Ce este conformismul?
Există două studii faimoase despre conformitate: unul privind ghicitul pe întuneric; altul despre decizii luate într-o situație simplă ca lumina zilei. Un studiu efectuat în urmă cu 80 de ani de Muzafer Sherif, le solicita studenților să stea într-o cameră întunecată, privind un punct unic de lumină. Li s-a cerut să spună când se mișcă punctul, încotro și cât de mult. De fapt, lumina era staționară. Dar în cameră erau complici ai celui care efectua experimentul, spunând cu voce tare că îl vedeau mișcându-se. Ceea ce au descoperit a fost că oamenii obișnuiți s-au lăsat influențați de complice, fiind de acord cu modul în care judeca acesta lucrurile. În cele din urmă, judecătorul „real” e convins că lumina staționară se mișcă. Astfel într-o situație ambiguă și neclară, oamenii tind să urmeze comportamentul colegului care afișează încredere și consecvență. Ne uităm la alții ca să ne lămurească ce se întâmplă.
Cel de-al doilea studiu a fost efectuat în 1952, de un psiholog numit Solomon Asch. Studenții, în grupuri de câte cinci, au fost rugați să participe la o cercetare despre percepție. Li s-au arătat aproximativ 30 de perechi de planșe: „o planșă standard” și o „planșă de comparație”. Planșa standard avea o linie, iar cea de comparație, trei linii, denumite A, B, C, cu lungimi diferite. Trebuia să spui doar care dintre cele trei are aceeași lungime cu linia de pe planșa standard. Era evident și clar. Dar ce nu știa participantul la experiment era că toți ceilalți patru studenți voluntari erau complici, iar el era pus întotdeauna să răspundă ultimul, după ce auzea răspunsurile celorlalți. Aproximativ o treime dintre participanți s-au conformat grupului. Unii au dat răspunsul corect, dar s-au simțit, în mod clar, neplăcut din cauza asta.
De ce îi urmăm pe alții?
Întrebarea fundamentală este de ce se conformează oamenii: Răspunsul este că o fac pentru că vor să aibă dreptate și să fie plăcuți de ceilalți. Oamenii se uită la ceilalți după indicii despre cum să se comporte. Cu cât credem că aceia din jurul nostru sunt mai informați, cu atât mai mult „urmăm mulțimea”. Pare un proces rațional. Ne conformăm și pentru că ne place să ne „integrăm”, să dispunem de acceptare socială. Aceasta este esența presiunii sociale. Cei mai mulți gândim despre noi înșine că suntem membrii unui grup social. Pentru a fi membru, trebuie să urmezi regulile și normele. Așadar, conformitatea socială ne ajută să ne menținem apartenența la grup. Însă, totodată, putem deveni și anticonformiști.
Cercetările arată și faptul că există o serie de predictori de personalitate și culturali ai conformității. Oamenii cu încredere scăzută în ei și cu atitudine mai autoritată se conformează mai mult. Cei care sunt mai maturi și au un ego mai puternic se conformează mai puțin. De asemenea, conformitatea prezintă și factori culturali. Culturile mai individualiste pun mai puțină presiune pe factorul de conformitate, decât culturile colectiviste. La fel, cei care împărtășesc viziuni religioase sau politice puternice tind să fie mai conformiști.
Sursa: Furnham, A. (2017). 50 de idei pe care trebuie să le cunoști. Psihologie. București: Litera, pp. 100-103.
