Agresivitatea… impuls sau comportament învățat?

Conceptul de agresivitate a fost discutat și abordat încă din cele mai vechi timpuri. În domeniul psihologiei putem aborda agresivitatea ca fiind un comportament învățat. Această teorie pune accentul pe manifestarea agresivității ca urmare a stimulilor de ordin intern, dar mai ales de ordin extern (recompense, pedepse). Așadar, dacă un astfel de comportament este întărit pozitiv, adică recompensat, frecvența lui va crește. Desigur, agresivitatea poate fi învățată și prin învățare vicariantă (învățarea comportamentelor în funcție de recompensele/pedepsele primite de ceilalți) sau prin observarea comportamentului părinților, a persoanelor din anturaj, dar și ca urmare a expunerii la stimuli care implică agresivitate (jocuri video, filme).

Agresivitatea se asociază de cele mai multe ori cu o toleranță scăzută - incapacitatea noastră de a tolera disconfortul, problemele, frustrările, dificultățile și emoțiile dureroase. De multe ori ni se întâmplă ca în astfel de cazuri să simțim agitație, tensiune, iar atenția și capacitatea de concentrare să ne scadă. Lipsa unei recompense imediate pentru un efort susținut, depus poate conduce la stres. Astfel, intervine și violența sau agresivitatea. Imposibilitatea noastră de a coopera și de a depăși situațiile cu un grad ridicat de stres ne poate face agresivi, din păcate, chiar și cu cei dragi sau cu persoane nevinovate.

Toleranța scăzută la frustrare dă o notă subiectivă și mai catastrofică acelei situații, amplificând stările și trăirile pe care le determină. Cu toate acestea, persoanele aflate în această situație nu iau măsuri pentru a remedia sau soluționa problema. Acestea se complac, oarecum, în acea stare tensionată. Ele cred că sunt incapabile să facă ceva pentru a rezolva problema și pentru a-și îmbunătăți propria stare.

Desigur, uneori, cu toții suntem copleșiți de griji, probleme, de schimbări care au loc în mod inevitabil în viețile noastre, însă, doar cu răbdare și toleranță vom putea trece peste acele momente și vom putea fi pregătiți pentru provocările care ni le va aduce ziua de mâine.

Din punct de vedere social-cognitiv, agresivitatea se formează pe modelul: eveniment generator - credința despre acel eveniment - comportament. În cazul acestor persoane, orice situație cotidiană poate fi percepută ca amenințătoare sau insuportabilă, iar această perspectivă subiectivă conduce, în final, la violență și la comportament agresiv.

Acum, că suntem mai familiarizați cu ce înseamnă agresivitatea și care ar fi sursele ei, putem reveni la subiectul nostru principal - violența în familie și urmările ei.

De ce sunt agresivi părinții cu copiii lor? Răspunsul la această întrebare poate varia, de la caz la caz. Câțiva posibili factori generatori ar fi: abuzul de substanțe (alcool, droguri), incapacitatea adultului de a-și controla emoțiile, un comportament învățat (poate chiar de la părinții lui), factorii culturali, influența mediului sau chiar o predispoziție genetică.

Cu toții știm sau am auzit de nenumărate ori că abuzul de substanțe poate avea urmări nefaste asupra organismului, dar și asupra psihicului. Consumul excesiv de alcool sau droguri poate conduce atât la diverse afecțiuni și disfuncții ale organismului, cât și la un dezechilibru psihic și emoțional. Contactul cu substanțe creează o stare psihică de euforie, însoțită de modificări neurologice, care vor genera senzații de disconfort și necesitate în momentul în care substanța nu mai este prezentă. Persoanele dependente dezvoltă simptome fizice de sevraj (anxietate, agitație, tremor, tensiune arterială crescută, chiar convulsii). Aceste pot dezvolta, de asemenea, toleranță la substanță, având nevoie de cantități tot mai mari pentru a obține starea de euforie dorită.

Mai mult, cercetări în domeniul geneticii comportamentale au relevat faptul că agresivitatea poate să apară încă din momentul construcției ADN-ului. Totodată, stresul crescut al mamei în timpul sarcinii sau agresarea acesteia, până și modul de îngrijire și comportamentul față de copil în primele zile de viață, pot genera modificări în structura ADN-ului și predispoziții spre un dezechilibru emoțional și comportamental.

Agresivitatea poate fi menținută sau chiar încurajată de factori culturali, de mediu, depinzând de comportamentul promovat fie în familie, fie în cultura sau țara de apartenență. În unele societăți și mentalități, agresiunea este privită ca o formă de autoritate, de a impune respect asupra copilului.

Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care unii părinți manifestă un comportament agresiv asupra copiilor. Agresiunea poate fi atât fizică, cât și verbală și se poate revărsa asupra copilului fie în cazul în care acesta a avut un comportament indezirabil, neadecvat într-un anumit context, fie doar din necesitatea sau pulsiunea adultului de a-și descărca emoțiile. Însă, agresiunea nu va rezolva problema. Copilul va fi mai receptiv pe termen lung, abia în în momentul în care i se va explica cu răbdare și calm ce a greșit.

Un articol scris de: Maria Moga