De ce amânăm ora la care mergem la culcare?
Ajunși acasă la finalul zilelor obositoare căutăm să ne destindem prin activități precum urmărirea serialelor și a emisiunilor preferate sau navigarea pe internet. Aceste activități ne oferă clipe de repaus, ajutându-ne să uităm de stresul acumulat peste zi. Însă, cu toate că ne simțim obosiți și cuprinși de senzația de somn, de cele mai multe ori rămânem angrenați în acest tip de activități până târziu în noapte. Consecința este că ne amânăm ora de culcare. Mai mult decât atât, deși simțim frecvent că avem nevoie de mai multe ore de somn pentru a funcționa optim, continuăm să repetăm acest comportament. Știm că ne vom confrunta cu oboseala a doua zi și, totuși, ne este dificil să mergem la culcare mai devreme.
Procrastinarea este definită ca amânarea voluntară a acțiunilor, în ciuda faptului că ne așteptăm să ne confruntăm cu consecințe negative datorate acestei întârzieri. În baza experienței noastre de zi cu zi, amânarea îndeplinirii îndatoririlor ne duce în mod automat cu gândul la urmări nefavorabile, fie că este vorba de o performanță scăzută într-o sarcină pe care o rezolvăm în ultimul moment sau de acumularea penalităților ca urmare a întârzierii taxelor. Oamenii de știință evidențiază că cei care au tendința de a procrastina sunt mai predispuși stresului ca urmare a conștientizării consecințelor negative, dar și unei sănătăți deficitare - deoarece practică mai puține comportamente sănătoase.
Impactul amânării orei la care mergem la culcare se manifestă atât la nivel cognitiv (dificultăți de concentrare sau probleme de memorie), cât și fizic (obezitate, hipertensiune, risc cardiovascular). În ciuda oboselii cu care se confruntă a doua zi, 28% din adulții americani au raportat că dorm 6 sau chiar mai puține ore pe noapte, în timp ce 7-9 ore sunt necesare pentru o funcționare optimă. În aceste condiții, de ce nu mergem pur și simplu la culcare mai devreme?
Un studiu din 2014, efectuat de Kroese alături de colaboratorii săi, a evidențiat că anumite trăsături de personalitate pot influența ora la care mergem la culcare. De exemplu, persoanele cu o capacitate scăzută de autoreglare întâmpină dificultăți în a-și stăpâni sau modifica reacțiile comportamentale, deoarece nivelul de autocontrol al acestora este mai scăzut. Însă, trăsătura de personalitate cu cel mai mare impact asupra orei la care mergem la culcare este conștiinciozitatea, care definește măsura în care oamenii sunt responsabili și organizați. De asemenea, impulsivitatea se referă la tendința de a acționa sub influența primului imbold, ceea ce presupune să avem comportamente care nu sunt orientate către scopuri precise. O altă implicație este cea a măsurii în care suntem mai degrabă predispuși să inițiem acțiuni (adică să luăm decizii adaptative și să avem un comportament motivat de scopuri bine definite), sau să rămânem într-o stare de orientare, în care suntem mai ezitanți și, prin urmare, avem tendința de a ne amâna acțiunile.
Cu toate acestea, amânarea orei la care mergem la culcare nu poate fi explicată în întregime prin trăsături de personalitate. De cele mai multe ori nu există constrângeri pentru care nu mergem la culcare mai devreme, ci doar eșuăm în a face asta. Una dintre explicațiile pentru acest fenomen este cea a lui Baumeister (2002), care susține că la finalul zilei avem resurse cognitive diminuate, devenind astfel dificil să luăm decizia de a merge la culcare (spre deosebire de alte decizii pe care de asemenea le avem de luat în stări de autocontrol scăzut, dar care se referă la comportamente ce pot fi efectuate la orice timp al zilei, cum ar fi decizia de a studia). Prin urmare, decizia de a merge la culcare ține mai degrabă de strategii eficiente de autocontrol decât de bunăvoința de a merge la culcare.
Nu este vorba despre faptul că nu vrem să mergem la culcare, cât mai degrabă despre dificultatea cu care ne întrerupem celelalte activități. În zilele noastre, dezvoltarea dispozitivelor inteligente face ca această decizie să fie cu atât mai greu de luat, evidențiind totodată și discrepanța dintre ora la care mergem la culcare și cea la care, de fapt, adormim: căci se întâmplă, de exemplu, să ne uităm la televizor din pat. Decizia de a adormi nu poate fi susținută de o intenție voluntară, spre deosebire de decizia de a merge la culcare. Deși există o relație demonstrată științific între aceasta din urmă și numărul de ore pe care le vom dormi, cercetătorii semnalează că relația ar putea fi interpretată și invers: cu cât oamenii dorm mai puțin, cu atât mai putin dau dovadă de autocontrol, așadar le va fi mai greu să ia decizia de a merge la culcare.
Ce ar fi de făcut? Kroese și colaboratorii săi (2014) afirmă că pentru a preveni sau reduce somnul insuficient trebuie dezvoltate strategii de autoreglare care să nu necesite efort cognitiv. Deși cercetarea este încă limitată în acest sens, o propunere preliminară se referă la implementarea intențiilor de a merge la culcare mai devreme. Spre exemplu, dacă ne dorim ca a doua zi să fim eficienți, înseamnă, în primul rând, că trebuie să ne propunem să dormim mai mult. Dezvoltarea autocontrolului este un element cheie pentru îndeplinirea unui astfel de obiectiv. Simplul fapt că încercăm să ne planificăm a doua zi reprezintă un exercițiu prin care devenim conștienți de ce este important să dormim mai mult. Astfel, ne putem seta ca regulă să mergem la culcare mai devreme - chiar dacă nu vom reuși de la prima încercare sau de fiecare dată. Realizarea și luarea în considerare a faptului că somnul insuficient ne creează dificultăți în funcționarea de zi cu zi ne poate ajuta, în timp, să ne mobilizăm împotriva acestui comportament dăunător.
Articol scris de Ștefania Ruse, studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai
