Imagine articol
Descoperă · 12 ian. 2019, 13:16:48

Cine pe cine dezamăgește?

Aș dori să discutăm puțin despre dezamăgire. E ușor să vorbim despre planuri și obiective, despre prietenie, iubire sau încredere. Dar, fie că ne place sau nu să recunoaștem, toate relațiile (că sunt cu noi înșine, că sunt cu ceilalți) se dezvoltă sub semnul dezamăgirii.

Atunci când lăsăm pe cineva să se apropie foarte mult de noi, când îi permitem să intre în intimitatea noastră și devenim vulnerabili există riscul de a suferi. Ei, și de aici ideea că relațiile noastre se află sub semnul dezamăgirii, dezamăgire care poate sau nu să se concretizeze. Putem trăi constant cu temerea că urmează a fi dezamăgiți, cu regretul că cineva drag ne-a dezamăgit sau putem înțelege acest concept altfel.

 Fiecare dintre noi avem așteptări. Unii avem așteptări de la noi înșine („Eu trebuie să am o anumită performanță”, „Eu trebuie să mă descurc”, „Eu trebuie să pot”). Unii avem așteptări de la soartă, viață, divinitate („Viața trebuie să fie dreaptă”, „Dacă am suferit, acum trebuie să fie bine”, „Ce-i al meu, e pus deoparte”). Unii avem așteptări de la ceilalți („Dacă eu respect, atunci trebuie să fiu respectat”, „Dacă eu ofer, este normal să mi se ofere”, „Daca eu pot și el/ea trebuie să poată”). Sunt doar câteva exemple care sugerează faptul că, oferind mai mult, ne așteptăm să primim mai mult (cu cât depunem mai mult efort, cu atât ne așteptăm la rezultate mai bune, cu cât suferim mai mult, cu atât ne așteptăm la recompense mai mari, cu cât iubim mai mult cu atât ne așteptăm să primim mai multă iubire). Așteptările funcționează ca niște reguli nescrise ce ne guvernează existența.

 În ceea ce îi privește pe cei din jur, e interesant cum funcționează aceste așteptări. Spre exemplu, nu avem așteptări prea mari de la necunoscuți. De obicei ne așteptăm ca aceștia să respecte câteva reguli generale de funcționare a societății și chiar și atunci când aceste reguli sunt încălcate, nu facem din asta o tragedie. Lucrurile se schimbă radical însă în relație cu cei apropiați nouă, cu cât cineva ne este mai drag, cu cât investim mai mult emoțional într-o relație, cu atât așteptările sunt mai mari. Cu alte cuvinte, cu cât iubim mai mult pe cineva, cu atât ne dorim mai multe de la acea persoană. Nu e nici rău și nu e nici bine să avem standarde înalte, pur și simplu așa funcționăm cei mai mulți dintre noi.

Când devine problematic?!?! Ei bine, neplăcerile încep să apară atunci când celălalt nu reusește să se ridice la înălțimea standardelor stabilite de noi. Dacă ne așteptăm ca părinții noștri să ne susțină indiferent de problemele cu care ne confruntăm și indiferent de deciziile pe care le luăm, nu e ciudat, nici măcar îngrijorător. Însă cu siguranță reprezintă o vulnerabilitate. De ce?!? S-ar putea ca la un moment dat, părinții noștri să nu fie de acord cu deciziile noastre sau să aleagă să nu ne susțină în ceea ce facem. Ei bine, atunci e ușor să facem un calcul și să extragem concluzia conform căreia ne-au dezamăgit. S-ar putea ca la un moment dat, un prieten drag să nu poată fi prezent la unul dintre evenimentele importante din viața noastră sau să nu ne ajute așa cum ne-am dori sau să fi mințit la un moment dat. Din nou, dacă facem același calcul de mai sus, cu rapiditate putem concluziona că ne-a dezamăgit. E aproape natural să spunem că oamenii apropiați ne dezamăgesc atunci când nu se ridică la înălțimea standardelor noastre.

Dar oare i-am întrebat noi vreodată despre aceste standarde? Am hotărât singuri sau alături de cei dragi că într-o relație de iubire sau prietenie avem niște reguli de funcționare? Am definit noi ce înseamnă încredere sau ajutor sau susținere sau sunt definiții stabilite la comun alături de cei față de care emitem pretenții? Cel mai adesea, aproape automat, construim lista de așteptări. Cu cât cineva se comportă mai aproape de așteptările noastre, ele se dezvoltă mai mult și mai mult. Când cel de lângă noi a obosit să se raporteze la standardele respective tot noi singuri concluzionăm ca a dezamăgit. Corect ar fi să putem spune că așteptările noastre ne-au dezamăgit, că am pus standarde prea mari pentru ca cel sau cea de lângă noi să le poată face față, că avem așteptări rigide și, poate, mai mari decât, obiectiv vorbind, suntem îndreptățiți să le avem.

 Așa că, data viitoare când vă simțiți dezamăgiți, analizați bine dacă într-adevăr persoana care a dezamăgit cunoștea „regulile jocului”, știa standardele la care este supusă și era de acord cu ele. Dacă răspunsul e nu, înseamnă că nu este vorba despre dezamăgire, ci despre orgoliu, nevoi și comunicare. Și toate aceste lucruri se rezolvă dacă sunt corect abordate.

Login Ca sa adaugi un comentariu trebuie sa te loghezi.

Articole Similare