Abilități academice sau sociale? – dezvoltarea preșcolarului (I)
Între preocupările părintelui modern, poți identifica tot mai des grija pentru abilitățile „academice”. Știe cifrele? Recunoaște formele geometrice? Poate citi pe litere? Poate vorbi în limba engleză? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care consumă tot mai mult din resursele părintelui de astăzi. Și totuși, să fie oare aceasta miza anilor de preșcolaritate?
Studiile de specialitate încearcă să răspundă acestei întrebări, sugerând că balanța ar înclina mai degrabă spre un vehement „nu”. Așadar, cercetătorii indică faptul că, în fapt, abilitățile sociale sunt cele a căror dezvoltare ar trebui să fie prioritară la această vârstă. Un argument covingător în acest sens este faptul că, pe termen lung, un copil dezvoltat social încă din perioada preșcolarității va deveni un adult mai adaptat decât unul care are însușite toate abilitățile academice, dar care nu și-a atribuit moduri sănătoase de interacțiune cu ceilalți. Mai mult, studiile indică o mai crescută stare de bine ca adult pentru copiii aflați în prima situație descrisă, cunoștințele școlare sau statutul economic contribuind mai puțin la această stare generală de mulțumire cu propria viață.
Până în acest punct, accentul a căzut mai degrabă pe balanța abilități academice - abilități sociale și spre talerul care atârnă mai greu pentru dezvoltarea pe termen lung a copilului. Dar până la urmă, care sunt acele competențe sociale pe care le-ar putea urmări un părinte?
Un prim răspuns ar fi răbdarea, urmărită la copii, cel mai adesea, sub forma așteptării rândului. Fie că e vorba de a aștepta rândul până să primească mingea ori să aștepte până îi vine rândul să spună poezia, răbdarea este una dintre abilitățile de care cel mic va avea nevoie întreaga sa viață. Tot în această categorie putem include și împărțitul jucăriilor, una dintre marile provocări pentru copiii aflați în săli de grupă unde colegii tind, mai mereu, spre aceleași jucării. Un copil care învață să dea și celuilalt din ceea ce i-a adus lui bucurie, va ști și ca adult că grija se îndreaptă nu doar spre propria persoană, ci și spre ceilalți.
Și dacă tot a venit vorba de jucării, o altă abilitate socială utilă preșcolarului este aceea de respectare a regulilor, fie prin activitățile structurate din cadrul programului de grădiniță, fie prin joc nestructurat. Dacă e vorba de prima situație, este limpede că activitatea didactică în care cei mici sunt implicați presupune anumite reguli: vorbim pe rând, ascultăm ce spun și ceilalți, stăm pe loc atunci când citim o poveste, cerem un obiect de care avem nevoie etc. Aceleși norme le putem găsi și în cea de-a doua situație, jocul nestructurat, dar acesta presupune o mai mare libertate în alegerea temei: copiii pot ei să aleagă jucăriile pe care le implică în activitatea lor recreațională, decid ei dacă jocul va fi de-a bucătarii, animăluțele din pădure sau constructorii de mașini. Cert este că, pentru un copil care învață de pe acum că există anumite reguli care nu pot fi flexibilizate, în perioada adultă se va adapta cu o mai mare ușurință la un loc de muncă, unde nu va avea libertatea să facă mereu doar ceea ce dorește.
Un alt răspuns ar fi controlul impulsurilor. Dacă stăm să ne gândim, ca adulți ne lovim de o multitudine de situații în care, primul lucru pe care e vine să îl facem nu este și cel mai potrivit. Când un coleg de muncă ne supără, poate nu ne ghidăm după impulsul de a țipa imediat la el, ci îi spunem într-o manieră civilizată ce ne-a deranjat. Dar oare ce face un copil care, în perioada preșcolară nu poate, biologic vorbind să oprească astfel de impulsuri cu ușurință? Răspunsul este: lovește. De multe ori, copiii se confruntă cu ceea ce noi numim „agresivitate” pentru că creierașul lor nu a ajuns încă la maturitatea unui adult. Așadar, perioada preșcolarității este un moment foarte bun de exersare a acestui control, prin intrarea în diferite situații care să le solicite această abilitate, alături de un adult care să le poată veni în ajutor.
Un articol scris de Maria Coșuțiu, psiholog
