Scopul acestui modul și speranța autorului este ca tu și cu mine să folosim influența pe care o avem, poziția pe care o deținem, pentru a da valoare altora. Dacă nu ești de acord cu această dorință, respectându-ți poziția te invit să renunți de pe acum la studiul acestui modul de leadership, pentru că nu-ți va aduce nicio satisfacție. Sau de ce nu, poți rămâne, pentru a descoperi o nouă paradigmă a ceea ce înseamnă leadershipul și apoi, pentru a o confrunta cu propria viziune. Acest modul li se adresează tuturor celor care vor să devină lideri autentici și puternici. Pe parcursul acestor treizeci de zile, îți voi arăta cum această dorință poate deveni realitate.
Dacă dorești să te dezvolți în arta leadershipului, îți recomand aceste cărți pe care eu personal le-am studiat. Evident, lista nu reprezintă tot ce s-a scris în acest domeniu. Am pus însă titluri ușor accesibile atât în privința achiziționării lor (multe din această listă sunt în română, dar dacă domini limba engleză, e bine să știi că cele mai bune cărți în domeniu sunt în această limbă), cât și din punct de vedere al lecturării. Este o listă gândită pentru cei care acum fac primii pași în leadership. De asemenea, pentru că înainte să-i conduci pe alții trebuie să te conduci pe tine, am alcătuit o listă de cărți dintre cele studiate de mine, pe care le recomand în privința dezvoltării personale. Nu în ultimul rând, vei găsi câteva propuneri și în privința unor cărți care au ca temă relațiile. Ele îi sunt necesare oricărui lider. În ceea ce privește cărțile în limba engleză, dacă dorești să le ai în biblioteca personală îți recomand site-ul http://www.bookdepository.com. Are prețuri foarte bune la cărți, iar transportul este gratis către Romania. Dacă vei comanda mai multe cărți, ei le vor trimite uneori în colete separate, în funcție de disponibilitate, însă tot nu plătești nimic pentru transport.
LEADERSHIP
1. Dezvoltă liderul din tine - John Maxwell
2. Cele 21 de legi supreme ale liderului – John Maxwell – lectură obligatorie
3. The Leadership Challenge - Kouzes Posner
4. Ce conteaza acum - Gary Hanel
5. Liderii mănânca ultimii - Simon Sinek
6. Promisiuni zilnice pentru lideri - John Maxwell – este o carte care oferă zilnic, pe parcursul unui an, câte o lecție de leadership
7. Built to last - Jim Collins
8. Good to great - Jim Collins
9. Revitalizarea corporației - Johas Ridderstrale
10. Great by Choice - Collins and Hansen
11. How the Mighty Fall - Jim Collins
12. On becoming a leader - Bennis
13. Mentorul - Tony Dungy
14. Eyewitness to Power - David Gergen
15. Strengths based Leadership - Tom Rath & Barry Conchie
16. Comentarii biblice asupra conducerii - John Maxwell
17. Lead with Purpose - Baldoni
18. Great Communicaton Secrets of Great Leaders - Baldoni
19. Cele 5 niveluri ale leadershipului - JOhn Maxwell
20. Cele mai eficiente 21 minute din viața unui lider - John Maxwell
21. Leading Change - Kotter Coach Woodens
22. Leadership Game Plan for Success- Wooden Jamison
23. Wooden on Leadership - Wooden and Jamison
24. Leadership de aur - John Maxwell
25. Liderul poți fi tu - Dale Carnegie
26. Inteligența emoțională în leadership - Daniel Goleman
27. Liderii buni pun întrebări extraordinare – John Maxwell
CĂRȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ:
1. Dincolo de vârf - Zig Ziglar
2. Inteligența emoțională - Daniel Goleman
3. What You Can Change and What You Can't – Martin Seligman
4. Learned Optimism : How to Change Your Mind and Your Life – Martin Seligman
5. The Emotionally Intelligent Manager – David Caruso
6. Feeling Better, Getting Better, Staying Better : Profound Self-Help Therapy for Your Emotions – Albert Ellis
7. How to Make Yourself Happy and Remarkably Less Disturbable – Albert Ellis
8. Începe cu ceea ce nu îți place - Brian Tracy
9. Strengthsfinder 2.0 - Tom Rath
10. Aspire - Kevin Hall
11. Lasă-ți grijile și începe să trăiesti - Dale Carnegie
12. Schimbându-ți gândirea, îți schimbi viața - Brian Tracy
13. Focus - Daniel Goleman
14. Icebergul nostru se topește - John Kotter
15. Uneori câștigi, alteori înveți – John Maxwell
16. Put your dream to test - John Maxwell
17. Failing Forward - John Maxwell
18. Dezvoltă liderul din tine - John Maxwell
19. Atitudinea învingătorului - John Maxwell
20. Începe să gândești - John Maxwell
21. Cele 15 legi ale dezvoltării personale - John Maxwell
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE
22. Harta succesului - John Maxwell
23. Realizează-te pe deplin - John Maxwell
24. What Got you Here Won’t Get You There - Marshall Goldsmith
25. Quite Influence - Kahnweiler
26. Discover your sweet spot - Scott Fay
27. How successful people think - John Maxwell
28. Calea spre succes - Napoleon Hill
29. Strengths Finder 2.0 – Tom Rath
RELAȚII
1. Toți comunicăm, dar puțini stabilim relații - John Maxwell
2. Câștigă cu oamenii - John Maxwell
3. Secretele succesului - Dale Carnegie
4. Cum să vorbim în public - Dale Carnegie
5. Comunicarea cu oamenii dificili - Robert Cava
6. Inteligența socială - Daniel Goleman