Experiențe zi de zi
Pentru a ajunge la locul de muncă am nevoie de aproape o oră de mers cu autobuzul. Iau autobuzul de la capăt de linie și merg până la capăt. Fiind una dintre cele mai solicitate și mai lungi linii, autobuzele sunt mereu pline, iar de la prima stație deja locurile sunt ocupate. Când am descoperit lucrul acesta, am făcut un calcul: mai bine mai adaug 15 minute la drum și mă asigur că stau jos și în acest timp pot citi sau rezolva anumite lucruri pe computer! Așa că am decis să iau autobuzul nu de la capăt, ci de la ultima lui stație. Îmi ocup un loc și mă instalez ca la mine acasă. În jurul meu, oamenii coboară, urcă, se împing, nu încap în autobuz și rămân pentru următorul. Eu mi-am realizat porția mea de experiență liniștită în acea zi. Nu am lăsat ca atât de multe minute să se piardă în nervi și supărare.
Am dat exemplul acesta pornind de la ideea că mai bine investești în experiențe decât în orice altceva. De regulă, formulăm altfel – mai bine investești în experiențe decât în lucruri. În România, odată cu sfârșitul comunismului, toți oamenii și-au dorit să aibă cât mai multe pentru că înainte fuseseră lipsiți de orice. Așa se face că generațiile de azi cresc în case care au de toate. (Deși aceste de toate, uneori, chiar nu pot fi folosite pentru că unii dintre bunici sau părinți îți dau peste mână când ai vrea să întrebuințezi ceva: asta e pentru când te-oi mărita sau asta este pentru după ce-oi muri eu.) Poate chiar în case care au prea multe, atât de multe, de nu ai timp să ajungi să pui mâna pe ele niciodată.
Și, în vreme ce dulapul, biblioteca sau etajerele se umpleau cu lucruri inutile, inimile erau tot mai goale. Așa a venit revelația de prin anii 2000. Experiențele sunt mai interesante decât posesiunile materiale. Obiectele se deteriorează destul de repede pentru că sunt făcute în așa fel încât să fie schimbate des. Obiectele pot nici să nu fie purtate, după ce le-ai plătit, pentru că nu-ți mai plac sau că nu-ți vin bine. Obiectele devin o obișnuință. Obiectele rămân în casă, nu merg alături de tine, pe când amintirile formate în urma unei experiențe te șlefuiesc, te bucură, te marchează, îți aduc satisfacții și îți dau încântare de câte ori le rememorezi.
Așa se face că s-a născut curentul – cumpără experiențe, nu deține posesiuni... Cei mai mulți au început să petreacă un sfârșit de săptămână într-o altă țară, să-ți petreacă vacanța în locuri exotice, să viziteze tărâmuri la care bunicii lor nici nu îndrăzneau să viseze.
Dar, după cum viața nu stă nici în obiecte (simple sau de lux), nu stă nici în câteva zile în care ieși din orașul tău pentru a fi într-o altă ambianță. Viața stă în experiențe de zi cu zi, în a-ți face fiecare ceas plăcut, nu în așteptarea celor 2 săptămâni în care nu te duci la lucru... ori a celor 3 luni în care nu ai examene la facultate...
Experiențe nu sunt numai cele în care pleci peste hotare sau cele în care-ți părăsești cuibul, pentru o perioadă. Experiențe sunt cele 16 ore cât ești treaz dintr-o zi, care cu siguranță vor influența și celelalte 8 ore cât dormi, dându-ți un somn liniștit, nu insomnii sau coșmaruri... Experiențele care sunt preferabile lucrurilor ar trebui să se petreacă mai ales în viața de zi cu zi, pentru că mai mult ești angrenat în muncă sau în școală decât în relaxare. De aceea este nevoie să iei experiențele cu tine în acea parte a timpului în care nu e sărbătoare, în acea parte a anului în care nu sunt zile libere, în acel colț în care totul pare fără culoare...
Să investești în experiențe înseamnă să ții cont de tine oricând, nu numai când începe primăvara și se pleacă la munte, nu numai când se apropie 1 Mai și se pleacă la mare... Să investești în experiențe înseamnă să-ți duci viața acolo unde ești de parcă ai fi într-o croazieră, pentru că inima ta este recunoscătoare cu ceea ce are.