Descoperă · marți, 19 ian.

Respiro Help

În (căutarea) construirea fericirii

 

Fericirea este sensul și scopul vieții, traiectoria și finalul existenței umane. (Aristotel)

Dacă ar fi să îi dăm dreptate lui Aristotel, nu ar încăpea nicio îndoială că noi, oamenii, trăim căutând avid fericirea. Știm că, a căuta înseamnă a încerca să obții ceva, iar a încerca înseamnă a te strădui. Cu toate acestea, de multe ori, ori cât de mult ne-am strădui, se întâmplă ca lucrurile să nu iasă așa cum ne-am dori. Și atunci, ce ne rămâne de făcut? Parafrazându-l pe Reinhold Niebuhr, în astfel de situații nu putem decât să acceptăm cu seninătate lucrurile pe care nu le putem schimba, să avem curajul de a schimba lucrurile pe care le putem schimba și, nu în ultimul rând, să cunoaștem diferența dintre aceste două lucruri.

Altfel spus, un prim pas în construirea fericirii constă în clasificarea lucrurilor în două categorii: lucruri care pot fi schimbate, asupra cărora am control - de exemplu, îmi pot modifica un gând care mă face să mă întristez - și lucruri care nu pot fi schimbate, care nu depind de mine, precum moartea unei persoane apropiate. Următorul pas este acela de a accepta faptul că există lucruri care nu se vor modifica oricât am încerca – spre exemplu, oricât de mult ne-am dori să facem asta, nu putem readuce pe cineva care a trecut în neființă înapoi în viața noastră. Și, în fine, ultimul pas presupune a lua atitudine. În cazul de față, a trece de la a căuta fericirea în locuri unde ea nu mai există – de exemplu, în relații care s-au sfârșit, la a o construi aici și acum cu ceea ce ne este la îndemână.

Atunci când ne angajăm să construim ceva, trebuie să avem în vedere un plan, plan după care urmează să formăm întregul prin asamblarea părților sale componente. Avem întregul – fericirea, dar nu cunoaștem care sunt acele elemente care compun fericirea și nici un plan după care să acționăm nu avem. Sau, cel puțin, nu încă.

Din fericire, studiile lui Martin Seligman, dar și rezultatele altor studii din domeniul psihologiei pozitive, ne vin în ajutor. Datorită acestor studii știm că a fi fericit însemnă a trăi o viață plăcută, bună și cu sens. Atunci când obținem sau putem face lucrurile pe care le dorim, fapt care ne crează emoții pozitive, ducem o viață plăcută. Viața bună se clădește pe recompensele primite din folosirea punctelor noastre forte în principalele domenii ale vieții. Iar viața cu sens presupune să trăim ghidați de un set de valori și să punem valorile respective în slujba a ceva mai important decât noi. Așadar, fericirea se compune din trei elemente distincte – viață plăcută, viață bună și viață cu sens.

Tot Aristotel ne spune că fericirea depinde de noi. Astfel, fiecare dintre noi își poate construi fericirea asigurându-se constant că duce atât o viață bună, cât și o viață plăcută și mai important, o viață cu sens. Având grijă de aceste trei aspecte ale fericirii, nu doar că ne vom simți mai bine, ci, conform studiilor, vom fi mai sănătoși, vom avea un succes profesional mai crescut, ne vom implica mai mult în activități sociale, vom avea o satisfacție crescută în relațiile romantice și de prietenie.

Pentru o viață bună. Realizează o listă cu 10 activități care îți fac plăcere. Programează-ți activitățile respective pentru următoarea săptămână. Pentru un gram de motivație în plus, spune și celor din jur ce ai de gând să faci, mai ales dacă activitățile implică și alte persoane.

Pentru o viață plăcută. Descoperă-ți principalele cinci puncte tari accesând link-ul - https://www.viacharacter.org/survey/account/login. În fiecare zi, timp de o săptămână, folosește unul dintre cele cinci puncte tari într-un mod nou și diferit.

