Anxietatea de separare
Începutul unui an nou școlar poate fii dificil atât pentru părinți cât și pentru copii, mai ales dacă la micuți se dezvoltă anxietatea de separare. O definiție scurtă și generală descrie anxietatea ca fiind o stare afectivă dominată de setimente de insecuritate și neliniște care au legătură cu un pericol potențial sau perceput.
Aceste trăiri pot avea rădăcini și cauze diferite, deoarece anxietatea are mai multe ramuri ( anxietate generalizata, anxietate social etc), însă în cazul de față ele apar atunci când copilul crede sau preconizează că va fi separat de o persoană de care este atașat emoțional ( de cele mai multe ori mama sau tata).
Copii se tem de faptul că li se va întâmpla ceva lor sau persoanelor dragi, fapt care va duce la o separare pe termen lung. Când aceste gânduri sau insatalat în minte micuților, frica, agitați și stresul își fac apariția și tind să presiste mult timp dacă situașia nu este contracarată.
Aceste reacții sunt considerate firești până la vărsta de 2 ani. După acestă perioadă copii încep să se obișnuiască cu situașii și persoane noi, frica de separare manifestându-se mai puțin. Totodată, studiile arată că aceste gânduri de îngrijorare față de ce li s-ar puta întâmpla lor sau persoanelor dragi apar în jurul vârstei de 5 ani, persistând și fiind chiar mai complexe la vârsta de 8 ani.
Cauzele acestora se leagă de două tiputi de factori: factori genetici și factori de mediu. Genetica ne spune că avem tendințe înăscute care favorizează retragerea și izolarea de persoane și situații noi atunci când considerăm ca nu le putem face față.
Pe de altă parte, factorii de mediu care susțin axietate de separare sunt: dormitul în pat cu mama/tata (mai ales dacă este o vârstă mai înaintată), stilul parental foarte autoritar, hiperprotectivitatea ( parinții devin foarte protectivi față de copil, astfel îcurajând dependența față de ei), factori de stres ( divorț, plecarea unui părinte în străinătate, decesul uni părinte, apariția uni frățor/surioară).
Unele articole vorbesc și de perfecționism și critică ca fiind unii dintre factori. Părinții care tind să critice și să ceară performanță fără să recompenseze comportamentele pozitive ale copilui riscă să încurajeze apariția anxietății de separare.
Modul de manifestare al copiilor care dezvoltă anxietate de separare nu este greu de observat. Micuții încep să refuze să meargă la școală/grădiniță, prezintă crize de plâns odată ajunși acolo, refuză să se despartă din brațele parintelui, cere mereu promisiuni și asigurări (”Promite mami ca vine și te ia”), are coșmaruri în care este separat de parinți și refuză să doarmă singur.
Un lucru important este faptul că aceștia pot somatiza datorită anxietății lor. Așadar pot apărea simptome fizice înainte de plecarea la grădiniță/școală cum ar fi: dureri de cap sau de burtă, diaree sau probleme fizice. Dacă acestea trec nevăzute, iar stările continuă, copilul poate dezvolta mai multe afecțiuni, cele mai întâlnite fiind: izolare socială, apatie, tristețe, alte frici.
Cel mai bine ar fi ca parinții să intervină de la primele apariții ale manifestărilor prezentate mai sus pentru a asigura o bună funcționare și dezvoltare a copilului. Intervenția părinților este foarte importantă însă ajutorul specializat este cea mai bună soluție. Terapeutul și psihologul vor putea gestiona mai bine situația cunoscând procesele care stau ân spetele acesteia și, oferind sfaturi despre modul în care se poate acșiona ca parinte în asemenea cazuri.
Un articol scris de:
Vlad Guluță,
Student la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB
