Descoperă · miercuri, 17 oct.

Respiro Help

Psihologul lunii - Interviu cu Filip Popovici

Bună Filip,

îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră de a participa la interviurile organizate de Respiro Help!

Spune-ne câteva lucruri despre tine...

Cu ce te ocupi, de cât timp ești consilier voluntar pe platforma Respiro Help?

Răspuns: Sunt psiholog, am propriul cabinet în cadrul căruia îmi desfășor activitatea, iar anul acesta am reușit să finalizez studiile doctorale în psihologie, o etapă importantă pentru mine, încheiată de curând. Totodată, predau în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București și mă ocup și de coordonarea proiectul Respiro Books al Asociației Respiro. Pe platforma Respiro Help sunt consilier de aproximativ doi ani. 

Cum ți se pare inițiativa celor de la Asociația Respiro? Dar despre Respiro Help, ce părere ai?

Răspuns: Cred în utilitatea și potențialul programelor pe care Asociația Respiro le desfășoară în prezent. Ele sunt gândite să vină în spijinul celor care au nevoie de îndrumare sau de ajutor, iar proiectul Teajut.ro  își demonstrează eficiența prin numărul tot mai mare de persoane care apelează la ajutorul consilierilor și psihologilor angrenați în acest demers. Este un proiect în continuă dezvoltare, are un potențial foarte mare, iar impactul este unul semnificativ. 

Ce te-a motivat să faci parte din echipa consilierilor voluntari pe platforma Respiro Help? Știm că nu este un lucru ușor, este un sacrificiu din partea fiecărui consilier care își alocă din timpul său acestei inițiative...

Răspuns: Mi-am dorit să găsesc și o altă variantă de a fi de folos celorlalți, într-un fel sau altul, prin ceea ce știu să fac. A fost și este o experiență de învățare continuă care prin ea însăși, aduce o contribuție la formarea mea.

Ce ai învățat nou din cadrul implicării tale pe platforma Respiro Help?

Răspuns: Fiecare caz este unul diferit și solicită o abordare specifică, prin urmare vine și ca o provocare în sensul în care interacțiunea cu persoana se desfășoară prin intermediul platformei Respiro Help; nu este o interacțiune față în față. Desigur, se poate teoretiza mult cu privire la aceste aspecte, însă, ca să revin la întrebarea adresată, am învățat că și modalitatea aceasta de intervenție este foarte utilă și benefică pentru multe persoane și reprezintă pentru unii, un prim contact cu psihologul, până la întâlnirea „în real”, să o numim așa, din cabinet.

Ce îți place cel mai mult din toată activitatea pe care o ai în cadrul platformei Respiro Help? 

Răspuns: Interacțiunea cu cei care solicită ajutorul nostru. Fiecare persoană este diferită și problematica este una diversă. Cel mai plăcut sentiment este acela când reușești să ajuți pe cineva să ia o decizie în ceea ce îl privește, o decizie benefică pentru el. 

Povestește-ne puțin despre abordarea ta terapeutică...

Răspuns: Ca abordare mă situez în sfera terapiilor umaniste. Încerc efectiv ca prin intervenția mea clientul să dobândească despre el un alt tip de conștientizare. Cred foarte mult într-o intervenție care are în vedere mai multe dimensiuni, persoana din fața mea este mai mult decât suma gândurilor pe care le are. Mă interesează foarte mult să explorez alături de client lumea lui, așa cum se reflectă ea la nivel psihologic, biologic, social și spiritual. În acest sens, mă situez în sfera abordării fenomenologice. 

Care este diferența între consiliere și psihoterapie și care sunt beneficiile fiecăreia dintre specialități?

Răspuns: Pe scurt, consilierea se adresează unor problematici mai restrânse, se desfășoară pe o perioadă mai scurtă de timp și se concentrează pe deprinderea unor abilități de coping sau de rezolvare de probleme. De cealaltă parte, psihoterapia are o arie de extindere și intervenție mai largă, în care se explorează trecutul pentru a înțelege manifestările din prezent și pentru a construi alături de client un viitor agreabil. Sigur, modalitățile de intervenție depind de orientarea psihoterapeutică, însă cred că trebuie să subliniem importanța factorului uman, adică a relației terapeutice care stă la baza vindecării în ambele cazuri. 

Aș vrea să abordăm mai mult subiectul legat de depresie, pentru că statisticile ne arată că pare a fi boala secolului, boală pe care o întâlnim chiar și de la vârste fragede… Ce este depresia?

