Titlul scris cu litere roșii, pe fondul unei coperte negre, nu-mi dădea decât indicii cu privire la practici oculte, magie neagră și jertfe pentru zei. Contrar așteptărilor mele, Arsă de vie, de Souad, evocă o poveste dramatică, pe cât de șocantă, pe atât de reală.

Precum eroinele bine-cunoscutelor cărți Eu sunt Malala și Drumul către libertate, Souad este o învingătoare, o excepție printre femeile din țara din care provine, o supraviețuitoare care a luptat pentru viața ei și care trăiește acum pentru a și-o povesti. „Nu pot decât să vorbesc”, mărturisește ea, „este singura armă pe care o am.”

Souad își scrie povestea, mărturia unei vieți în care mai degrabă s-a târât decât a trăit, pe tărâm palestinian, în Cisiordania. În satul natal, un blestem mai mare decât cel de a fi femeie era acela de a te îndrăgosti de un bărbat pentru care nu ai fost negociată. Da, negociată, căci în mediul respectiv, dacă unui bărbat i se oferea, la alegere, o femeie sau un animal, ar fi stat doar puțin pe gânduri până să aleagă animalul, cel din urmă fiind considerat mai rentabil.

În lumea lui Souad, bărbatul era temelia societății, iar femeile munceau ca niște sclave și aveau parte de prohibiții drastice: le era interzis să privească bărbați în ochi, fetele nu puteau să se plimbe singure, nu mergeau la școală, iar tradițiile și cuvântul tatălui sau al soțului erau literă de lege. Aceea care nu respecta orânduielile era pedepsită sau omorâtă, faptul în sine fiind un act lăudabil, numit „crimă de onoare”.

Souad era a treia fată într-o familie în care existau deja prea multe fete, motiv suficient de puternic pentru a fi bătute regulat de către tatăl lor care le ura din pricina aceasta. „Singurul vis de libertate era căsătoria: plecarea din casa tatălui pentru a ajunge în casa soțului, de unde nu te mai întorci nici dacă ești bătută.” Vârsta pentru măritiș era de maximum 14 ani, fiind o rușine să o depășești. Însă surorile se căsătoreau întotdeauna în ordinea nașterii.

La 17 ani, Souad se îndrăgostește de un vecin, în persoana căruia își pune speranța unei eventuale salvări și își urmează dragostea până la capăt.

Într-o societate în care bărbații au toate drepturile, iar femeile, numai îndatoriri, să visezi la o căsătorie din iubire este un lux, ba chiar un păcat pentru o femeie. Souad ajunge să-și consume dragostea și trupește, rămânând însărcinată. Cum nu poate ascunde la nesfârșit rodul unei greșeli ce ar putea atrage rușinea asupra acoperișului sub care locuiește, familia ei descoperă fapta și, in extremis, ia măsuri drastice, greu de înțeles pentru cititorii europeni.

Scrisă într-o manieră simplă, brutală și plină de suspans, Arsă de vie este o relatare care șochează pe moment, răscolește sufletul în profunzime și dăinuie prin ecouri în mintea cititorilor. Este un izvor de furie și conștientizare, un apel la umanism și, în cele din urmă, o experiență pe care multe alte femei sunt datoare, prin naștere, s-o repete. De aceea, pentru mine, cartea aceasta nu reprezintă numai un titlu roșu scris pe o copertă neagră.

„Mi-am povestit viața pentru prima oară, forțându-mă să scot din memorie cele mai ascunse lucruri. A fost mai istovitor decât o mărturie în public și mai dureros decât să răspund la întrebările copiilor. Sper că această carte va călători prin lume, că va ajunge și în Cisiordania și că bărbații nu o vor arde.” (Souad, 31 decembrie 2002)

Biografia Arsă de vie, scrisă de Souad împreună cu scriitoarea Marie-Thérèse Cuny, a fost publicată de Editura Polirom, în 2017, cartea fiind tradusă de Oana Cătălina Popescu.

Articol scris de Renata-Adelina Ionescu