Mulți dintre noi găsim adeseori fericirea în paginile unei cărți. Cu greu putem explica bucuria pe care o simțim când ne aflăm în mijlocul cuvintelor, având senzația că ele ne recunosc, ne ascultă și, la rândul lor, se bucură de faptul că ne întâlnesc.
Dar te-ai întrebat vreodată ce-i determină pe oameni să scrie? De unde vine dragostea lor pentru cuvinte și de ce simt nevoia de a înfățișa lumea exterioară filtrată prin propriile simțuri? Ce anume le dă cuvintelor puterea de a transforma vieți și de a schimba gânduri?
Poate este vorba despre sentimentul pe care-l ai când te afli în fața unei foi albe de hârtie, când deții controlul absolut, când vrei să ocolești realitatea și, în același timp, să îi descoperi toate tainele.
Întrebați care este motivul pentru care scriu, autorii au oferit răspunsuri care ne-ar putea surprinde.
Pentru unii, scrisul reprezintă o modalitate de eliberare. Lordul Byron spunea că, dacă nu scrie pentru a-şi elibera mintea, înnebuneşte. Gloria E. Anzaldúa, întrebată la rândul ei care este motivul pentru care scrie, a răspuns: „Pentru că lumea pe care o creez în scrierile mele compensează ceea ce realitatea îmi oferă. Scriu pentru a mă convinge că sunt valoroasă și că am ceva ce le pot transmite oamenilor.”
Alții scriu pentru a se descoperi pe ei înșiși. „Scriu pentru că nu știu ce gândesc până nu-mi citesc gândurile” (Flannery O’Connor). Gabriel Liiceanu spunea ceva asemănător: „Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu știai că știi”, iar Gustave Flaubert spunea că „Arta de a scrie e arta de a descoperi ceea ce crezi. Nu mă încântă ce scriu. Sunt ca un violonist cu ureche muzicală bună, dar care nu poate reproduce întocmai sunetele pe care le aude în suflet.”
Căutarea unor răspunsuri la întrebările fundamentale ale vieții este, de asemenea, unul dintre motivele care îi determină pe oameni să scrie. „Scrisul mă face să îndur mai ușor suferința…, scrisul este modul prin care îmi reafirm propria existență” (Gao Xingjian). Junot Diaz afirma că scrisul „este o cale prin care pun întrebări și încerc să găsesc răspunsuri cu privire la ce înseamnă să fii om.”
Este fascinant și uimitor faptul că autorii nu scriu datorită unei mari pasiuni pentru scris în sine. Unii nu scriu nici măcar din plăcere, ci pur și simplu pentru că acesta este singurul lucru care-i ține în viață.
Poate că, în cele din urmă, putem afirma și noi împreună cu Don DeLillo că „oamenii scriu doar pentru a se salva pe ei înșiși, ca indivizi” sau, după cum spunea Albert Camus, „pentru a salva civilizația de la autodistrugere.”
Articol de Luana Bărbuceanu