Răspuns: Într-adevăr, depresia este o afecțiune medicală cu un impact negativ în ceea ce privește funcționarea psihică și fizică și care afectează un număr semnificativ de persoane la nivel mondial. O statistică recentă arată că peste 300 de milioane de persoane suferă de depresie, iar dintre acestea aproape 800 000 se sinucid anual, cel mai fragil interval de vârstă fiind tinerii între 15 și 30 de ani. Deși sunt statistici și cifrele diferă de la an la an, ele ne ajută să vedem amploarea și incidența depresiei și totodată să conștientizăm faptul că avem de-a face cu o afecțiune pe care trebuie să o luăm în serios și să o tratăm corespunzător. La nivel local, adică în dreptul țării noastre se constată un procent scăzut comparativ cu celelalte state europene, însă această constatare se poate datora fie unei prevalențe scăzute reale, fie unei deficiențe în a diagnostica și interveni în acest tip de afecțiune. 

Care pot fi cauzele depresiei?

Răspuns: Atunci când vorbim despre depresie, așa cum spuneam, ne referim la o afecțiune complexă. Complexă în sensul în care nu putem să numim exact ceea ce o determină în mod specific, însă știm că apare dintr-o multitudine de cauze și aici ne putem referi la o condiție medicală nefavorabilă, un eveniment nefericit prin care persoana trece, pierderea unei persoane apropiate, diferite forme de abuz și cauzele pot continua. Totodată, să nu uităm și factorii de natură genetică care au un rol major în unele circumstanțe și care pot favoriza apariția depresiei fără existența unor cauze specifice, adică identificabile în mediul extern.

Este adevărat faptul că în sezonul rece, crește predispoziția manifestărilor depresive?

Răspuns: Sigur, este adevărat, iar aici trebuie să avem în vedere factorii predispozanți și cum anume și de ce schimbarea sezonului sau a anotimpului afectează starea psihică a persoanei. Putem discuta aici despre condițiile atmosferice care pot influența negativ starea de bine. Spre exemplu, atunci când e frig și plouă zile la rând, prefer să stau în casă, evit să mă angrenez în activități pe care le făceam cu câteva săptămâni sau luni înainte, deci și un context social pe care schimbările climatice îl favorizează.  Sezonul rece contribuie la tipul acesta de izolare, dar cred că trebuie să mai avem în vedere un aspect și anume acela al percepției sau credințelor cu  privire la ce înseamnă acest sezon rece. El aduce cu sine, în conștiința colectivă încheierea unui an, popularul bilanț de la sfârșit de an și conștientizarea faptului că efectiv timpul trece și poate nu am realizat ceea ce ne-am propus. 

Cum putem face diferența dintre depresie și o tristețe normală?

Răspuns: Tristețea este o emoție naturală, normală pentru că toți oamenii sunt triști la un moment dat. Totodată, ea are o cauză bine determinată. Există ceva în mediul în care eu trăiesc care îmi provoacă tristețea, s-a întâmplat ceva și asta mă face să mă simt trist. De cealaltă parte, imaginați-vă depresia în felul următor. Gândiți-vă la cea mai adâncă tristețe, amplificați-o până dincolo de nivelul suportabil și adăugați la aceasta o desfășurare temporală de ordinul lunilor și anilor de zile. Dincolo de această metaforă, care scoate în evidență diferențele, depresia este o tulburare care are în angrenajul ei un complex de mecansme biologice, psihologice și sociale. 

Este suficientă consilierea în cazul unei depresii?

RăspunsAici aș spune că depinde foarte mult de la caz la caz și trebuie să avem în vedere și gravitatea simptomelor. În principiu, psihoterapia este de preferat și bineînțeles acompaniată de medicație, acolo unde este necesar. 

Care crezi că este motivul principal pentru care oamenii nu apelează la serviciile de consiliere sau psihoterapie?

Răspuns: Din experiența mea și din ceea ce persoanele cu care am discutat aceste aspecte au povestit, în mediul local ne confruntăm cu tot soiul de mituri în ceea ce-l privește pe cel care merge la psiholog. Aici există o percepție deficitară și nefavorabilă și o asociere cu o persoană „nebună”, ca să folosesc un limbaj nu tocmai plastic, a celor care merg la psiholog. Însă, iată că există deja o abilitate pe care mersul la psiholog o dezvoltă, conștientizarea nevoii de ajutor și a unei intervenții din exterior.   

Ce pot face acei oameni care își dau seama că au nevoie de suport terapeutic dar nu au resursele financiare necesare?

Răspuns: Există numeroase soluții la care pot apela. Există asociații care oferă consiliere și psihoterapie gratuită și programe gândite astfel încât să răspundă și acestor nevoi. 

