Ce este perfecționismul și ce poți face în privința acestuia
Adesea ne descriem pe noi sau pe ceilalți ca fiind „perfecționiști”, însă nu știm care sunt aspectele relevante ale perfecționismului și cum poate fi modificat.
Să te expui unei situații noi presupune să renunți pentru moment la ideile și proiecțiile tale legate de posibilități. Ceea ce vreau să susțin este de fapt deschiderea față de noutate și beneficiile aduse de această expunere. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne aruncăm cu „capul înainte”, ci mă refer la acceptarea situaților care nu se potrivesc cu gândurile tale inițiale. De exemplu, ne dorim în mod exagerat să avem o casă perfectă,curată și ordonată, iar ca să facem asta avem nevoie de soluții de curățare. Și dacă nu avem acele soluții pe care le dorim și despre care credem că doar cu acestea putem curăța? O să renunțăm la curățenie și o să o amânăm?
Ei bine, această inflexibilitate în standarde, rigiditate a „regulilor” constituie perfecționismul. Mai mult decât atât, comportamentul de amânare apare ca manifestare a nemulțumirii de îndeplinire a acestor standarde inflexibile și reguli rigide – „oar cu soluția X și numai cu ea pot să fac curat astfel încât să-mi fie ordonată casa, o casă perfectă”. Desigur că perfecționismul ține de cât de imperative sunt aceste gânduri și idei, tăria și rezistența lor cu alte cuvinte. Astfel, dacă nu suportăm o alternativă la standardele noastre și avem comportamente de amânare prin care se înțelege că nu acceptăm alternativele, este probabil să avem o doză de perfecționism.
Cum s-a dezvoltat și ce putem face în acest caz?
Perfecționismul este o caracteristică ce vizează adesea rezultatele, performanța. De aceea este dificil de „scăpat” sau de „modificat” aceste standarde inflexibile și reguli rigide, pentru că ne găsim justificarea că ar conta decisiv în obținerea unor rezultate bune (casă curată, note mari la școală ). Refuzăm să credem că se poate și altfel, iar refuzul se exprimă prin amânare. Perfecționismul s-a clădit în timp, cărămidă peste cărămidă, odată cu rezolvarea mai multor probleme. Pe măsură ce am rezolvat probleme cu aceași metodă, ne-am fixat-o ca fiind singura modalitate de a obține rezultate performante (spre exemplu gândul că „dacă o să fac curat cu alte soluții de curățare, casa nu o să fie ordonată, nu o să fie o casă perfectă”).
Cea mai eficientă metodă de a modifica standardele și regulile proprii este expunerea la alternative. Experiența de a ne expune la o acțiune pe care noi o inițiem și noi o facem, ne va confrunta cu noi posibilități de a rezolva problema. Aceste noi posibilități de a rezolva problema o să ne aducă dovezi care vor flexibiliza standardele și regulile.
Exemple:
- Standard inflexibil: „Casa trebuie să fie perfectă, ordonată și curată” - regulă rigidă: „Ca să fie ordonată și curată, trebuie să folosesc soluția de curățare X și să șterg praful de 10 ori”. Expunerea la alternative: „O să folosesc soluțiile de curățare pe care le am în casă și e suficient dacă șterg praful de două ori”.
- Standard inflexibil: „Trebuie să învăț foarte bine ca să iau note mari” - regulă rigidă: „Ca să reușesc, trebuie să citesc de mai multe ori acelaș text și trebuie să nu greșesc. Doar așa o să am rezultate bune”. Alternative: „Învățarea și obținerea rezultatelor depind de scopuri și cerințele unei probleme. Prin urmare, în funcție de tipul problemei, uneori e nevoie să selectez idei dintr-un text sau să fac asocieri între ele”.
Din exemplele date, observăm că expunerea la încercarea alternativelor implică confruntarea cu greșeala. Ca să „scăpăm” de perfecționism și de comportamentele contraproductive, psihologii recomandă expunerea la greșeală și acceptarea alternativelor care nu se potrivesc cu standardele noastre inflexibile și regulile rigide.
Autori: Paul Zagon & Adrian Tamas, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
