Descoperă · vineri, 5 mai

Respiro Help

Efectul Pratfall. Când greșelile te fac mai simpatic

Atunci când vrem să lăsăm o impresie bună obișnuim să arătăm cele mai bune calitați ale noastre. Dar se pare că atunci când suntem vulnerabili și ne arătăm slăbiciunile afecțiunea celor din jur crește. Greșelile ne fac mai umani, perfecțiunea creează superioritate., iar oaamenii sunt precauți în preajma unor astfel de persoane „superioare”.

Elliot Aronson, psiholog, profesor și autor a peste 20 de cărți, a făcut prima cercetare în acest sens. Studiul a fost făcut la Universitatea Minessota. O persoană a fost chemată să răspundă unor serii de întrebări. Acesta a avut 90% de răspunsuri corecte. Apoi, un grup de cercetători a creat 2 înregistrări: o casetă a rămas nemodificată și în cealaltă a fost adăugat un sunet al unei cești de cafea vărsate.

Aceste 2 casete au fost ascultate de diferite persoane, iar aceștia au fost rugați să menționeze ce candidați au fost pe placul lor. Rezultatele au dovedit faptul că persoanele care au vărsat ceașca de cafea au fost pe placul majorității.

Un exemplu care demonstrează că greșelile ne pot aduce aprecierea oamenilor este John F. Kennedy. La alegerile din 1960 John F. Kennedy era în inima oamenilor pentru discursurile sale dinamice pline de intensitate. Acesta nu a câștigat admirația oamenilor după rezolvarea cu succes a Crizei Rachetelor Cubaneze.

El a fost apreciat după operațiunea din Golful Porcilor, care a fost cea mai mare greșeală a lui. Pentru că acesta nu a refuzat să își recunoască vina și s-a umilit în fața tuturor l-a făcut să câștige încrederea poporului și simpatia lor. Faptul că acesta și-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat atunci a demonstrat că este sincer, responsabil și capabil să ducă greutatea problemelor cu care se confrunta.

Psihologii care au cercetat acest efect au demonstrat că poate fi o modalitate eficientă de a obține anumite favoruri doar în cazul celor care și-au creat imaginea de persoane competente.

Greșelile te fac mai simpatic, este pe scurt descrierea efectului Pratfall. Indiferent dacă primim simpatia celor din jur sau nu important este să nu renunțăm și să facem tot ceea ce putem pentru a ne împlini obiectivele. Dacă nu renunți, încă mai ai o șansă. A renunța este cel mai mare eșec.

Surse:

http://www.businessinsider.com/

http://paperity.org/p/59814503/the-effect-of-a-pratfall-on-increasing-interpersonal-attractiveness

http://changingminds.org/explanations/theories/pratfall_effect.htm

Un articol scris de:

Silvia Dragomir

Articole Similare

În mintea unei persoane cu depresie
Te-ai gândit vreodată că perspectiva ta asupra timpului, asupra trecutului, prezentului și viitorului poate influența felul în care îți trăiești viața și în care te simți?
Copiii și lumea digitală
Copiii petrec timp mai mult ca niciodată privind către ecrane, fie că este vorba de smartphone, tabletă, televizor, computer sau alt dispozitiv.
Bulimia: ce este, de ce apare și cum o putem combate
Această tulburare poate afecta funcționarea zilnică normală a persoanei.
Împăcarea intimităţii emoţionale cu cea sexuală în relaţiile de lungă durată şi căsnicii
Studiile au arătat că oamenii sunt mult mai atraşi de partenerul lor atunci când acesta întreprinde o activitate care îl pasionează.
Recomandări cu privire la insomnie
Insomnia este un simptom sau o tulburare distinctă care se manifestă prin dificultăți în a adormi, somn de slabă calitate sau insuficient.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!