Dragoș A. Farmazon

Cu ce mă ocup?

Istoric, critic şi dealer de artă. Manager cultural. Antreprenor. Lector în zona educației non-formale și asistent universitar asociat în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice a SNSPA. Am coordonat sau am participat la organizarea a peste 130 de evenimente culturale. Am promovat artişti, idei, proiecte. Înca fac asta. 

Ceva şcoală:

În prezent, doctorand al Facultății de Comunicare din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Cercetarea mea vizează probleme de retorică vizuală și semiotica imaginii în arta secolelor 20 și 21. Am urmat programul de master Istoria şi Circulaţia Ideilor Filosofice în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, program pe care l-am finalizat cu lucrarea Imagine, Spaţiu, Text şi Context în arta şi gândirea europeană din prima jumătate a secolului 20. Absolvent al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte, cu o licență privind evoluția pieței românești de artă.

Acum, concret:

M-am alăturat echipei Respiro în 2018. Din 2006, coordonez activitatea Fundaţiei ABP/TFC. De asemenea, sunt co-foundator al FF. Mid-Century Design, o galerie on-line care promovează şi comercializează piese de artă decorativă şi design.

În trecut:

Pâna în 2014 am condus Alchemia Gallery & Lounge, pe care o înfiinţasem în 2013. A fost un proiect care îşi propunea sa îmbine spaţiile expoziţionale cu zone de recreere, după modelul celebrei cafenele Cabaret Voltaire din Zurich. Din martie 2011 pâna în august 2013 am fost Director al Art Yourself Gallery. Între decembrie 2008 şi februarie 2011 am fost Director de Marketing, apoi Director de Evenimente şi Programe Culturale al casei de licitaţii Artmark. Din 2004 am colaborat cu mai multe ziare şi reviste din Argeş şi din Bucureşti.

În viaţa de zi cu zi. 

Pasionat de film (Tarantino, Woody Allen, Almodovar şi alţii asemenea), de muzică (în principal jazz, soul, blues, ceva rock şi muzică clasică), de cafea şi de ceai. Iubitor de literatură, mai ales de cea a secolului XX, de la Breton şi Miller pâna la Amos Oz şi Bruckner. Amator de tenis (joc prost, dar privesc cu atenţie), de bicicletă şi de călătorii cât mai lungi. Agnostic (cu unele înclinaţii către filosofia buddhistă). Liberal pâna în măduva oaselor (fără vreo afiliere politică). Apărător al drepturilor omului şi avocat pasionat al egalităţii de gen, de şansă şi de orice fel.


Cursuri:

înapoi la toți profesorii
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!