Clientul nostru – stăpânul nostru!
Am auzit de multe ori acest îndemn. Funcționează ca o umbrelă pentru tot ceea ce ar putea să reprezinte conceptul de ”customer care”. De ce?! Clientul este cel care plătește, prin urmare clientul este cel care are dreptate. Eu, cel care îi ofer serviciile, sunt un simplu robot care face tumbe încercând să-i satisfacă dorințele. Și totuși, parcă ceva e în neregulă cu această perspectivă.
Parafrazând mari clasici români, am să spun că nu știu voi cum sunteți, dar eu cânt merg la medic îmi doresc ca omul din fața mea să fie suficient de pregătit încât să îmi ofere un tratament adecvat problemei. Îl plătesc pentru expertiza sa și nu pentru a-mi oferi rețete conform a ceea ce bănuisc eu ca mi-ar fi bun.
Nu știu voi cum sunteți, dar eu când vreau să renovez casa îmi place să știu că plătesc un om care înțelege mai multe decât mine despre materialele de construcție. Nu știu voi cum sunteți, dar eu când merg la primărie vreau să știu că funcționarul din fața mea înțelege mai bine decât mine birocrația. Nu știu voi cum sunteți, dar eu când intru într-o bancă mă neliniștesc atunci când consilierul știe mai puține decât mine despre noile produse ale instituției.
Sunt psiholog de profesie. După 8 ani de pregătire academică și imediat 10 de experiență profesională vreau să cred despre mine că sunt mai mult psiholog decât sunt medic sau tâmplar, mai mult decât sunt agent de vânzări sau avocat. Ca și client doresc să am dreptul de a-mi exprima părerea, însă nu doresc să domin prin informație pe niciunul dintre cei care lucrează pentru mine sau în folosul meu. Nu sunt stăpânul nimănui. Și, prin aceeași logică banală, niciun client nu este stăpânul meu.
Dragi prieteni, puneți la îndoială orice, judecați obiectiv și critic fiecare urmă de recomandare, dar amintiți-vă că este imposibil să fim specialiști în toate. Începe anul școlar și aud în jurul meu tot mai mulți dascăli deja obosiți pentru anul ce vine. Și nu sunt obosiți din cauza copiilor, sunt obosiți din cauza faptului că nu își imaginează cum vor face față pretențiilor expuse de părinți.
Clientul nostru nu este stăpânul nostru. E o replică ce ascunde, în fapt, că banul este stăpânul nostru. Clientul nu are întotdeauna dreptate, dar dacă îi acordăm acest drept, în fapt, decidem că banul are întotdeauna dreptate. Ne e prea frică să pierdem banii cu care vine clientul și atunci îl transformăm în atotștiutor și ne este teamă că ideile noastre nu îi vor plăcea îndeajuns și, prin urmare, îi spunem ceea ce își dorește să audă și îi zâmbim frumos pentru a ne asigura că rămâne în continuare clientul nostru – indiferent ce repercursiuni are aceasta asupra calității serviciilor pe care le oferim.
Și totuși, dacă ne frământă nevoia de moralitate și decență, dacă punem preț pe formarea noastră, atunci nu vom face din ban stăpânul de temut, acel necontestabil atotștiutor.
Internetul abundă de mituri despre psiholog. Și toate cel mai probabil s-au format din cauza faptul că unii clienți au devenit stăpâni până și în cabinetul terapeutului. Știm că dacă psihologul nu a trecut prin aceleași probleme, nu are cum să ne ajute. Revin, amintește-ți: psihologul nu este sclavul tău!
El nu e un om pe care îl plătești ca să îți povestească despre experiența sa de viață. Psihologul nu face formare mai bine de 5 ani ca să fie o bibliotecă vie pentru tine. Nu, nu ai nevoie ca el să aibă aceleași experiențe de viață. Ai nevoie, în schimb, să fie empatic și suficeint de bine informat încât să înțeleagă problemele cu care tu te confrunți.
Știm că dacă avem prieteni cu care să vorbim nu avem nevoie de psiholog. Îți amintești formarea minimă prin care trece un psiholog?! 5 ani. Crede-mă pe cuvânt: nimeni nu studiază atât de mult doar ca să devină prietenul perfect. Încă nu s-a înființat școala de prietenie și, cu siguranță, ea nu funcționează sub denumirea generică de psihologie.
Psihologul nu te ascultă pentru că îți este prieten, psihologul te ascultă pentru a-ți înțelege și apoi a-ți explica problema cu care te confrunți. Știm că gândind pozitiv îți rezolvi singur problemele. Puterea gândului e mare, dar nu într-atât încât să vindece simptomatologii grave. Psihologul nu e speaker motivațional.
El nu va începe să te încurajeze să visezi cu ochii deschiși. Oprește-te din a te aștepta să te facă fericit. El nu e un măscărici plătit care să îți readucă zâmbetul pe buze. Iar dacă psihologul devine o carte deschisă pe care să o lecturezi cu interes, un prieten de nadejde sau părinte, dacă devine măscăriciul tău și speakerul motivațional de care nu știai că ai atâta nevoie, atunci nu ești la psiholog, ci pur si simplu te afli în fața unui om care, cumva, a finalizat studiile în psihologie.
De multe ori vizita la psiholog costă, dar, te rog, nu-ți dori să se aplice principiul ”clientul nostru-stăpânul nostru”. De ce să vrei să plătești un om mai puțin pregătit decât tine?!
Un articol scris de:
Oana Ghimbuluț, UBB Cluj
