Controlul și rolul său

Ce este și cum se manifestă „locul controlului”?

Daria: ,,Oh, este numai vina profesorului faptul că nu voi lua nici anul acesta bursă. Pune nişte note extrem de mici! Niciodată nu voi reuşi!’’

Clara: ,,Ah, puteam să învăţ mai mult, nu voi lua bursă nici anul acesta. Sper să mă focalizez mai bine pe materie anul care vine!’’

În general oamenii pot adopta două tipuri de atitudini în viaţă, fie îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viaţa lor, fie dau vina pe alţi factori: oameni, circumstanţe, soartă etc. Această diferență de atitudine în fața vieții poartă, în psihologie, numele de „locul controlului”.

Introdus de Julian Rotter în anul 1950, conceptul face referire la modul cum fiecare persoană interpretează cauzele evenimentelor importante care i se întâmplă. Denumirea completă este „locul controlului reîntăririi”. În opinia lui Rotter, comportamentul este modelat de reîntăriri (recompense şi pedepse) care formează credinţele oamenilor referitoare la ce sau cine controlează evenimentele, credinţe ce determină în final atitudinile şi comportamentele.

Circumstanţele de mediu influenţează decisiv credinţele legate de locul controlului, cu alte cuvinte locul controlului este învăţat şi nu este un aspect stabil al personalităţii, constituind un răspuns, o reacţie la circumstanţe. Dovezile care vin să sprijine această părere constau în modificările produse de intervenţiile psihologice şi educaţionale care au produs schimbări spre o orientare internă a locului controlului.

Mai exact, orientarea locului controlului reprezintă credinţa că rezultatele acţiunilor noastre sunt fie determinate de noi înşine (locul controlului fiind orientat spre interior), fie de cauze externe, pe care nu le putem controla, (locul controlului fiind orientat spre exterior), specifică Philip Zimbardo. Locul controlului se află pe un continuum liniar, dinspre exterior spre interior.

Deşi, din punct de vedere psihologic, este mai sănătos ca omul să considere că deţine controlul asupra destinului său, lucrurile sunt mult mai complexe. Persoanele care consideră că ele sunt responsabile pentru tot ceea ce li se întâmplă şi nu iau în considerare rolul factorilor externi, pot prezenta instabilitate si un grad mai scăzut de sănătate psihică. Mai mult decât atât, oamenii cu locul controlului extrem de intern cărora le lipsesc competenţa, eficienţa şi oportunitatea de a se realiza pot deveni anxioase, nevrotice sau depresive.

Astfel, pentru o viaţă armonioasă şi împlinită, persoanele cu locul controlului intern trebuie să menţină o perspectivă realistă asupra sferei lor de influenţă. Cei cu un loc al controlului extern pot uneori duce o viaţă mai liniştită, mai relaxată, fără să se consume în zadar. Pe cealaltă parte, pe fondul unui loc al controlului extern pot apărea delăsarea, resemnarea, inerţia sau pasivitatea.

Aşadar, o poziţie de echilibru pe continuumul liniar al locului controlului înfăţişează o viaţă echilibrată pe toate planurile. Spre exemplu, persoanele de succes, realizate, întreprinzătoare, perseverente și active, dornice de dezvoltare şi evoluţie, nu au un loc al controlului complet intern ori complet extern, ci acesta are mici variaţii exterior-interior, dar rămâne în zona mediană.

Cu alte cuvinte, acele persoane sunt gata de acţiune, sunt convinse că rezultatul acţiunilor lor le va influenţa destinul (locul controlului intern), dar în acelaşi timp sunt foarte conştiente de multitudinea de factori externi asupra cărora nu are nicio putere (locul controlului extern), cum ar fi cuvintele şi acţiunile altora, vremea, accidentele sau pur şi simplu întâmplarea. Astfel este evitată starea de anxietate, de nevroză, de nesiguranţă şi omul este dinamic, hotărât, perseverant, agent activ pentru propriul lui destin.

Bibliografie:

1. Anitei, M. (2010) Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, Bucureşti.

2. academia.edu

Articol scris de: Evelina Chira