Florin Bică 7122 2577

Alege să alegi!

Alege să alegi! este o carte scrisă special pentru publicul tânăr — liceeni și studenți, căruia viitorul i se deschide în față cu nenumărate uși, adică alegeri. Pornind de la importanța pe care o au alegerile în viața noastră, autorul își poartă cititorii printr-o serie de capitole în care, rând pe rând, abordează subiecte precum: circumstanțele și condiționările alegerilor pe care le facem; teama de eșec atunci când avem de ales între opțiuni importante; modul în care „consumerismul” a influențat mentalitatea noastră de alegători; etapele principale de care ar trebui să se țină cont în procesul alegerii; coordonatele morale ale alegerilor de zi cu zi; nevoia de a alege cu adevărat și de a învăța să spunem „nu” opțiunilor sau propunerilor care nu ne sunt pe plac. Cartea vorbește, cu o doză de umor, despre alegerile noastre care nu doar că se nasc din ceea ce suntem deja la un anumit moment, ci determină și ceea ce vom fi mai departe. În marele cerc al alegerilor, putem fi prizonieri sau comandanți, iar asta depinde de alegerea noastră.

Florin Bică are un master în comunicare și relații publice și studii postuniversitare de biblioteconomie și știința informării. Are o experiență diversă de bibliotecar, secretar de redacție, redactor, traducător, cronicar de film, autor de cărți pentru copii etc. În cadrul proiectului Biblioteca Respiro, a publicat și ONLINE. A treia planetă de la soare (e-book).

Alege să alegi!

Cartea electronică este în format .pdf, compatibil cu smartphones, tablete și alte device-uri moderne.

previzualizare
descarcă cartea și autentifică-te pentru a adăuga recenzii
alte cărți
Social Media

Fii la curent cu noutățile, urmărește-ne:

Susține proiectele Asociației Respiro

Fii voluntar
Te așteptăm alături de noi dacă dorești să te implici împreună cu echipa Respiro într-unul din următoarele domenii: consiliere psihologică, redactare articole sau alte materiale educative, speaker evenimente, găzduire evenimente.
Trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: contact@respiro.ro!

Donează
Influențând viața unui om poți influența o lume!
Poți face diferența în viața unui tânăr! Prin contribuția ta vei face posibil accesul la servicii profesionale de consiliere psihologică și resurse pentru dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor lipsiți de resurse financiare.
Susține activitatea Asociației Respiro făcând o donație în contul:
CIF: 33421979
IBAN: RO95BREL0002001722140100 Libra Bank

Apasă butonul donează și vei fi direcționat către operatorul de plată cu cardul. Îți mulțumim!