Pentru o viață cu sens. Notează pe o foaie care sunt cele mai importante lucruri pentru tine în relații, educație/carieră, timp liber, minte, corp și spiritualitate și în responsabilitățile zilnice. Alege pentru fiecare domeniu cele mai importante 3 valori, iar pentru fiecare valoare propune-ți o serie de activități pe care să le faci și care să reflecte valoarea respectivă.

Acum că ai aflat aceste lucruri despre fericire nu-i așa că, precum Frida Kahlo, și tu crezi că, încetul cu încetul, vei fi capabil să îți rezolvi problemele și să supraviețuiești? Ține minte, mereu ne vom confrunta cu lucruri asupra cărora avem control, dar și cu lucruri care nu depind de noi. Ca să nu uiți asta, poți, în fiecare seară, să te gândești la trei lucruri bune care s-au întâmplat în ziua respectivă și să cauți pentru fiecare lucru câte o explicație.

Autor: Mădălina Vacariu, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

 

Resurse:

Lejuez, C. W., Hopko, D. R., Acierno, R., Daughters, S. B., & Pagoto, S. L. (2011). Ten year revision of the brief behavioral activation treatment for depression: revised treatment manual. Behavior modification, 35(2), 111-161.

Seligman, M. E. (2002). Positive psychology, positive prevention, and positive therapy. Handbook of positive psychology, 2(2002), 3-12.

Seligman, M. E., Steen, T. A., Park, N., & Peterson, C. (2005). Positive psychology progress: empirical validation of interventions. American psychologist, 60(5), 410.

Dacă vrei să afli mai multe despre subiect:

Media:

https://www.instagram.com/p/CHxzWYhpl7P/?utm_source=ig_web_button_share_sheet

https://www.ted.com/talks/robert_waldinger_what_makes_a_good_life_lessons_from_the_longest_study_on_happiness?utm_campaign=tedspread&utm_medium=referral&utm_source=tedcomshare

Podcast-uri:

https://anchor.fm/mind-architect/episodes/Sezonul-1--Episodul-6---Fericirea-i-nefericirea--pe-baz-de-neurochimie-e9bv3p/a-a140gnu

https://anchor.fm/mind-architect/episodes/Sezonul-3--Episodul-1---Ce-este-fericirea-i-cum-o-putem-maximiza-cu-ajutorul-tiinei-ejes3c/a-a36afvt

Cărți:

Breuning, L. G. (2015). Habits of a happy brain: retrain your brain to boost your serotonin, dopamine, oxytocin, & endorphin levels. Simon and Schuster.

Peterson, C., & Seligman, M. E. (2004). Character strengths and virtues: A handbook and classification (Vol. 1). Oxford University Press.

Seligman, M. E. (2012). Flourish: A visionary new understanding of happiness and well-being. Simon and Schuster.

Szentagotai-Tătar, A., & David, D. (2017). Tratat de psihologie pozitivă. Iaşi: Editura Polirom.

Articole Similare

În mintea unei persoane cu depresie
Te-ai gândit vreodată că perspectiva ta asupra timpului, asupra trecutului, prezentului și viitorului poate influența felul în care îți trăiești viața și în care te simți?
Copiii și lumea digitală
Copiii petrec timp mai mult ca niciodată privind către ecrane, fie că este vorba de smartphone, tabletă, televizor, computer sau alt dispozitiv.
Bulimia: ce este, de ce apare și cum o putem combate
Această tulburare poate afecta funcționarea zilnică normală a persoanei.
Împăcarea intimităţii emoţionale cu cea sexuală în relaţiile de lungă durată şi căsnicii
Studiile au arătat că oamenii sunt mult mai atraşi de partenerul lor atunci când acesta întreprinde o activitate care îl pasionează.
Recomandări cu privire la insomnie
Insomnia este un simptom sau o tulburare distinctă care se manifestă prin dificultăți în a adormi, somn de slabă calitate sau insuficient.
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!