbogăţi cu ceva? Sau o vei citi doar pentru a alunga plictiseala?

5. Cartea mă va înnobila?

Mircea Eliade spunea că „lectura este pentru omul modern un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem examenele, să ne informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc însă că lectura ar putea implica şi funcţii mai nobile, adică mai fireşti.” Adevăratul scop al lecturii este acela de a ne ridica deasupra tuturor lucrurilor pentru care ne zbatem în viaţă şi de a ne oferi o imagine de ansamblu a lucrurilor care contează cu adevărat. Nu te satisfac răspunsurile cu privire la cartea pe care doar ce ai început-o? Îţi dau un sfat. Nu termina de citit o carte doar pentru că ai început-o. Josh Jameson – scriitor american contemporan − spunea că „vine o clipă când va trebui să alegi între a întoarce pagina şi a închide cartea”. Sper ca tu să faci alegerea potrivită!

 

Surse bibliografice: 1. Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, Viaţă şi Sănătate, 2013, pp. 121,122. 2. citatepedia.ro 3. florinrosoga.ro

 

Articol de Luana Bărbuceanu

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii