Implicarea părinților în viața școlară a copiiilor -Partea I-
O mare parte din viața adultului părinte este ocupată de creșterea copilului, orientată înspre oferirea maximului de confort și educație.
O dată cu obținerea rolului de părinte, fie el unul matern sau patern, sfaturi din cele mai diverse se ivesc din toate părțile. Din acest motiv, aceștia pot ușor ajunge în situația în care să nu știe calea pe care să o apuce, ne având idee care alegere are fi cea mai benefică pentru copil.
Un lucru este însă sigur: creșterea,dezvoltarea și educarea celor mai mici necesită implicarea părinților și construirea unui parteneriat între cele două părți. Această colaborare va fi tema centrală a articolului de față care încearcă urmărirea unora dintre datele pe care literatura de specialitate orientată spre Psihologia Școlară le oferă cu privire la acest subiect.
Implicarea părinților în viața școlară a copiilor presupune oferirea resurselor de care dispun, fie ele unele de timp, energie, atenție sau abilități deținute de către adult. Când vine vorba de mediul școlar, implicarea poate fi manifestată prin participarea la ședințele organizate de către profesori, vizitarea școlilor cu profile diferite, participare la „zilele porților deschise”.
O altă modalitate este cererea feedback-ului din partea profesorilor cu scopul de a afla informații legate de munca elevului, pentru a înțelege care sunt abilitățile lui, dar și pentru a indentifica posibile probleme pe care să le remedieze și prin munca depusă în afara școlii. Această „muncă depusă în afara școlii” face referirea la tipul de implicare în mediul de acasă.
Temele și proiectele realizate cu copiii sunt cele mai frecvente activități incluse în această categorie. La acestea se pot adăuga și alte acțiuni practice prin care elevul să își exerseze abilitățile sau să își formeze unele noi; acestea pot fi realizate și în afara casei prin participarea la diverse sporturi, cercuri de creație, de muzică, de pictură.
Implicarea poate fi înțeleasă și sub forma vizionării unor documentare, piese de teatru sau vizitarea unor muzee ori chiar prin simple conversații despre experiențele trăite la școală.
Implicarea părinților este un proces foarte important, întrucât, din relația cu ei, cei mici pot învăța o multitudine de abilități pe care adulții deja le dețin. Mecanismul de învățare socială susține că prin observarea adulților copiii pot să preia și să imite acțiunile văzute. De exemplu, un copil care își vede mama împărțind mâncarea cu tatăl său va avea o mai mare posibilitate de a face și el acest lucru la școală cu un coleg.
Fenomenul are însă și o valență negativă: în lipsa atenției, se pot învăța și comportamente nepotrivite sau nesănătoase care ulterior ajung obișnuințe mai greu de înlocuit. Așadar, părinții trebuie să analizeze modul în care se comportă în general și mai ales în preajma copiilor, pentru a putea oferi modele de acțiuni benefice pentru aceștia din urmă.
În cazul adolescenților (11/12-17/18 ani) părinții trebuie să trateze mai precaut implicarea în viața academică. Adesea ei pot fi rezervați când vine vorba de relația cu familia, fiind o perioadă în care accentul se mută mai degrabă spre prieteni; aceste lucruri sunt considerate naturale dezvoltării sociale specifice la acestă vârstă.
În acest caz, conversațiile referitoare la modul în care doresc ca părinții să le ofere sprijin, despre activitățile pe care doresc să realizeze în comun și cele în care au nevoie de intimitate sau autonomie ar putea fi un punct util de pronire.
La această explicații se pot adăuga câteva dimensiuni care au relație directă cu modul de implicare în viața academică a copiilor. Descrierea acestor dimensiuni poate fi accesată prin parcurgerea articolului „Implicarea părinților în viața școală copiilor- Partea a II- a”.
Un articol scris de:
Maria Coșuțiu, studentă Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB Cluj