Imagine articol
Descoperă · 1 feb. 2019, 11:34:21

Iubește-mă cum vreau eu! Înțelegerea relațiilor între un anxios și un evitant

Pornind de la teoria atașamentului și modul în care interacțiunea copilului cu aparținătorul și-a pus amprenta asupra tuturor relațiilor ulterioare, în acest articol vom discuta despre cum funcționează o relație de cuplu între un anxios și un evitant.

Potrivit teoriei atașamentului există patru tipuri: securizant, dezorganizat, anxios (dependent de iubire) și evitant (cel ce respinge iubirea). În timp ce persoanele cu un tip de atașament securizant reușesc să stea departe de relațiile toxice, persoanele cu tip de atașament anxios sau evitant caută tocmai parteneri care au exact tipul opus de atașament. Cu alte cuvinte, un anxios o să intre repetat în relații de cuplu cu un evitant și implicit un evitant o să caute mai mult sau mai puțin conștient un anxios. Declarativ, ambii parteneri o să se plângă de indisponibilitatea sau dependența celuilalt, cu toate că în realitate i-au ales în acest mod cu un beneficiu clar, desigur nu și conștient.

În genere se consideră că evitantul, adică cel ce respinge iubirea, se teme de intimitate, în timp ce anxiosului, adică dependentul de dragoste, îi este frică de abandon. În realitate însă, evitantului îi este frică de abandon, iar anxiosului, deși paradoxal caută dulcegării, îi este teamă de intimitate.

Atât evitantul cât și anxiosul își doresc ca nevoile să le fie satisfăcute, însă nevoile lor sunt ușor diferite. În timp ce anxiosul se agață de orice relație, caută validare din partea partenerului și reasigurare, evitantul a învățat că este mai bine să nu depindă de nimeni.

În realitate, nevoia de „intimitate” sau nevoia de „independență” nu sunt nevoi reale, ci doar un soi de cerințe de acoperire. Astfel, nevoile reale sunt manifestate într-o manieră împachetată, acceptabilă. Atât nevoia de intimitate cât și cea de independență, în situația de față, sunt doar instrumente de satisfacere a nevoilor reale, un soi de zone de confort care asigură persoana în cauză că lucrurile sunt în regulă.

În cazul evitantului, acesta nu apreciază „independența” sau spațiul în sine, ci a învățat din experiența de viață că e cel mai sigur să se bazeze doar pe propria persoana, iar spațiul îi permite cadrul pentru asta. Așadar, în interacțiunea cu un evitant, scopul în sine nu este îndepărtarea spațiului securizant și iluzia independenței, și, cu atât mai puțin, supralicitarea intimității. Evitantul va respinge orice tendință de „vulnerabilitate” sau „intimitate” indiferent de forma în care îi este livrată, tocmai pentru că o percepe ca pe o suferință ulterioară. Așadar, obiectivul este de a satisface nevoile actuale, astfel încât evitantul să nu mai tânjească după independența și să câștige încredere în intimitate.

Intimitatea în sine nu îi sperie pe evitanți, ei își doresc apropiere însă se tem fie că iubirea anxiosului îi va epuiza, fie că va fi abandonat când se va aștepta mai puțin. Astfel, anxiosul se comporta ca și cum ar fi dependent de dragoste, tocmai din prea puțină iubire de sine, motiv pentru care pretinde iubire din partea altora și pare să-i epuizeze pe cei din jurul lor.

La rândul lor, evitanții când permit cuiva să pătrundă în lumea lor o fac pentru că au încredere. Frica lor cea mai mare este că atunci când se bazează pe alții, când devin vulnerabili și fragili, o să fie dezamăgiți. Evitanții nu displac dulcegăriile, deși declarativ vor susține asta, ci urăsc falsitatea. Se tem că atunci când își vor permite să fie vulnerabili partenerul va profita de situație, părăsindu-i, lăsându-i în durere profundă. Mai mult, evitanții se tem că anxioșii își vor exagera propriile trăiri, că vor exagera dependența.

Evitanții își doresc să verifice dacă partenerii sunt de încredere, nu că relația este una în regulă. În plus, nu doresc să fie cei care trebuie să reasigure partenerul că totul este bine. Cu toate acestea, în general evitanții sunt cei percepuți ca fiind egoiști, în timp ce nevoile anxioșilor și comportamentul lor de agățare este mai bine acceptat social. Realist vorbind însă, dependența anxiosului de iubire este tot o nevoie egoistă. Ambii parteneri încalcă zona de confort a celuilalt pentru a-și prioritiza propriul interes.

Anxiosul își dorește să fie asigurat că este iubit, evitantul își dorește să nu fie epuizat de nevoile anxiosului. Pentru ca relația să funcționeze evitantul își dorește de la partener ca acesta să fie sigur, să îi ofere spațiu (nevoia lor de siguranță). Partnerul poate face acest lucru prin constanță, calm, încredere, sănătate mentală, și nu prin a pretinde anumite lucruri.

Anxiosul are în schimb nevoie de comunicarea, pe care o cere și o pretinde mereu. De la  „mesaje zilnice” până la „spune-mi ce gândești” și „nu mă iubești?” acest tip de comunicare îi asigură anxiosului iluzia intimității. Cu toate acestea, acest comportament de control tipic anxiosului nu o să fie deloc pe plac evitantului. Ce își dorește anxiosul este să știe că partnerul se gândește la el, că își face griji și că totul este în regulă. Însă prin comportamentul de control primește doar obligativitate și resentimente.

Pentru a se dezvolta și implicit pentru a „crește” evitantul trebuie să învețe să le permită oamenilor să intre în viața lui, să fie vulnerabil. Anxiosul trebuie să învețe să stea pe propriile picioare, cu alte cuvinte să-și crească stima de sine și să învețe să se iubească.

Surse:

Levine, A. & Heller, R. S. (2011). Get attached. Scientific American Mind21(6), 22-29.

Avoidant Attachment: Understanding Insecure Avoidant Attachment. (2018, December 28). https://www.psychalive.org/anxious-avoidant-attachment/

Psih. Bianca Nicoleta Vătășescu

Consilier Respiro

 

Login Ca sa adaugi un comentariu trebuie sa te loghezi.

Articole Similare