Ce este stresul și cum îi facem față?
Conceptul de stres reprezintă sindromul de adaptare care apare în urma agresiunilor mediului și cuprinde aspecte ce duc la disconfort. Prin disconfort înțelegem încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare.
Termenul a fost dat de Hans Hugo Bruno Selye. Acesta definește stresul ca ansamblu de reacții ale orgnismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali. Aceștia fiind natură fizică, chimică, bilologică sau psihică. Reacțiile respective constau în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine.
Starea de disconfort oferită de stres apare atunci când nu avem resursele necesare sau nu suntem pregătiți pentru o anumită situație, iar efortul depus înspre rezolvarea acesteia ne dezorganizează viața: suntem agitați, nu ne mai concentram, omitem lucruri, nu putem gândi rațonal. Stresul poate fi de două feluri: stres pozitiv (eustres) și stres negativ (distres). Dintre cele două, distresul este cel mai des întâlnit.
Eustresul reprezintă o stare de stres care produce reacții fiziologice și psihice importamente. Când vorbim despre acest tip de stres, vorbim despre agenți stresori cu semnficație benefică, aceștia fiind trăiri psihice pozitive sau palpitante. Aflarea unei vești bune, revederea cu o persoană dragă, un spectacol comic așteptat, activitățiile de genul ”senzații tari” sau faptul că am trecut un examen important, toate pot fii agenți ai eustresului.
Dintre cele două, distresul este cel mai des întâlnit. Este o reacție dată de interpretările egative ale evenimentelor neplăcute. Efectele stresului negtiv nu se răsfrâng doar asupra psihicului, ci și asupra fizicului. Acesta poate duce la schimbări fiziologice afectând organele mai slabe aducând un risc crescut de îmbolnăvire. În continuare, atunci cînd facem referire la stress, ne referim la valența negativă a acestuia.
Stresul reprezintă o relație particulară între persoane și mediu. În cadrul acestei relații, persoana evaluează mediul ca impunând situații și solicitări cărora resursele pe care le posedă nu le pot face față și îi amenință starea de bine. Altfel spus, ne putem simți depășiți de situație din cauza faptului că nu știm cum să trecem peste. Evaluarea și încercarea de a combate aceste situații generează mecanisme de coping.
Copingul reprezintă un efort atât cogitiv, cât și comportamental de a face față stresului. Un exemplu relevant și, totodată, des întâlnit mecanism de coping este fumatul. Este un comportament care pe mulți îi ajută să se calmeze în situațiile stresante. Mulți declară că după o țigară sunt mai relaxați. Fumatul este un mecanism de coping, dar nu este unul tocmai sănătos și este de preferat să-l evităm. Nu toate mecanismele de coping sunt sănătoase, unele afectând organismul și chiar și funcționarea noastră zilnică.
Ce trebuie să știm despre mecanismele de coping astfel încât să le deosebim pe cele utile de cele nesănătoase, este faptul că se clasifică în următoarele forme: strategii de coping care ne pot dăuna și strategii de coping care ne ajută să trecem peste stres cât mai eficient. O caracteristică diferențială a celor două tipuri de mecanisme este durata de timp pentru care ne ajută.
Cele pozitive au un efect atât bun pe moment, cât și pe viitor fără a se resfrânge negativ asupra noastră mai târziu. Cele negative ne ajută pe moment să uită sau să facem fața stresului care ne macină, însă pot avea urmări severe pe viitor. Linia pe care pășim atunci când dezvoltăm mecanismele de coping este una subțire în sensul în care putem foarte ușor să alegem un mecanism dăunător care are efect doar pe o scurtă perioadă, agravând mai mult problemele pe care le avem.
Mecanismele de coping pot fi de origine fizică sau psihică. Cele fizice reprezentând comportamente, pe când cele psihice se referă la modul în care noi gândim anumite situații. Țin să repet că ambele pot fi negatiev si pozitive. Un mecanism de coping psihic poate fi coping-ul religios. Acesta ajută persoanele care îl adoptă ca să facă fața stresului și să treacă peste situațiile grele.
În acest caz, mecanismul ales nu este daunător, faptul că apelăm la credință și divinintate nu se răsfrînge negativ asupra noastră. Ruminatia poate fi unul dintre mecanismele cognitive dăunătoare. Ruminatia o putem descrie ca o stare de meditare nesfârșită, persistentă și, de obicei, pe o singură temă. Faptul ca ne gândim mereu și excesiv la temerile noastre sau la situațiile grele devine foarte greu să ne concentrăm la ce se întâmplă în jurul nostru și la celelalte aspecte ale vieții noastre.
După cum putem observa mecanismele de coping sunt un fenomen foarte complex, însă nu greu de înțeles. Trebuie să fim atenți la comportamentele în care ne angajăm atunci când vrem să facem față stresului. Este util să cunoaștem tipurile de stres și strategiile pe care le putem folosi. Totuși este bine să nu uităm că dacă avem nevoie de ajutor putem să apelăm la un specialist.
Un articol scris de:
Vlad George Guluță,
Student la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB
