Împăcarea intimităţii emoţionale cu cea sexuală în relaţiile de lungă durată şi căsnicii
În relaţiile de lungă durată se ajunge adesea la un punct în care viaţa sexuală nu mai e pe primul plan, nici pe al doilea, şi nici măcar pe al treilea. Tiptil, fără să facă zgomot, monotonia şi stabilitatea îşi fac loc în rutina zilnică şi transformă ceea ce la început era intimitate erotică în ceea ce apoi se defineşte drept intimitate emoţională. Dar oare se poate să le avem pe ambele? Să avem încredere, dar şi suspans? Să fie previzibil, dar şi surprinzător? Să fie monoton, dar şi incitant? Cum recuperăm acea tensiune şi încântare prezente la începutul relaţiei? Mai e posibil, sau ar fi bine să ne adaptăm la o nouă normalitate? Despre aceste lucruri vorbeşte Esther Perel în volumul Inteligenţă Erotică, dar şi în toată activitatea sa ştiinţifică.
„Dragostea necondiţionată nu atrage dorinţa necondiţionată.” Esther Perel
Esther explică cum oamenii caută în relaţiile lor securitate, predictibilitate şi familiaritate. Nu e greu de identificat de ce. Creşterea copiilor şi încrederea în partener nu se pot sprijini pe nesiguranţă şi instabilitate. Problema apare însă în dimensiunea sexuală, deoarece e dificil să îţi doreşti ceva ce deja ai. Dorinţa are nevoie de necunoscut, de distanţă, de un obiectiv care trebuie cucerit, un pod care trebuie trecut pentru a ajunge la celaltă persoană.
„E greu să te simţi atras de cineva care şi-a abandonat sentimentul de autonomie.” Esther Perel
Atunci când cealaltă persoană este complet accesibilă, când ştim totul despre ea (deci atât distanţa fizică, cât şi cea emoţională, sunt inexistente), când eventual mai este şi dependentă de noi din anumite puncte de vedere, dorinţa erotică nu prea are loc să se dezvolte. Esther e de părere că în timp ce dragostea caută apropiere, dorinţa necesită distanţă şi foloseşte expresia „focul are nevoie de aer” pentru a ilustra nevoia de spaţiu şi autonomie a partenerilor. În perspectiva autoarei, apropierea sexuală se luptă cu intimitatea şi formează un paradox pe care cuplurile trebuie să înveţe să îl controleze.
„Dragostea se sprijină pe doi stâlpi: cedarea şi autonomia.” Esther Perel
Poţi dori ceea ce ai deja?
În mod raţional şi chiar chimic, nu ne putem dori ceva ce deja avem. Însă ce ne face să credem că partenerul nostru ne aparţine? Însăşi punerea la îndoială a aceste credinţei va ajuta relaţia din punct de vedere erotic, deoarece îl pune pe celălalt într-o lumină autonomă. Nu mai este iubitul/ soţia/ logodnicul/ mama copiilor, ci o persoană independentă care alege să fie în viaţa noastră. Esther afirmă că: „Marea iluzie a iubirii împărtăşite constă în faptul că noi credem că partenerii noştri ne aparţin.”. Astfel, prima provocare este un schimb de viziune, să reuşeşti să îţi vezi partenerul aşa cum îl vedeai la început, drept o persoană total distinctă de tine, cu propriile pasiuni, nevoi şi dorinţe.
„Dilema esenţială a intimităţii constă în a iubi pe cineva fără a te lăsa absorbit.” Esther Perel
Unul dintre sfaturile principale pe care Esther le oferă este să ne separăm ca indivizi în cadrul cuplului. Studiile au arătat că oamenii sunt mult mai atraşi de partenerul lor atunci când acesta întreprinde o activitate care îl pasionează. Acest lucru se întâmplă deoarece, atunci când lucrăm la ceva care ne interesează, când suntem captivaţi de un proiect personal, care ne priveşte doar pe noi, emanăm independenţă, autonomie, şi poate cel mai important: suntem din nou misterioşi şi fermecători. Aşa că a doua provocare este să fii egoist(ă) din când în când şi să te implici în activităţi care te vizează doar pe tine, pentru a spori conectarea din punct de vedere erotic cu partenerul.
Ideile din acest articol sunt desprinse din volumul Inteligenţă Erotică de Esther Perel. Autoarea atinge mai multe subiecte de interes în această carte, cum ar fi modul în care copiii influenţează viaţa sexuală a cuplului, sau mai exact noul rol de părinţi, dar şi utilitatea fanteziilor sexuale şi o reexplicare a fidelităţii.
Autor: Lidia Mihailidis