De ce nu văd ochii?

Avem destule întrebări cu privire la Dumnezeu, nu cred că mai este nevoie de întrebarea mea de azi pe care aș vrea să I-o adresez, dar cum știu că ia în seamă pe toată lumea, nu mă pot abține… 

Trebuie să-mi spun și eu observația cu privire la un anumit aspect. Da, știu, cei mai mulți întreabă – unde ești atunci când îmi e greu sau unde ai fost atunci când mi-am pierdut persoanele iubite? Și sper ca El să le răspundă personal și să le mângâie, să le arate că nu este autorul durerii de pe acest pământ, dimpotrivă, este prins la mijloc special pentru a fi desconsiderat. Întrebarea mea de azi nu-I cere socoteală, ci mai degrabă se transformă în mirare – Cum se face că accepți să ai probleme cu ochii?

Eu de curând am început să nu mai văd, eu căreia mi se zicea Vulturaș pentru că observam orice lucru, oricât de mic, ba mai mult, prindeam un țânțar din zborul lui între două degete  - nimic nu-mi scăpa! Să fiu sinceră, nu aș fi renunțat la capacitatea mea de a vedea până în măduvă oaselor, pentru nimic în lume, dar dacă mi-a fost luată nu am mai avut ce comenta. 

Trecerea anilor nu se tranzacționează – se acceptă cu demnitate, pentru că oricum altceva nu ai de făcut. 

Bine, dar asta este valabil pentru noi, oamenii, însă Tu ești Dumnezeu, cum de accepți să-Ți pui acei ochelari care Te fac să nu mai vezi nimic, să fii incapabil de a observa ce se întâmplă pentru că altfel ai sesiza greșelile noastre și ar trebui să ne pedepsești, dar Tu ne iubești prea mult și nu vrei “să ne dai na-na”. 

Sigur, este un mod de exprimare care poate să-i deranjeze pe unii, însă chiar îmi place să-L privim în acest fel pe Dumnezeu, pentru că m-am săturat să-L privim doar ca pe Cel Care distruge, care Nenorocește… 

Ei bine, în vreme ce El pătrunde cu ochii Săi măruntaiele pământului, ajunge să spună uneori – nu, omul acesta nu a făcut nimic, deși suntem atât de vinovați de pământul nu ne poate suporta pe el și s-ar deschide pentru a ne înghiți. 

Dar uite că Dumnezeu zice că nu a văzut ce am făcut pentru că Se rugase pentru noi Fiul Său, așa că da, a putut să treacă peste păcatele, gafele, prostiile noastre… 

Mda, cred că am înțeles cu toții. Nu este vorba că Tatăl Ceresc ar avea probleme de vedere și că-și uită mereu ochelarii sau că-i rămân din când în când, cam des!, dioptriile mici, ci este vorba despre cu totul altceva – avem pe cineva care plătește pentru nenorocirile pe care le facem.

Cu alte cuvinte, orbirea divină nu este motivată de îmbătrânirea Creatorului, ci este o alegere. S-a plătit prețul pentru neroziile noastre – moartea Fiului Său! Nu mai există amintirea răului nostru, așa că am putea și noi să lucrăm în așa fel încât răul din noi să se ducă odată cu apa aruncată din albia unde s-au spălat rufele murdare ale propriei persoane. 

Da, noi nu vedem pentru că nu mai avem ochii la capacitatea de dinainte. Dumnezeu nu vede pentru că iartă!