Care e momentul în care trebuie să decidem că avem nevoie de psihoterapie? Dar acela în care trebuie să devenim conștienți că psihoterapia nu ne este suficientă și că ea trebuie susținută cu medicație?

RăspunsÎn momentul în care simțim că lucrurile scapă de sub control, în momentul în care simpotmele pe care le resimțim nu scad în intensitate și durează de ceva timp, iată doar câțiva indicatori care ar trebui să ne orienteze spre solicitarea ajutorului specializat. Referitor la susținerea prin medicație, aceasta este o decizie care implică colaborarea dintre medic și psiholog.

Cât durează, în medie, un tratament pentru depresie?

RăspunsDepinde foarte mult de caz și din acest motiv durata poate varia. În general există această recomandare din partea medicilor ca tratamentul să continue cel puțin un an de zile pentru a beneficia de o recuperare cât mai bună. 

Unde poate duce o depresie netratată?

RăspunsO depresie netratată duce la acutizarea și cronicizarea simptomelor și totodată, după cum o demonstrează cercetări recente, la efecte asupra creierului similare cu alte tulburări neurodegenerative. Mai mult decât atât, dincolo de faptul că afectează întreaga sferă de funcționare a individului, depresia netratată se asociază cu un risc crescut în ceea ce privește comportamentul suicidar.

Ce se întâmplă cu depresiile tratate? Dispar pentru totdeauna? Se pot întoarce?

RăspunsTrebuie să fim conștienți de faptul că recuperarea nu este cea mai ușoară și depinde de la persoană la persoană. Dacă se intervine la timp, prognosticul este unul bun. Sigur, există o anumită predispoziție către un nou episod depresiv, însă deja persoana recuperată este capabilă să identifice din timp simptomele specifice și să acționeze mult mai devreme. Totodată, este încurajator faptul că metodele de intervenție sunt în continuă dezvoltare, iar oamenii devin din ce în ce mai conștienți de propria persoană, începând să acorde mult mai multă atenție stării personale de bine. 

Ce facem când avem pe cineva foarte apropiat într-o depresie foarte gravă, dar pe care și-o neagă vehement? Cum îl putem convinge să accepte ajutorul medicului?

RăspunsÎn acest caz contează foarte mult intervenția și sprijinul familiei sau celor apropiați. Sunt situații în care nu putem forța pe cineva să facă ceva împotriva voinței sale, însă este imporant să îl asigurăm de sprijinul nostru, de deschiderea nostră de a comunica și de a lăsa posibilitatea să fim contactați atunci când este cazul. Ar fi foarte important să purtăm o discuție prin intermediul căreia să aflăm de ce anume refuză să primească ajutor. Poate avem de-a face cu o serie de credințe și gânduri disfuncționale și în cazul acesta ar trebui să lucrăm la normalizarea situației, adică persoana în cauză să fie ajutată să înțeleagă despre ce este vorba sau poate are nevoie să fie informată cu privire la simptomele pe care le resimte. Contează foarte mult deschiderea celor apropiați și vigilența acestora în a surprinde orice comportament înainte ca acesta să pună în pericol persoana suferindă.

Îți mulțumim pentru timpul acordat și pentru toată implicarea în cadrul acestui proiect!

Filip Popovici este consilier și psihoterapeut, cu competențe în consilierea și psihoterapia centrate pe adult-copil-cuplu-familie.

Are studii atât în domeniul psihologiei cât și teologiei, astfel este unul dintre specialiștii care poate gestiona o gamă largă de problematici.

Predă ca și cadru didactic în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București și este coordonator al proiectul Respiro Books din Asociația Respiro.

Articole Similare

În mintea unei persoane cu depresie
Te-ai gândit vreodată că perspectiva ta asupra timpului, asupra trecutului, prezentului și viitorului poate influența felul în care îți trăiești viața și în care te simți?
Copiii și lumea digitală
Copiii petrec timp mai mult ca niciodată privind către ecrane, fie că este vorba de smartphone, tabletă, televizor, computer sau alt dispozitiv.
Bulimia: ce este, de ce apare și cum o putem combate
Această tulburare poate afecta funcționarea zilnică normală a persoanei.
Împăcarea intimităţii emoţionale cu cea sexuală în relaţiile de lungă durată şi căsnicii
Studiile au arătat că oamenii sunt mult mai atraşi de partenerul lor atunci când acesta întreprinde o activitate care îl pasionează.
Recomandări cu privire la insomnie
Insomnia este un simptom sau o tulburare distinctă care se manifestă prin dificultăți în a adormi, somn de slabă calitate sau insuficient.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!