Eliberează-te · joi, 21 nov.

Respiro Help

Depresia - un dușman tăcut

Organizația Mondială a sănătății a constatat că o persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde, o statistică alarmantă ce ne îndreaptă atenția direct spre ce înseamnă depresia în secolul nostru.

Ce este depresia?

Depresia este mai mult decât o durere, este o rană internă ce continuă să distrugă viața omului în varii domenii: fizic, spiritual, financiar, relațional, emoțional. Este o stare de disperare emoțională, strigătul după iubire și apartenență. Depresia poate dura de la câteva zile, la câteva luni și chiar ani buni. Totuși, aceasta devine o stare patologică atunci când durează mai mult de 4 săptămâni. Depresia este asociată cu mai multe boli, în plus, afectează creierul și imunitatea într-un mod extrem de  grav.

Profesorul Dumitru Dulcan exprimă perfect ceea ce aduc negativismul, depresia, durerea  în viața mea și a ta: „cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pentru 5-6 ore celulele gardian ale sistemului imunitar. Organismul nostru e lipsit de apărare și astfel se poate declanşa boala". 

Cum recunoști depresia?

Această boală se poate manifesta prin tulburări ale somnului, un apetit alimentar sau sexual scăzut, stări de tristețe acută, de disperare, dureri de cap, probleme digestive, lipsa concentrării sau creșterea/scăderea bruscă în greutate.

De aceea, fii prezent în viața prietenilor tăi, a familiei tale. Fii atent la micile detalii care îți vorbesc despre interiorul lor, despre strigătul inimii lor. Adesea, cel mai bun medicament este să arăți că îți pasă.

Si totuși, cum poti depăși depresia?

Fie că te confrunți tu cu această afecțiune sau un apropiat de-al tău pe care dorești să-l ajuți, este important în primul rând să conștientizezi că ai această problemă și că vindecarea este un proces ce poate dura. 

Ieși din capcana izolării, oricât de mare este tentația. Permite oamenilor care te iubesc să îți fie alături, nu trebuie să treci singur prin asta. 

Caută un specialist care să te îndrume în ceea ce trăiești.

Păstrează un echilibru în viața ta, alocă-ți timp pentru mici bucurii, fă o plimbare în natură, desenează, scrie, fă ceva ce-ți face plăcere. Ai grijă de tine, de ceea ce consumi, atât ca alimente, cât și ca și conținut media, reviste, cărți, filme.

De la inimă la inimă

Experiența de zilele trecute mi-a străpuns inima și m-a făcut să mă gândesc foarte profund la realitatea depresiei. Povestind cu una dintre cele mai dragi prietene, am ajuns la subiectul depresiei. Printre lacrimi și nesiguranțe mi-a mărturisit clipele de coșmar prin care a trecut, cum depresia a pus stăpânire peste viața ei cu un an în urmă. Cum adormea plângând și se trezea la fel. Cum privea în gol de la ultimul etaj al blocului întrebându-se dacă mai merită, dacă viața asta mai merită?! 

Mi s-a făcut inima cât un purice, pentru că în toată perioada aceea eu nu stiam prin ce trece. Ce e drept, ne mai întâlneam, deși nu foarte des însă nu am reușit să aud strigătul ei, preocupată de cotidian, afundată în task-uri și responsabilități... mi-a scăpat. La câți nu ne scapă oare?

Dar acum am decis să privesc lucrurile cu alți ochi. Oamenii din jurul meu sunt oamenii de care trebuie să mă îngrijesc, să-i mângâi, să-i ascult, să-i protejez atât cât pot... și când luptele de genul apar, să fiu acolo cu ei și pentru ei. Uneori doar să-i îmbrățișez. 

 

Autor: Bianca Suciu

Login Ca sa adaugi un comentariu trebuie sa te loghezi.

Articole Similare

Trei moduri prin care toamna stimulează o gândire pozitivă
Toamna este momentul propice al anului pentru a deveni mai sănătos.
Alcoolismul și modul în care poți trata tulburările cauzate de consumul de alcool
Consumul abuziv de alcool poate provoca modificări fiziologice care transformă obiceiul de a bea în singura variantă posibilă de a evita un anume disconfort.
Analizează-ți viața!
Faptul că îți analizezi viața, chiar și lucrurile pe care eziți să le schimbi, te scoate din modul învechit de a fi și te deschide spre perspective pe care înainte nici nu le-ai fi luat în considerare.
Învață să fii fericit
Află ce poți face pentru a fi fericit și care sunt miturile despre fericire.
Șase strategii pentru înfrânarea emoțiilor distructive
Câteva strategii pe care le poți folosi pentru a gestiona emoțiile distructive.