La mare, la soare, cu cartea în buzunare…
Am fost mai mulți ani reporter de teren și aproape de fiecare data când mergeam să iau un interviu unui oficial, fie că era primar sau director de instituție, persoană publică sau un om simplu, iar filmarea era realizată în interior, persoana respectivă sau cameramanul îmi spuneau “ să luam un cadru cu biblioteca”. Persoana respectiv să fie filmată în dreptul unor cărți; cadrele de legătură ori ilustrația erau și ele într-o legătură cu cartea. Omul filmat în timp ce răsfoiește o carte sau o așează pe raft.
Același lucru și în fotografiile oficiale sau tip portret. Personajul principal stă pe fotoliu, cu cartea deschisă, ori la birou cu biblioteca încărcată în fundal.
Nu știu câți dintre voi vă amintiți de vremurile când au apărut cărțile cartonate din diverse colecții care se vindeau împreună cu ziarele. Cunosc pe cineva care a înlocuit vechile bibelouri cu aceste cărți, pentru că arătau mai frumos, dar nu că a citit nici măcar una dintre ele. Zilele astea am văzut că se portă pe rețelele sociale cadrele la mare, pe plajă cu cartea lângă un pahar de suc, sub o umbrelă sau sub o pălărie misterioasă. E chiar cool uneori să fii în preajma unei cărți.
Astăzi cartea e mai mult decât un obiect decorativ, e un simbol.
E un simbol că ești cult, că nu te preocupi doar de mărunțișuri, ci îți hrănești și sufletul. E foarte bine!
Dar, nu e suficient.
Cititul poate fi bulimic, citești mult și prost sau degeaba. Ce faci în timpul în care nu citești ar trebui să aibă mult de-a face sau a spune cu ceea ce citești. Ceea ce faci atunci când închizi cartea spune despre tine mai multe decât titlul pe care l-ai bifat sau citatul pe care l-ai postat pe net. Așa că e bine să citești, nu e atât de relevant dacă văd alții că citești, dar e foarte important ca ceea ce citești să își pună amprenta pe cum trăiești, pe deciziile pe care le iei, în relațiile cu cei din jur și cu tine.
Cititul a fost și rămâne un obicei care împlinește o nevoie superioară a omului. Nu mori dacă nu citești, întâlnirea cu cartea nu are loc în virtutea unui instinct, tocmai de aceea oamenii sunt singurele ființe care au această nevoie.
Dar ce nevoie împlinește cititul? De ce citim?
Citind învățăm să vorbim, să scriem, ne punem întrebări, avem o gândire critică, aflăm lucruri noi, înțelegem lumea. Lectura este utilitară, dar și una de plăcere, de evadare. Atunci când citim nu ne plictisim, ne bucurăm de compania altora fără complicații sau menajamente. Lectura este, dacă vreți, o bucurie fără reacții adverse, un hobby ieftin (dacă mergi mai mult la bibliotecă decât la librărie) și cea mai la îndemână soluție de a uita de tine și de problemele curente. Lectura este un mijloc puternic de destresare, reduce ritmul cardiac și elimină tensiunea musculară. Lectura face bine la trup și la minte.
Lectura în sine nu te face moral, dar îți dă șansa ca să îți pui întrebări corecte despre viață și dacă alegi o carte bună, lectura ei te obligă la final. Te stimulează să fii altfel, să gândești mai profund.
E vară, e vacanță…profită de aceasta pentru a introduce în programul tău zilnic un timp pentru citit.
Răsfoiește mai puțin cartea fețelor (Facebook)! Poți fii “cool” și dacă citești o carte!